"Dunarea subterana", fluviul de sub municipiul Constanta
Putina lume stie ca atestarea documentara a Constantei dateaza din anul 657 i.Hr., cand se confirma existenta unei colonii grecesti, cu numele Tomis. Legenda spune ca aici ar fi poposit Iason si argonautii sai, dupa ce furasera "Lana de Aur", in Caucaz.
Urmarit de flota regelui Colhidei, capetenia Aietes l-ar fi taiat in bucati pe fiul acestuia, pentru a-l obliga pe rege sa caute resturile, in vederea ceremoniei funerare, oferind astfel argonautilor ragazul necesar pentru a se refugia spre Bosfor.
De la greci la romani, de la romani la turci, de la turci la noi
Herodot, preocupat de originile denumirii Tomis, considera ca acesta se trage de la numele reginei Tomiris, conducatarea unei grupari scititce din zona Marii Negre.
Totusi traditia leaga toponimicul de lexicul grecesc, cu care se aseamana mai mult, sau mai putin, fara ca cineva sa poata documnta sub aspect istoric.
Cucerit de romani in anul 71 i.Hr (dupa unii, anul 46 i.Hr.), orasul a fost redenumit Constantiana, dupa numele sorei imparatului Constantin cel Mare. Aici si-a petrecut ultimii opt ani de viata poetul roman Publius Ovidius Naso (Ovidiu), expulzat de imparatul roman.
Dupa o anumita inflorire, cunoscuta in seclul XIII, datorita negotului desfasurat de genovezi, localitatea a intrat in incidenta dominatiei turcesti, ajungand un simplu sat, locuit de pescari si crescatori de oi si cai.
Importanta Constantei a inceput sa renasca abia la construirea caii ferate Cernavoda-Constanta si a celor doua porturi - unul la Dunare, altul la mare - in anul 1865, cu un deceniu si ceva inainte ca Dobrogea sa revina Romaniei.
Urmarit de flota regelui Colhidei, capetenia Aietes l-ar fi taiat in bucati pe fiul acestuia, pentru a-l obliga pe rege sa caute resturile, in vederea ceremoniei funerare, oferind astfel argonautilor ragazul necesar pentru a se refugia spre Bosfor.
De la greci la romani, de la romani la turci, de la turci la noi
Herodot, preocupat de originile denumirii Tomis, considera ca acesta se trage de la numele reginei Tomiris, conducatarea unei grupari scititce din zona Marii Negre.
Totusi traditia leaga toponimicul de lexicul grecesc, cu care se aseamana mai mult, sau mai putin, fara ca cineva sa poata documnta sub aspect istoric.
Cucerit de romani in anul 71 i.Hr (dupa unii, anul 46 i.Hr.), orasul a fost redenumit Constantiana, dupa numele sorei imparatului Constantin cel Mare. Aici si-a petrecut ultimii opt ani de viata poetul roman Publius Ovidius Naso (Ovidiu), expulzat de imparatul roman.
Dupa o anumita inflorire, cunoscuta in seclul XIII, datorita negotului desfasurat de genovezi, localitatea a intrat in incidenta dominatiei turcesti, ajungand un simplu sat, locuit de pescari si crescatori de oi si cai.
Importanta Constantei a inceput sa renasca abia la construirea caii ferate Cernavoda-Constanta si a celor doua porturi - unul la Dunare, altul la mare - in anul 1865, cu un deceniu si ceva inainte ca Dobrogea sa revina Romaniei.
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Fluviul subteran - o realitate ignorata de multi
Integrarea Dobrogei la Regatul Romaniei, urmare razboiului ruso-turc, la care tara noastra a avut o importanta contributie, a insemnat o noua refigurare a intregii zone, inclusiv a portului, care a ajuns, in zilele noastre, cel mai important port din bazinul Marii Negre si unul din porturile mari ale Eurpei.
Multi turisti au observat ca orasul Constanta este unul din putinele localitati mari europene (310.471 locuitori si 276 loc./km2) care nu este asezata pe o sursa proprie de apa curgatoare. Orasul dispune de apa potabila suficienta, datorita unui fluviu subteran, care curge cu viteza foarte mica dinspre sud-vest spre nord-est, avand un debit comparabil cu cel al Dunarii.
Toata cantitatea de apa livrata populatiei este extrasa prin foraje din acest fluviu domol, care, de altfel, este cel mai important zacamant subteran de apa potabila din Romania.
