duminică, 28 octombrie 2012

Rîul subacvatic de pe fundul Mării Negre

DESCOPERIRE uluitoare pe fundul Mării Negre: un rîu subacvatic, cu copaci, frunze şi cascade

- Râurile sub apă există cu adevărat! Mările şi oceanele Pământului au multe secrete, iar acesta este unul dintre ele.
Oamenii de ştiinţă au descoperit un masiv râu subacvatic curgând pe fundul Mării Negre. Acest râu fascinant, cu copaci şi frunze ce cad pe fundul mării, are chiar şi cascade!
S-a estimat că dacă ar fi pe pământ, râul subacvatic ar fi în top 6 în ceea ce priveşte volumul de apă care curge prin el. Este de aproape 350 de ori mai mare decât Thames şi de 10 ori decât cel mai mare râu din Europa, Rinul, relatează Setyoufreenews.com.
Descoperirea poate ajuta oamenii de ştiinţă să facă mai multă lumină asupra modului în care viaţa reuşeşte să supravieţuiască în adâncul oceanului, departe de apele bogate în nutrienţi din apropierea ţărmului.
Râul subacvatic, care atinge şi adâncimi de 30 de metri în unele zone, are şi cascade asemănătoare celor terestre.

Cercetătorii de la Universitatea din Leeds au folosit un robot submarin pentru a studia canalul adânc ce a fost descoperit sub apă şi aşa au dat peste un râu cu apă foarte sărată, care curge de-a lungul canalului de pe fundul Mării Negre şi crează maluri şi lunci asemănătoare cu cele ale unui râu terestru.
Dr. Dan Parsons, a spus: “Apa din aceste canale este mai densă decât apele din jur pentru că salinitatea mai ridicată poartă multe sedimente”. Curge de-a lungul platoului continental şi în afara platoului abisal, la fel ca şi un râu terestru.
Platourile abisale din oceanele noastre sunt precum deşertul, dar aceste canale pot distribui nutriente şi ingrediente necesare pentru supravieţuirea într-un asemenea mediu. Asta înseamnă că pot fi vitale, la fel ca şi arterele care aduc viaţa în adâncimea oceanului”.

Vezi și

Nu este prima descoperire a unui râu subacvatic. În adâncul Mării Mexicului există un râu numit Cenote Angelita, descoperit de către Anatoly Beloshchin şi echipa lui de scafandrii.
“Eram la 30 de metri adâncime, apă dulce, şi apoi 60 de metri adâncime, apă sărată, şi văd un râu sub mine, o insulă şi frunze care cădeau. De fapt, râul este o albie de hidrogen sulfurat”, a declarat Anatoly Beloshchin.
Acest râu subacvatic este la fel ca şi un râu convenţional. Atinge o adâncime de 35 de metri în unele locuri, cu debit de apă dulce şi apă sărată în funcţie de adâncime.
Oamenii de ştiinţă au bănuit că se pot forma râuri subacvatice, după ce scanările sonare ale fundului oceanului au dezvăluit canale şerpuite în oceanele din întreaga lume.
De când a fost făcută publică existenţa unor asemenea râuri, cercetătorii sunt în căutarea cât mai multor exemple. Multe au fost descoperite, iar numărul lor va creşte probabil în viitorul apropiat.

duminică, 2 septembrie 2012

Vulcanii din Kamchatka s-au trezit la viaţă

Imaginea care a arată cât de aproape suntem de dezastru.

Fotografiile surprinse din spaţiu, care au îngrozit oamenii de ştiinţă

Alexander Ivanchenkov este pictor, fotograf, dar şi un celebru cosmonaut al Rusiei. Imaginile pe care acesta le-a făcut de-a lungul timpului în spaţiu şi care arată cât de aproape este planeta noastră de dezastru au fost expuse într-o expoziţie numită "Pământul este casa noastră".

Vulcanii din Kamchatka s-au trezit la viaţă şi încep să îşi facă simţită prezenţa. Specialiştii spun că dacă ar avea loc o erupţie milioane de oameni din lume ar avea de suferit, iar traficul aerian va fi dat peste cap.

Vezi și

"MONSTRUL" din Hawaii

"MONSTRUL" din Hawaii care s-a trezit la viaţă. Râurile de lavă au carbonizat tot ce le-a stat în cale

Foto: www.pbs.org

Imagini desprinse parcă din zona crepusculară au fost surprinse în Hawaii, unde un vulcani din lume s-a trezit din nou la viaţă.

