Misterul din Muntii Bucegi

Energia misterioasa din Muntii Bucegi

Geologul Traian Trufin a fost martorul mai multor intimplari stranii petrecute in Busteni.

Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intimplari. Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume.

Un muzeograf "patit"

Bucegii sint considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic. Locul este invocat de yoghini si vizionari. S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul "Cezar Petrescu" din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.

Insomnii fara oboseala

"In 1993, timp de doua saptamini, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de virsta. M-am gindit ca sint emanatii de noxe de la fabrica de hirtie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane", povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.

Cutremure la ore fixe

Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. "Se produceau la ore fixe: la 20 si 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Busteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamint un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale", povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.

Bubuituri din subteran

Nici specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamuri lucrurile. Au cazut citeva cosuri de pe acoperisuri, in zidurile caselor au aparut citeva fisuri. Misterele s-au succedat. Miscarile de pamint au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor datorita unor detonari subterane. Dar in acea perioada nu fusesera facute nici un fel de sapaturi in zona. Seismologii n-au gasit explicatii Specialistii de la Institutul de Fizica a Pamintului n-au putut spune decit ca sint manifestari naturale, determinate de fracturi locale ale scoartei. "Aici este zona de rezonanta a cutremurelor din Vrancea. In acea perioada, nu s-a inregistrat nici macar un cutremur de intensitate mare. In Vrancea au loc zilnic miscari slabe ale scoartei, cu magnitudine sub un grad. Dar aici cutremurele masurau 3-4 grade pe scara Richter", spune muzeograful convins ca fenomenele de acum 6 ani se pot explica doar prin alte cauze.

Oameni electrici

A urmat un nou fenomen, aproape generalizat in zona: locuitorii din Busteni s-au incarcat energetic intr-un mod de neinteles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mina obiecte sau fiinte pentru ca se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau sa-si stringa miinile. Toate acestea la inceput amuzau, dar dupa un timp au inceput sa ingrijoreze. "Am avut multa vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a batut pe umar, amical. Prin camasa, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a inrosit. Pe intuneric,atunci cind atingeam unele obiecte, ieseau scintei", isi aduce aminte el.

Semnale radio amplificate

"Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio", crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.

Curcubeu fara ploaie

Intr-o dimineata, pe un soare splendid, fara nici o urma de ploaie in ultimele zile, a observat un curcubeu imens, cu o stralucire neobisnuita. Un capat pornea din cartierul Zamora, iar celalalt era ancorat in Crucea de pe Caraiman. Curcubeul aparuse in contradictie cu legile firesti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este inconjurat de un briu laptos de nori. Acest inel compact este prezent numai in partea de mijloc a masivului. Piscul si baza muntelui ramin neinvaluite in ceata. " Timp de doua luni, in muzeul unde lucrez, luminile se stingeau si se aprindeau, intr-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defectiune", povesteste Traian.

Coridoare in interiorul muntelui

Traian are o teorie proprie. Crede ca toate anomaliile din Busteni sint cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sint de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamintene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sint destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde.

Baze extraterestre in Bucegi

"Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri", conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pina la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decit lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pina acum oamenii de stiinta.

Crucea de pe Caraiman

Monumentul istoric a fost construit intre anii 1926-1928, prin staruinta reginei Maria, in memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie in timpul primului razboi mondial, in luptele de pe Valea Prahovei. Asezata la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o inaltime de 28 m, cu doua brate a cite sapte metri fiecare. Este montata pe un soclu inalt de 7,5 m, din beton armat imbracat in piatra. Acesta adaposteste un generator electric care alimenteaza cele 120 de becuri, de cite 500 W fiecare.

Valentina confirma ipoteza galeriilor subterane

Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamintului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cind cu stiinta care va fi pe pamint va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intimpla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.