Din acest motiv municipiul nu s-a aflat niciodata in situatia de a restrictiona consumul de apa potabila, chiar si in sezonul turistic, pe canicula sau seceta prelungita.
Se mai stie despre orasul Constanta ca este unul dintre putinele care trateaza apa potabila destinata populatiei, fara adaos de clor, numai prin efectul razelor ultraviolete. In tara noastre, este singurul oras care foloseste acest procedeu.
Podul care a legat tara cu marea
Evolutia demografica a Constantei se face remarcata prin caracterul ei exploziv, la scurt timp dupa preluarea administrativa a zonei de la autoritatile turcesti.
Aflat in atentia directa a regelui Carol I, dar si a guvernelor din acea vreme, portul a capatat o noua dimensiune prin prelungirea caii ferate Cnstanta-Cernavoda cu linia Cernavoda-Bucuresti, dupa realizarea podului de peste Dunare - de fapt, un complex de trei tronsoane - realizare a inginerului roman Anghel Salingny.
A fost o lucrare de mare indrazneala inginereasca, fiind considerat, in acea vreme, cel mai lung pod din Europa.
O impresionanta expansiune demografica
In noile conditii, orasul si implicit portul, au cunoscut o expansiune rareori intalnita in alta parte. Merita citate datele demografice, asa cum au rezultat din recensamanturi:
* Anul 1912 - 27.201 locuitori.
* Anul 1930 - 59.164 locuitori.
* Anul 1948 - 78.586 locuitori.
* Anul 1956 - 99.676 locuitori.
* Anul 1966 - 150.276 locuitori.
* Anul 1977- 256.978 locuitori.
* Anul 1992 - 350.581 locuitori.
Cifrele de mai sus nu includ zona metropolitana, cu o populatia fluctuanta, specifica litoralului si nici localitatile limitrofe, constituite in zona noului canal Dunarea-Marea Neagra.
Daca nu ne cauta turistii, de ce sa nu-i cautam noi pe ei?
Dar adevarata revigorare a zonei este de asteptat numai dupa o mai buna punere in valoare a potentialului turistic (Cazinoul, monumentul de la Adam Clisi, mozaicul roman, unic in Europa, cetatea Histria din apropiere, vinul de Murfatlar, muzeul de antichitati cu exponatele sale, Farul Genovez construit in anul 1860, statiunile Mamaia sau Neptun, tratamentele cu namol de la Techirghiol si multe altele)
Asta se poate intampla in anii urmatori, in deceniile urmatoare sau in secolele urmatoare. Depinde de noi, de alesii lor si bunele lor intentii, pe care sondajele le cam pun la indoiala.
Fluviul subteran din Dobrogea: Comoara din adâncuri ar putea fi al patrulea braţ al Dunării
Dobrogea ascunde în adâncurile ei un rezervor enorm de apă, vechi de 90 de milioane, cercetat de hidrologii români şi bulgari. Se vorbeşte despre el ca despre un fluviu subteran care traversează judeţul Constanţa cu un debit care l-ar depăşi cu mult pe cel al Dunării.
Potrivit unui reportaj Sitirileprotv.ro, câţiva localnici au vrut să se convingă că nu-i doar un basm şi au început să foreze.
Ceea ce a ţâşnit din pământ ar putea fi al patrulea braţ al Dunării, pierdut în nisipul Dobrogei, aşa cum spunea Herodot.
Încă din anii '60, hidrologii au încercat să lămurească, prin foraje experimentale, care sunt calitatea şi cantitatea apelor subterane.
Dobrogea are nu unul, ci două rezervoare imense de apă subterană. Unul în nord, care merge până la 100 de metri în adancime, iar altul în sud, format în Jurassic.
O parte din apa formată la 600-700 de metri sub sol curge spre vest, în zona Giurgiu, alta se disipă treptat spre Mare.
Depozitul vechi de 90 de milioane de ani alimenteaza 48 de localitaţi din judetul Constanţa. Apă neclorinată, fără nitriti, cu un echilibru perfect de calciu, magneziu şi fier.
În astfel de perioade de secetă, apa de adâncime ar putea fi varianta salvatoare. Doar că cercetatorii spun că ar fi o mişcare strategică total greşită.
"Trebuie prezervate pentru generaţiile viitoare. Nu se evaporă, sunt ape legate de componenţa rocilor", spune Rodica Macale, cercetator ştiinţific. Adică, odată începută extracţia, echilibrul se rupe.