Râuri de lavă incadescentă au acoperit kilometri întregi de teren şi au carbonizat pădurile.

În ultimii 30 de ani, gospodăriile din regiune au fost distruse, una câte una.

Din 2008, o singură casă a rămas în picioare. Zilele trecute, lava a transformat-o în scrum în timp ce proprietarul ei a fost salvat cu un elicopter.

Parcul Vulcanic Național din Hawaii

Eroziune vulcanicǎ cauzatǎ de lava care s-a deversat în ocean

Parcul Vulcanic Național din Hawai înființat în 1916, este un parc național din SUA localizat in insula Hawai'i. Este rezultatul a sute de mii de ani de vulcanism, migrație si evoluție - procese ce au luat o mică parte de mare și au acoperit-o cu ecosisteme unice și complexe, cu o cultura distinctă. Parcul cuprinde diverse ecosisteme ce variază de la nivelul mării pînă în cel mai mare punct de uscat, vîrful vulcanului Mauna Loa(4.170m).Kilauea, unul dintre cei mai activi vulcani ai lumii, oferă savanților date importante despre nașterea insulelor hawaiene, și vizitatorilor priveliști vulcanice dramatice. Parcul se întinde pe o suprafața de 1348km2.

Peste jumatate din parc este salbatic si pune la dispozitia vizitatorilor plimbari neobisnuite si posibilitati de camping. In recunoasterea valorilor naturale remarcabile Parcul National al vulcanilor din Hawaii a fost desemnat rezervatie internationala a biosferei in 1980 si un loc de mostenire mondiala in 1987.

Activitatea vulcanica generata in Parcul National al vulcanilor din Hawaii a ajutat la crearea orasului Kalapana(acum acoperit de lava de la eruptiile recente), si alte plaje cu nisip negru.

In limitele parcului se afla Tubul de Lava Thurston, un tub de lava de aproximativ 540 de ani cu o scurta poteca ce il strabate, Observatorul Vulcanilor, si museul Jaggar.

Exista o fasie nedezvoltata a tunelului de lava care se intinde pe inca 330m peste zona formata ce se termina in dealuri.Desi este ingradita pentru a tine la distanta vizitatorii nedoriti, fasia usor de traversat este deschisa publicului, accesul facandu-se printr-o usa din gard. Vizitatorii, pe fasia neformata ar trebui sa aiba grija la coborarea pe podeaua tubului din cauza terenului accidentat. Odata trecut de intrare, restul terenului este plan.

Istorie

Kilauea si craterul sau Halema'uma'u au fost initial considerate casa sacra a lui Pele de aceea poporul hawaian vizita craterul pentru a oferi daruri zeitatii. Primi vizitatori veniti din vest in acest loc, misionarii englezi au ajuns in Kilauea in 1823. Ellis a scris despre reactia sa la prima vedere a vulcanului care erupea: "Un spectacol sublim si chiar terifiant se prezenta in fata ochilor nostri. Ne-am oprit si am tremurat.Uimirea si teama ne-a facut pentru cateva momente sa ramanem muti,si,ca niste statui,am ramas ficsi cu ochii tintuiti in abisul de dedesubt". Lorrin A. Thurston, nepotul respectatului american a fost unul dintre cei care au stat la baza infiintarii parcului in 1916.

Evenimente anterioare

Pe 19 martie 2008, a existat o mica explozie în craterul Halema'uma'u, primul eveniment exploziv din anul 1924 si prima eruptie din Kilauea Caldera incepând din septembrie 1982. Resturi de la explozie a fost imprastiate pe o suprafata de 74 de acri. O cantitate mica de cenusa a fost de asemenea raportata intr-o comunitate din apropiere. Explozia a acoperit o parte din Crater Rim Drive si a deteriorat privelistea asupra Halema'uma'u. Explozia nu a eliberat lava, fapt ce sugereaza cercetatorilor ca a fost declansata de surse hidrotermale sau gaze.