Carpatii, priviti din spatiu

Muntii Carpati au o curbura particulara. Imaginile aeriene obtinute de la mare inaltime ne pot duce cu gindul la forma sinuoasa a unui sarpe urias, care incearca sa-si inghita coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemanat Carpatii priviti din spatiu cu o mama care isi tine in brate pruncul. Comparatie care duce cu gindul la afirmatiile religioase care spun ca Romania este un tinut ocrotit de Maica Domnului.

Misterul Sfinxului din Bucegi

Cea mai misterioasa formatiune din Carpati ramine stinca din Bucegi care are o asemanare tulburatoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna oamenii si-au pus intrebarea daca aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizata de mina omului. Din orice unghi e privit se poate constata ca este o reprezentare antropomorfa. Sfinxul romanesc din Bucegi nu are doar aspectul sfinxului, ci si atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii spun ca in preajma lui au trait revelatii si experiente aparte.

Conuri de lumina din Virful Omu

Bucegii erau muntii preferati ai dacilor. Locuri spirituale pentru venerarea zeilor. Virful Omu (2.505 m) are si el ciudateniile lui. Deseori s-au vazut conuri de lumina iesind din acest loc.

Energiile miraculoase din Bucegi: Harta Romaniei misterioase

Saptamana trecuta, ne-am oprit prin paduri deasupra carora se perinda OZN-uri, prin temple misterioase sau rape care ascund comori blestemate, urmand un traseu al zonelor misterioase din Romania, pentru a vedea unde se termina explicatiile stiintifice si unde incepe folclorul local. 
Si cum nu puteam rata locurile sacre ale Bucegilor sau piramidele si hologramele misterioase de pe Ceahlau, ne-am luat ragazul unui scurt popas pe aceste plaiuri autohtone care au atras atentia oamenilor, inca din vremuri imemoriale, in randurile ce urmeaza.

Energiile misterioase din Bucegi

Oamenii din satele de munte ale Bucegilor, specialistii, dar si cei pe care natura i-a inzestrat cu puteri vizionare spun ca aici se petrec lucruri stranii. 

Cercetarile au aratat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare alta din Romania, iar legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri subterane. Nimeni nu poate spune daca au fost facute de mana omului sau de fortele naturii. Cert este ca cei care ajung in aceste locuri cu sufletul curat spun ca se incarca de energie. 

Unii vorbesc chiar de vindecari miraculoase. Fenomene neobisnuite se petrec si in aer, in aceste locuri: curcubee stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, lumini ciudate, fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului si multe altele. 

Uneori, muntele se cutremura din senin. Se zice ca intre 1994 si 1997, in zona Bucegilor, s-au inregistrat mici zguduituri subterane zilnice, care se produceau doar la orele 20:00 si 3 noaptea. Specialistii n-au putut spune decat ca sunt manifestari naturale, determinate de fracturi locale ale scoartei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe. Fenomenul parea cu atat mai ciudatcu cat muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum s-ar prabusi tavanul unei pesteri. Iar in timpul acestor fenomene, oamenii din asezarile de la poalele muntelui se plang de insomnii, indiferent de varsta.

Cate dintre aceste fenomene si legende sunt reale si cate provin din imaginatia localnicilor sau a turistilor, nu se stie. Cu toate acestea, Bucegii sunt, in mod cert,un loc aparte, pentru ca multi le-au simtit energia misterioasa. Intreaga zona pare sa fie un urias sanctuar preistoric, cu un parcurs initiatic ce incepe cu Pestera Ialomitei, locuita in trecut de preoti daci, iar astazi de calugari crestini, urca la platoul Babelor si al Sfinxului, si continua pana pe varful Omu. 

Se vorbeste si despre faptul ca pe Varful Omu ar fi fost un sanctuar dacic, asa cum au mai fost si pe alte creste ale muntilor, in Retezat si Ceahlau, formandu-se astfel un urias triunghi carpatic intre cele trei puncte - asa-numitul "triunghi de aur" al Daciei. De altfel, nici pana astazi istoricii nu s-au pus de acord asupra muntelui sacru al dacilor: Bucegiul sau Ceahlaul?