"Trebuie prezervate pentru generaţiile viitoare. Nu se evaporă, sunt ape legate de componenţa rocilor", spune Rodica Macale, cercetator ştiinţific. Adică, odată începută extracţia, echilibrul se rupe.
Misterul apelor pierdute din Dobrogea
Dobrogea Centrala este cel mai batran teritoriu al Romaniei, pentru ca e alcatuita din asa-numitele sisturi
Calcarele din Valea Cheii ascund apele subterane ale Dobrogei Centrale. Pestera Piatra este singura cavitate carstica din Romania cu stalagmite submerse. Acestea s-au format cand nivelul Marii Negre era coborat, iar Dobrogea avea o clima ploioasa. Foto: Mihai Baciu
Dobrogea Centrala este cel mai batran teritoriu al Romaniei, pentru ca e alcatuita din asa-numitele sisturi verzi, roci cristaline vechi de peste un miliard de ani. Peste aceasta temelie s-au depus calcare cu atoli de corali, care se mai recunosc inca in relief, imprimand peisajului o nota spectaculoasa, originala. Dar si mai remarcabil este ce nu se vede.
Text: Cristian Lascu
Terenul stancos fiind arid si brazdat de crapaturi, este evident ca apele circula undeva in adanc, in lungul unui sinclinal (o structura geologica in forma de copaie) si ajung intr-un loc. Dar unde? Aceasta intrebare i-a framantat mult pe geologi si pe geografi. Un raspuns a venit in chip neasteptat. In timp ce faceau o cale ferata la Sitorman, langa comuna Piatra, constructorii au fost nevoiti sa dinamiteze o colina calcaroasa.
Mare le-a fost mirarea cand, dupa explozie, au vazut cascandu-se un crater, in fundul caruia, cativa metri mai jos, lucea o apa. Zeci de bascule cu piatra au fost turnate acolo, dar in zadar: golul parea capabil sa ingurgiteze orice cantitate de balast. Inginerii au proiectat o deviere. Dar o noua bubuitura a avut ca rezultat deschiderea unei noi caverne cu apa. S-a facut un ocol si mai mare si astfel calea ferata a fost finalizata.
Dar, dupa cativa ani, terasamentul a inceput sa se taseze. Noi, speologii, stiam de ce: intre timp, patrunseseram cu echipament de scufundare in misterioasa cavitate. Nu uit plutirea prin bezna lichida, intr-o apa de cristal, survoland stanci pravalite si stalagmite. O pulbere argintie acoperea podeaua si peretii – praful timpului asternut de milenii in aceasta ruina netulburata.
M-au intrigat si numeroasele stalagmite si alte formatiuni rupte si imprastiate pe podea, de ca si cum vizitatori preistorici cu apucaturi de turisti contemporani ar fi trecut pe aici. Desi lunga doar de 100 m, cavitatea are un gabarit generos, o inaltime maxima de 8 m, o topografie complicata de existentaunor puturi ce coboara spre un nivel necunoscut si e in mod evident parte a unui sistem carstic mult mai amplu, inca neexplorat.
Un coridor ajunge la numai 4 m sub calea ferata, deci, exagerand putin, nu ar fi fost exclus ca o locomotiva ghinionista sa viziteze galeria. Pe baza topografiei exacte pe care am facut-o, terasamentul a fost consolidat.
Intre timp, localnicii, care, din cauza vecinatatii cu Lacul Tasaul, aveau in fantani apa salcie, au descoperit ca in cele doua gavane era una rece si placuta ca un izvor de munte si veneau deseori sa-si umple canistrele si butoaiele. Afland despre misteriosul rezervor natural situat la numai cativa metri sub aridul sol dobrogean, o firma specializata in irigatii a inceput lucrari de captare a ceea ce credeau a fi un mare rau subteran.
Pe marginea celor doua vagauni a aparut o statie de pompare si s-a plantat o conducta de 3,5 km. Firma dorea sa exploateze 1.600 de metri cubi pe zi, un obiectiv foarte ambitios. Pentru a fundamenta regimul de exploatare, era nevoie de un studiu.
Si iata-ne din nou destramand intunericul cu farurile subacvatice. In punctul presupus a reprezenta amontele, am injectat o fiola cu fluoresceina. O „meduza“ verde-fluorescent si-a defasurat lenes tentaculele. Am revenit a doua zi si colorantul era tot acolo. Semn rau: inseamna ca apa nu se prea misca, deci nici vorba de rau subteran. Am revenit dupa o saptamana, apoi dupa o luna, dar situatia era neschimbata, indiciu ca nu exista o miscare detectabila, ca rezervorul este absolut static.