Evenimentul exploziei a urmat deschiderii unui mare orificiu pentru dioxidul de sulf, nivelul dioxidul de carbon crescand astfel considerabil nivelul emis de craterul Halema'uma'u. Cresterea mare in concentratia de dioxid de sulf a dus la inchiderea craterului Rim Drive intre tabara militara Kilauea la sud/sudest de drumul Chain of Craters, Craterul Rim Trail de la tabara militara Kilauea (sud/sud-est) pana la drumul Chain of Craters, si toate drumurile care duceau la craterul Halema‘uma‘uinclusiv acelea din Byron Ledge, poteca Iliahi si poteca Ka'u Desert.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Miracolul de la Yellowstone

Minunea geologică care ar putea şterge SUA de pe hartă. „Distrugerile ar fi totale”

Foto: waterencyclopedia.com/ CNN
Este greu să nu ai un sentiment de veneraţie atunci când te afli în mijlocul Parcului Yellowstone din SUA. Cel mai cunoscut gheizer din Yellowstone, Old Faithful, îşi aruncă apa către cer. Albastrul şi verdele apelor geotermale par să aparţină unei lumi extraterestre. Munţii falnici care îmbrăţişează parcul le oferă adăpost animalelor sălbatice.

Însă sub frumuseţea parcului Yellowstone se află un vulcan imens, suficient de puternic pentru a distruge întreg teritoriul Statelor Unite şi care ar putea schimba întreaga lume.

" Yellowstone este un supervulcan. Este pur şi simplu mare”, spune geologul Hank Hessler. Erupţia unui supervulcan nu suportă comparaţie cu cea a unui vulcan obişnuit.

Pe 18 mai 1980, vulcanul St. Helen din nord-vestul Statelor Unite a erupt ucigând 57 de oameni şi eliberând un kilometru cub de cenuşă. Potrivit geologilor, prima erupţie a supervulcanului din Yellowstone ar fi avut loc în urmă cu 2,1 milioane de ani şi ar fi avut o putere de 25.000 de ori mai mare decât erupţia vulcanului St. Helen.

Caracteristicile unui supervulcan nu sunt unele tipice. Supervulcanii au caldere, depresiuni vaste de dimensiuni kilometrice. Aceste depresiuni s-au format în urma unor erupţii de proporţii.

Vezi și

Geofizicianul Bob Smith, şeful Observatorului Yellowstone de la Universitatea Utah, a denumit zona „o calderă care respiră”. El consideră că Yellowstone este mai mult decât un supervulcan. „Prefer să folosesc termenul de „hotspot” (loc fierbinte) pentru că desemnează o zonă activă din punct de vedere seismic”, explică Smith, citat de CNN.

Echipa condusă de Bob Smith a instalat senzori în jurul parcului pentru a detecta şi înregistra toate mişcările telurice. Senzorii l-au ajutat pe Smith să-şi dea seama cu ce are exact de-a face. La numai opt kilometri de scoarţa terestră, există un rezervor de piatră şi magmă. Sub acest rezervor, se află o pătură imensă (57.000 de kilometri cubi) de materie fierbinte, „combustibilul” care alimentează toate gheizerele din Yellowstone.

Ce s-ar întâmpla dacă toate aceste elemente ar exploda? Dacă vulcanul ar erupe? Atât Smith, cât şi alţi oameni de ştiinţă au formulat diverse teorii pe această temă.

„Distrugerile ar fi totale şi nu ar putea fi măsurate” spune cercetătorul. Înaintea supererupţiei, cutremure extrem de puternice ar zgudui zonele apropiate, până când o explozie uriaşă ar şterge pur şi simplu Yellowstone de pe hartă.

După erupţiile iniţiale, nori de gaz şi piatră ar arde tot ce le-ar sta în cale, cu temperaturi care ar putea atinge sute de grade Celsius. Cenuşa ar acoperi vestul Statele Unite, ar paraliza complet traficul aerian şi ar afecta aprovizionarea cu alimente la nivel mondial. 87.000 de suflete ar muri instantaneu.

Cu o asemenea catastrofă în minte, toţi oamenii îşi pun o singură întrebare:“ Când va avea loc următoare supererupţie?” Cele trei erupţii aleYellowstone-ului au avut loc la distanţe de aproximativ 800.000 de ani, aşa că oamenii au început să speculeze că o astfel de catastrofă ar fi iminentă.

În 2004, Smith a observat că pământul a început să se ridice, coborând apoi în 2010. Era ca şi cum supervulcanul ar fi respirat.

Cu toate acestea, omul de ştiinţă precizează că nu există absolut nici un motiv de panică. „Noi creăm scenarii. Nu avem suficiente informaţii încât să stabilim un tipar în acest sens”, explică Smith.