Valentina, femeie oarba din Iasi, dar vazatoare in lumile subtile, la ale carei capacitati se spune ca au apelat si cei de la NASA, afirma ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza Sfinxul si piramidele din Egipt, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Tot ea spune ca subteranele nedescoperite ale acestuia ascund o adevarata arhiva, din timpuri imemoriale, la care oamenii vor avea acces in anii ce vor urma.

http://www.ziare.com/magazin/fenomen/energiile-miraculoase-din-bucegi-harta-romaniei-misterioase-1113319

Energia misterioasa din Muntii Bucegi

Geologul Traian Trufin a fost martorul mai multor intimplari stranii petrecute in Busteni.

  

Busteni. Piscurile muntilor se cufunda in nori. Crucea de pe Caraiman impunge cerul cu semetie. Nimic n-ar prevesti ca linistea seculara a naturii ar putea fi tulburata de evenimente neobisnuite. Traian Trufin stie insa ca totul e doar aparenta. Aici a trait cele mai stranii intimplari. Este convins ca sub Carpatii nostri exista o alta lume.

  

Un muzeograf "patit"

 Bucegii sint considerati de catre specialisti un punct energetic foarte puternic. Locul este invocat de yoghini si vizionari. S-au emis ipoteze asupra existentei unor galerii subterane, s-au facut teste radiestezice. Cercetarile au demonstrat ca zona este incarcata energetic mai mult ca oricare din Romania. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul "Cezar Petrescu" din Busteni, publicist si cercetator al fenomenelor stranii la care a fost martor, a incercat sa gaseasca niste explicatii.

  

Insomnii fara oboseala

 "In 1993, timp de doua saptamini, in partea de sud a orasului, oamenii aveau insomnii, indiferent de virsta. M-am gindit ca sint emanatii de noxe de la fabrica de hirtie. Nici vorba de asa ceva. Era ciudat ca, desi nu dormeau, oamenii nu se simteau obositi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane", povesteste muzeograful. Unii localnici au ajuns sa traiasca adevarate stari de euforie. Manifestarile aveau loc numai in timpul noptii. Dupa ce au bagat in sperieti tot orasul, au incetat la fel de brusc cum aparusera.

  

Cutremure la ore fixe

 Apoi au inceput cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate in Bucegi si nici nu aveau vreo legatura cu sursa seismica din Vrancea. Seria de cutremure a inceput in 1994 si a tinut 3 ani. "Se produceau la ore fixe: la 20 si 3 noaptea. In fiecare zi, invariabil. Nu erau insa seisme propriu-zise. Se manifestau dupa alte legi. Aveau un areal redus: Azuga-Busteni-Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Busteni. Se auzea din pamint un vuiet, ca si cum s-ar fi prabusit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apareau nici miscari orizontale, nici verticale", povesteste Traian. A numarat peste 100 de astfel de miscari seismice.

  

Bubuituri din subteran

 Nici specialistii de la Statia Seismica de la Cheia n-au putut lamuri lucrurile. Au cazut citeva cosuri de pe acoperisuri, in zidurile caselor au aparut citeva fisuri. Misterele s-au succedat. Miscarile de pamint au durat trei ani. S-a emis ipoteza producerii artificiale a cutremurelor datorita unor detonari subterane. Dar in acea perioada nu fusesera facute nici un fel de sapaturi in zona. Seismologii n-au gasit explicatii Specialistii de la Institutul de Fizica a Pamintului n-au putut spune decit ca sint manifestari naturale, determinate de fracturi locale ale scoartei. "Aici este zona de rezonanta a cutremurelor din Vrancea. In acea perioada, nu s-a inregistrat nici macar un cutremur de intensitate mare. In Vrancea au loc zilnic miscari slabe ale scoartei, cu magnitudine sub un grad. Dar aici cutremurele masurau 3-4 grade pe scara Richter", spune muzeograful convins ca fenomenele de acum 6 ani se pot explica doar prin alte cauze.