Dezolarea inginerilor era imensa, mai ales ca se cheltuisera deja foarte multi bani. Si atunci mi-am amintit de acele ape ce lipsesc din copaia calcaroasa. Exista o sansa ca pestera sa fie de fapt o fereastra deschisa spre misteriosul rezervor al Dobrogei Centrale. Singura metoda de a dovedi asta era un pompaj experimental.
Un grup de pompe Mamuth au extras din adanc 22.000 de metri cubi in cateva ore, adica de 7 ori volumul intregii cavitati explorate, fara ca nivelul din pestera sa scada. Proba a fost facuta. Proiectul a fost astfel finalizat, iar apa captata iriga culturi care, datorita calitatii ei, sunt considerate ecologice.
Un grup de pompe Mamuth au extras din adanc 22.000 de metri cubi in cateva ore, adica de 7 ori volumul intregii cavitati explorate, fara ca nivelul din pestera sa scada. Proba a fost facuta. Proiectul a fost astfel finalizat, iar apa captata iriga culturi care, datorita calitatii ei, sunt considerate ecologice.
Apele carstice care strabat trasee subterane lungi sunt de calitate, pentru ca ele depun pe parcurs suspensiile si sarurile de prisos, iar o parte dintre bacterii mor. Daca hidrotehnicienii si-au luat partea, a ramas ceva si pentru speologi. In prezent, fragmentele de stalagmite extrase din galerie sunt studiate prin metoda de datare izotopica, dovedindu-se o buna cronica de informatie climatica. Ele probeaza ca pestera exista cu peste 600.000 de ani in urma, cand Dobrogea era un tinut ploios, iar Marea Neagra se afla la cote mult mai coborate. Dar asta e o alta poveste…
Inginerie. Începând din 1970, în judeţul Constanţa s-au realizat nu mai puţin de 800 de foraje pentru captarea apei aflate la mare adâncime
Legenda fluviului subteran de sub Dobrogea
O descoperire care acum este uşor argumentată ştiinţific a dat naştere, în urmă cu 50 de ani, unei legende spectaculoase: fluviul subteran de sub Dobrogea, care curge invers decât apele obişnuite, de la vale la deal. După ce a fost lămurită aşa-zisa ciudăţenie, au fost descoperite şi avantajele apei subterane. Astfel, localnicii din Constanţa au acum la robinet o apă fosilă, pură, veche de 23.000 de ani.
Dacă te duci azi în judeţul Constanţa şi întrebi de „fluviul subteran", sigur vei găsi oameni care să-ţi spună că au auzit de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât lumea a văzut apa cum ţâşneşte din pământ, ca o fântână arteziană, de câte ori s-au făcut foraje, şi în apropiere de lacul Siutghiol, lângă staţiunea Mamaia, şi la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. E cu atât mai ciudat să se întâmple aşa ceva într-un judeţ, precum Constanţa, care dintotdeauna a suferit din cauza lipsei surselor de apă potabilă. Nici pământul dobrogean nu e darnic în râuri sau pâraie, dacă vorbim de cele de suprafaţă, cum nici cerul nu trimite aici prea multe ploi, zona confruntându-se deseori cu seceta. Primele foraje, în căutarea apei din adâncuri, au fost făcute de o firmă belgiană, în 1897, aproape de oraşul Constanţa, în zona Caragea-Dermen. Apa a fost găsită la 35 de metri adâncime. Au mai fost săpate puţuri şi în 1927. Pe atunci, numai centrul oraşului Constanţa avea apă, prin conducte, datorită forajelor. Dar legenda aşa-zisului râu subteran s-a născut abia când autorităţile comuniste au decis construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.
Legenda a pornit de la un maistru de sondă
Om de ştiinţă, dar în acelaşi timp constănţean, inginerul Nicolae Pitu este omul ideal pentru a ne prezenta originile fantezistei poveşti. Cartea sa de vizită e completată de faptul că a „bătut ţăruşul", cum se exprimă el, la 90% din puţurile săpate în acest judeţ. Întâmplarea face că interlocutorul nostru absolvea Institutul de Mine şi Geologie din Bucureşti, specialitatea hidrogeologie, în 1957, chiar anul în care s-a născut povestea fluviului subteran. „Noţiunea de fluviu subteran este eronată", spune din capul locului inginerul, care în 1981 şi-a dat teza de doctorat în domeniul apelor subterane din Dobrogea. Nicolae Pitu ne spune că încă de la începutul anilor '50 se lucra la prima variantă a canalului Dunăre-Marea Neagră, care trecea pe lângă lacul Siutghiol. În zona lacului lucra un maistru-şef de sondă, care a văzut, alături de colegii săi, cu toţii uimiţi, cum din pământ a răsărit dintr-odată o arteziană. Maistrul a trimis apoi informaţii la un ziar, despre ceea ce el credea că este un râu subteran. Informaţia s-a tot „rostogolit", până când s-a creat ipoteza că râul ar fi venit pe sub pământ tocmai din Munţii Vrancei. Adică râul curgea de la deal la vale, ca orice apă de suprafaţă. Cu toate că specialiştii ştiu că apele subterane au cu totul alte legi de curgere.
Râul subteran, în atenţia Comitetului Central
Cum era de aşteptat, ştirea despre râul subteran a făcut vâlvă în presa vremii. Unele minţi înfierbântate au vorbit atunci chiar şi de necesitatea construirii unei hidrocentrale care să capteze râul subteran. Hidrocentrala ar fi trebuit amplasată la marginea lacului Siutghiol. Toată tevatura asta a ajuns în final la urechile liderilor Partidului Comunist din România. Subiectul a fost discutat la Comitetul Central. Şefii ţării însă au vrut ca specialiştii în hidrologie şi în geologie să-şi spună punctul de vedere. S-a format imediat o comisie care a plecat la Constanţa. S-au făcut şedinţe cu diverşi experţi, inclusiv cei care lucrau la canalul Dunăre-Marea Neagră. La una din aceste şedinţe a participat şi inginerul Nicolae Pitu. Discuţiile n-au fost prea lungi, pentru că lumea s-a lămurit repede despre ce e vorba cu adevărat.
„S-a lămurit de atunci problema, că nu e vorba de nici un râu subteran, ci de un acvifer", arată inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat să curgă prin timp. Cu cât treceau anii şi se făceau alte foraje în Dobrogea, iar apa ţâşnea cu putere în diverse colţuri ale judeţului Constanţa, cu atât oamenii reluau fantezista teorie. Chiar şi în anul 2011 s-a vorbit de râul subteran, când locuitorii comunei Siliştea, aflată în partea de est a judeţului Constanţa, au amintit de apa care a ţâşnit cu putere din pământ, în urma unui foraj mai vechi. Apă bună pentru irigarea culturilor agricole.
„S-a lămurit de atunci problema, că nu e vorba de nici un râu subteran, ci de un acvifer", arată inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat să curgă prin timp. Cu cât treceau anii şi se făceau alte foraje în Dobrogea, iar apa ţâşnea cu putere în diverse colţuri ale judeţului Constanţa, cu atât oamenii reluau fantezista teorie. Chiar şi în anul 2011 s-a vorbit de râul subteran, când locuitorii comunei Siliştea, aflată în partea de est a judeţului Constanţa, au amintit de apa care a ţâşnit cu putere din pământ, în urma unui foraj mai vechi. Apă bună pentru irigarea culturilor agricole.
Definiţia acviferului
Ce înseamnă, de fapt, acvifer. Ne-am adresat Institutului Geologic al României şi am vorbit cu cercetătorul ştiinţific Diana Perşa. „Acviferul e un complex de rocă permeabilă şi apa pe care o găzduieşte", sună răspunsul specialistului. Dar de unde vine această apă? Am primit răspuns de la Dumitru Neagu, şeful Laboratorului de studii şi cercetări hidrogeologice al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Am aflat astfel că există patru surse de alimentare pentru apele subterane din Dobrogea - din Podişul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principală, apoi mai e o componentă de alimentare din Dunăre, în zona Ostrov-Cernavodă, dar şi din precipitaţii sau irigaţii. Ajunsă în măruntaiele pământului, apa circulă prin rocile permeabile - nisipuri, pietrişuri, calcare, ne-a explicat Diana Perşa. Există şi zone sub pământ, în care apa nu are acces. Acolo sunt rocile impermeabile - argile sau marme, cu textura foarte fină. Iată de ce apa din adâncuri nu urmează o linie continuă. Poţi găsi apă la câteva zeci sau la câteva sute de metri adâncime, într-un anumit perimetru. „Apa se acumulează în rocile neconsolidate - nisipuri şi pietrişuri, şi în calcare, dar numai în fisuri. Acestea sunt rocile acvifere, care permit circulaţia apei", arată Diana Perşa.