  

Oameni electrici

 A urmat un nou fenomen, aproape generalizat in zona: locuitorii din Busteni s-au incarcat energetic intr-un mod de neinteles. Oamenii nu mai puteau atinge cu mina obiecte sau fiinte pentru ca se electrocutau. Atingerea palmei de corp producea arsuri, iar oamenii evitau sa-si stringa miinile. Toate acestea la inceput amuzau, dar dupa un timp au inceput sa ingrijoreze. "Am avut multa vreme pe piele urma degetelor unui prieten care m-a batut pe umar, amical. Prin camasa, amprenta palmei lui s-a impregnat pe spatele meu. Pielea s-a inrosit. Pe intuneric, atunci cind atingeam unele obiecte, ieseau scintei", isi aduce aminte el.

  

Semnale radio amplificate

 "Aveam niste casti de radioamator. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai receptionam nimic. Cred ca exista un puternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio", crede Traian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.

  

Curcubeu fara ploaie

 Intr-o dimineata, pe un soare splendid, fara nici o urma de ploaie in ultimele zile, a observat un curcubeu imens, cu o stralucire neobisnuita. Un capat pornea din cartierul Zamora, iar celalalt era ancorat in Crucea de pe Caraiman. Curcubeul aparuse in contradictie cu legile firesti ale naturii. Deseori, muntele Caraiman este inconjurat de un briu laptos de nori. Acest inel compact este prezent numai in partea de mijloc a masivului. Piscul si baza muntelui ramin neinvaluite in ceata. " Timp de doua luni, in muzeul unde lucrez, luminile se stingeau si se aprindeau, intr-un ritm curios. Sau se aprindeau numai filamentele becurilor. I-am chemat pe cei de la Renel. N-au constatat nici o defectiune", povesteste Traian.

  

Coridoare in interiorul muntelui

 Traian are o teorie proprie. Crede ca toate anomaliile din Busteni sint cauzate de existenta unor galerii subterane in maruntaiele muntilor. Aceste uriase tunele subterane sint de natura artificiala si au fost sapate de civilizatii nepamintene. Aici au loc experiente, punctul fierbinte fiind in zona crucii de pe Caraiman. Asa se explica bubuiturile care insotesc cutremurele. Sau receptionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare. Cine produce acele amplificari stranii, in ce scop, cui ii sint destinate acele comunicari radio bizare, Traian nu poate raspunde.

  

Baze extraterestre in Bucegi

 "Convingerea mea este ca exista in subteran o alta lume. Extraterestrii cunosc totul despre lumea de la suprafata. Spectrul lor informational este foarte larg. Dar nu stiu ce fel de activitate desfasoara acolo si nici de ce nu vor sa comunicam. Probabil pentru ca omenirea inca nu este pregatita sa inteleaga niste lucruri", conchide geologul. Spera ca fenomenele se vor intensifica si pina la urma vor deveni o cale de comunicare intre cele doua civilizatii. Oricum, e mai mult decit lipsa de explicatii satisfacatoare pe care au oferit-o pina acum oamenii de stiinta.

  

Crucea de pe Caraiman

 Monumentul istoric a fost construit intre anii 1926-1928, prin staruinta reginei Maria, in memoria eroilor ceferisti cazuti la datorie in timpul primului razboi mondial, in luptele de pe Valea Prahovei. Asezata la o altitudine de 2.291 m, Crucea Eroilor Neamului are o inaltime de 28 m, cu doua brate a cite sapte metri fiecare. Este montata pe un soclu inalt de 7,5 m, din beton armat imbracat in piatra. Acesta adaposteste un generator electric care alimenteaza cele 120 de becuri, de cite 500 W fiecare.

  

Valentina confirma ipoteza galeriilor subterane

 Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii ca un important suvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi. Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamintului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cind cu stiinta care va fi pe pamint va birui cineva sa ajunga sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intimpla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi.

  

Carpatii, priviti din spatiu

 Muntii Carpati au o curbura particulara. Imaginile aeriene obtinute de la mare inaltime ne pot duce cu gindul la forma sinuoasa a unui sarpe urias, care incearca sa-si inghita coada. Cosmonautul Dumitru Prunariu a asemanat Carpatii priviti din spatiu cu o mama care isi tine in brate pruncul. Comparatie care duce cu gindul la afirmatiile religioase care spun ca Romania este un tinut ocrotit de Maica Domnului.

  

Misterul Sfinxului din Bucegi

 Cea mai misterioasa formatiune din Carpati ramine stinca din Bucegi care are o asemanare tulburatoare cu Sfinxul egiptean. Dintotdeauna oamenii si-au pus intrebarea daca aspectul ei particular a fost efectul eroziunii sau avem de-a face cu o lucrare realizata de mina omului. Din orice unghi e privit se poate constata ca este o reprezentare antropomorfa. Sfinxul romanesc din Bucegi nu are doar aspectul sfinxului, ci si atributele misterioase ale acestuia. Vizionarii spun ca in preajma lui au trait revelatii si experiente aparte.

  

Conuri de lumina din Virful Omu

 Bucegii erau muntii preferati ai dacilor. Locuri spirituale pentru venerarea zeilor. Virful Omu (2.505 m) are si el ciudateniile lui. Deseori s-au vazut conuri de lumina iesind din acest loc.

Misterele Pământului

Materia întunecată, misterioasa forţă nevăzută a Universului

Galaxiile prezintă densităţi foarte scăzute de materie. Stelele, praful şi gazul intergalactic sunt extrem de rarefiate în orice tip de galaxie. Pe de altă parte, stelele sunt corpuri de cele mai multe ori extrem de masive, care se află într-o mişcare de rotaţie în jurul centrului galaxiei în care sunt situate. Însă, de cele mai multe ori, vitezele stelelor sunt foarte mari, în raport cu forţele gravitaţionale care ţin materia galaxiei aglomerată. Comportamentul aparent inexplicabil al corpurilor cereşti din interiorul galaxiilor pare a fi lămurit de o forţă omniprezentă în Univers, însă foarte puţin cunoscută până acum: materia întunecată.

Judecând după materia vizibilă din galaxii, forţele atractive care ţin stelele pe orbitele lor, în jurul centrului galactic, sunt insuficiente în raport cu acceleraţiile centrifuge. Mişcarea stelelor ar trebui să le „scoată“ de pe traiectoriile lor actuale şi să le arunce în afara galaxiilor. Potrivit calculelor, forţele centrifugale (de ejectare din orbită) sunt mult mai mari decât gravitaţia existentă în galaxie (cum este ea apreciată după materia vizibilă). Se pune, aşadar, o întrebare legitimă: ce ţine stelele în galaxii?

Există ceva ce nu poate fi văzut

În 1930, un astrofizician suedez, Fritz Zwicky, a propus existenţa unei materii întunecate, care ar ţine, asemenea unui adeziv, întreaga configuraţie a galaxiei. Observând un grup de galaxii aflate în rotaţie, acesta a calculat parametrii de mişcare pe care acest grup ar fi trebuit să îl aibă potrivit legilor newtoniene. Calcule au arătat că fiecare din galaxiile considerate ar fi trebuit să aibă mai multă materie decât cea detectată (prin mijloacele-standard), pentru a putea explica suficient de bine mişcarea lor. Aceasta a fost interpretată ca o dovadă indirectă a faptului că mai există ceva, acolo, în galaxii, care nu se vede, dar care contribuie serios la masa totală a galaxiilor, mărind atracţia gravitaţională cât ea să poată ţine stelele pe orbita lor. Acest „contribuabil“ misterios, care, mult timp, a scăpat observaţiei directe, a primit denumirea de materie întunecată.

Dar, observaţiile arată şi că stelele au vitezele de rota-ţie în jurul centrului galaxiei cu atât mai mari cu cât sunt mai distanţate de el. Or, aceasta face ca galaxia să semene mai mult cu un disc dur, aflat în rotaţie (cu viteze mai mari la periferie, decât în centru), decât cu un vârtej de gaz (unde vitezele de la periferie sunt mai mici decât cele din centru). Însă, materia luminoasă observată este extrem de rarefiată şi nu poate explica „consistenţa“ discului galactic.

Pe de altă parte, măsurători efectuate asupra unor fascicule de lumină ce traversează porţiuni mari din Uni-vers arată că acestea suferă o curbură mult prea mare, ce nu poate fi pusă doar pe seama cantităţii de materie luminoasă. Razele de lumină se curbează mai mult, ca şi cum, în acele zone, ar fi mai multă materie. Curbura suplimentară a traiectoriilor razelor de lumină a fost pusă, de asemenea, pe seama materiei întunecate.

Cunoaştem, până acum, o cincime din ceea ce pare să existe

Ce este materia întunecată? Ştiinţa încă nu are un răspuns pentru această întrebare. Totuşi, câteva răspunsuri s-au dat în această privinţă. Neutrinii pot explica, în parte, materia întunecată, întrucât sunt foarte greu de detectat, au masă nenulă, iar numărul lor mare determină ca ei să contribuie semnificativ la masa totală a Universului. Pe de altă parte, încă nu este o certitudine că găurile negre ar putea fi sau nu depozite de materie întunecată. Însă, chiar luând în considerare contribuţia tuturor acestora, o parte semnificativă din materia întunecată din Univers rămâne fără explicaţii.

După unele aprecieri, chiar 50% din masa aflată în discul galactic este invizibilă. Considerând însă şi celelalte zone, aflate în afara discului Căii Lactee, procentul materiei întunecate devine de cinci ori mai mare decât al celei vizibile!

În prezent, contribuţia materiei întunecate din galaxii este de cinci ori mai mare decât cea a materiei, iar proprietăţile ei reprezintă una dintre marile probleme ale cosmologiei. Nefiind constituită propriu-zis din atomi sau nuclee (motiv pentru care este supranumită materie nebarionică), evaluarea ei reprezintă o adevărată provocare.

Stelele exilate de găurile negre detectează materia întunecată

O descoperire recentă arată că două stele se îndepărtează de centrul Căii Lactee, cu o viteză de aproape două milioane de kilometri pe oră! Aceste două stele care părăsesc galaxia se alătură altor trei, cunoscute până acum, inaugurând o nouă categorie de stele-obiecte cosmice, cunoscute ca fiind stele hiper-rapide ce părăsesc galaxia. În această categorie pot să existe în jur de 1.000 de stele hiper-rapide exilate, un număr totuşi destul de mic, ţinând cont de faptul că, în Calea Lactee, sunt mai mult de 200 de miliarde de stele.

Teoria prezice existenţa acestor obiecte, arătând faptul că ele provin din sisteme binare, din stele duble, care s-au apropiat prea mult de gaura neagră din centrul galaxiei. Atracţia gravitaţională care a cuprins acest sistem aflat în rotaţie, a rupt legătura dintre ele, capturând-o pe cea mai apropiată şi aruncând-o pe cealaltă în direcţia opusă, cu o viteză foarte mare.

Forţa cu care stelele sunt „aruncate“ în afara galaxiei este imensă, având în vedere faptul că unele stele hiper-rapide sunt totuşi chiar şi de patru ori mai masive decât Soarele. Ele ating viteze de peste 1,5 milioane de kilometri pe oră! Faptul că, potrivit observaţiilor, toate aceste stele exilate hiper-rapid, cunoscute până în prezent, au părăsit centrul galaxiei, la momente diferite ale istoriei galaxiei, face ca ipoteza unei explozii de proporţii care să le împingă în afara galaxiilor să fie exclusă.

Dar aceste stele hiper-rapide oferă şi proba unică a structurii galaxiei. În timpul vieţii, ele străbat o mare parte a galaxiei. Parametrii mişcării lor pot oferi date despre forma galaxiei Căii Lactee şi despre modul cum materia întunecată este distribuită în ea.

Tot mai multe indicii despre existenţa materiei întunecate

Un alt indiciu despre existenţa materiei întunecate ar putea fi structura galaxiilor. Plecând de la unele observaţii orientate spre galaxiile mici, s-a descoperit faptul că 9 dintre cele 14 galaxii-satelit (de mici dimensiuni) ale galaxiei Andromeda sunt dispuse în acelaşi plan, chiar în linie dreaptă. De asemenea, Calea Lactee conţine o formă destul de regulată (două plane), unde sunt adunate toate galaxiile-sateliţi. Procesele de formare a galaxiilor, prevăzute de teoriile actuale, nu pot explica în nici un fel atât de multă ordine în arhitectura galaxiilor. De aceea, aceste observaţii propun o întrebare firească: Sunt aceste tipare ordonate (plane, linii drepte), forme-standard de depozitare a materialului galactic? Dacă răspunsul este da, atunci cum se poate explica o astfel de dispunere a galaxiilor-satelit? Una din explicaţii are în vedere că motivul dispunerii bi-plane sau liniare a galaxiilor mici ar putea fi existenţa unor fluxuri („culoare“) de materie întunecată. Practic, galaxiile-satelit ar putea fi scufundate, fixate într-o ţesătură invizibilă gigantică de materie întunecată, care determină acest design.

http://ziarullumina.ro/materia-intunecata-misterioasa-forta-nevazuta-a-universului-56770.html

Piatra de încercare a cosmologiei

Ne-am obişnuit astăzi ca, în descrierea ştiinţifică a fenomenelor, să fie urmărite foarte atent cauzele care determină desfăşurarea lor. Însă abordarea aceasta, căutarea cauzelor, şi mai apoi a cauzelor care au dus la acelea, trasează un fel de rută exploratorie pe care se poate călători tot mai departe în "trecutul" lumii fizice. Drumul acesta duce către una dintre cele mai răscolitoare întrebări ale cosmologiei, care priveşte "starea iniţială" a Universului.

Datele cosmologice actuale furnizează, după cum afirmă mulţi cosmologi, o parte importantă din trecutul Universului. Ele sugerează că, în trecutul îndepărtat, întreg Universul, cu tot ceea ce vedem astăzi în el, era comprimat, la densităţi inimaginabile, într-un volum foarte mic. Teoriile conduc la ideea că materia ce alcătuieşte astăzi galaxiile şi stelele era concentrată, împreună cu spaţiul şi timpul, într-un punct de dimensiuni mult mai mici decât cele ale unui atom.

Înţelegerea caracteristicilor "stării iniţiale" a Universului extinde de fapt aria de lucru a teoreticienilor, tot mai mult, până aproape de ceea ce este îndeobşte numit "momentul zero al istoriei lumii", "începutul timpului şi al spaţiului". Este adevărat, aceste teme sunt, în multe privinţe, mai apropiate de reflecţia teologică şi, desigur, de cea metafizică, însă graniţele fizicii s-au lărgit astăzi foarte mult, încât şi căutările ştiinţifice ale omului, ajutate de tehnică, par să se apropie, cel puţin prin întrebările pe care le formulează, de "temeliile" lumii fizice.

Un zid de netrecut către misterul universului fizic

Ştiinţa a progresat şi progresează. Rezultatele ei sunt spectaculoase, în toate aspectele vieţii şi ale cunoaşterii. Totuşi, în vastul atelier de lucru al omenirii, deschis de cercetarea ştiinţifică, numeroase situaţii scot la iveală că explorarea lumii întâlneşte şi limite. Una dintre acestea e chiar piatra de încercare a cosmologiei şi vizează chiar acest început al lumii fizice. Din perspectivă creştină, este semnificativ că, în cutezătoarea incursiune, cercetarea întâlneşte dificultăţi din ce în ce mai mari.

Din perspectiva teoriilor fizice actuale, în speţă a relativităţii generale, punctele cu densitate infinită de energie, precum cel de la Big Bang, au valori infinite ale gravitaţiei, o curbură infinită a spaţiului şi timpului. De aceea, aceste puncte (numite singularităţi) pun dificultăţi teoretice insurmontabile teoriei relativităţii generale în actuala ei formă. De aceea, s-ar putea spune că, în drumul către identificarea cauzelor care au dus la apariţia "punctului" primordial, infinit dens, care a generat Big Bang­ul, ştiinţa se loveşte de un zid. O "limită temporală", dincolo de care teoriile nu mai "văd" nimic. Acesta este "zidul Planck", o graniţă ce marchează prima fărâmă (10­43 secunde!) din istoria universului. Sub limita Planck, teoria gravitaţiei nu mai poate face distincţii de ordin spaţial sau temporal. Nu există nici o descriere unanim acceptată care să poată arăta dacă spaţiul şi timpul au existat în această primă secvenţă infimă de timp, în universul punctiform şi dens indicat de modelul cosmologic.

Pe de o parte, dimensiunile extrem de reduse ale Universului primordial cer o abordare cuantică, iar, pe de altă parte, densitatea lui foarte mare solicită şi consideraţii de ordin gravitaţional. Însă fizicienii nu au găsit încă o formulare care să surprindă caracterul cuantic al gravitaţiei.

S-ar putea crede că această durată de timp este mult prea scurtă, încât ea nu ar putea să conţină date esenţiale despre Univers sau despre "explozia primordială" pe care o propune modelul cosmologic cu Big Bang. Nu este aşa. Dimpotrivă, structurile cosmologice, aşa cum sunt ele evidenţiate de observaţii, dar şi legile care guvernează mişcarea lor, indică faptul că anumite date esenţiale despre universul în care trăim sunt ascunse chiar în spatele "zidului" Planck.

Cosmologiile cuantice ocolesc "blocada" singularităţii

Unele modele cosmologice recente, ce folosesc din plin un arsenal de "unelte" furnizate de cei mai creativi dintre matematicieni, au reuşit să evite, cumva, blocada "singularităţii". Modelele încearcă să se apropie de perioada dinainte de Big Bang pe un alt drum, care "ocoleşte" singularitatea, călăuzite de posibilele "urme" ale stării iniţiale despre care se crede că sunt în continuare prezente în Univers. Dacă aceste urme ar fi accesibile, ar fi atunci posibilă cunoaşterea "stării iniţiale" fără a mai fi nevoie să se elucideze problema "singularităţii". Însă şi aici apar rezultate neaşteptate. Într-un studiu apărut în revista "Nature Physics", fizicianul Martin Bojowald afirmă că anumite informaţii par să fie complet inaccesibile chiar şi prin abordările cosmologiei cuantice. Misterul "începutului", scrie el în "What happened before the Big Bang?", nu poate fi complet elucidat nici pe acest drum. Se pare că într-un Univers care "deţine" "urmele" stării iniţiale din perioada preinflaţionară, cu detalii preţioase despre "început", "urmele" sunt totuşi inaccesibile, chiar şi în cazul abordărilor cuantice.

Întrebările cosmologiei şi "Taina începutului"

Pe de o parte deci, în modelul cosmologiei clasice, Big Bang-ul reprezintă o singularitate inaccesibilă teoriilor şi instrumentelor matematice existente. Conceptele şi teoria nu au, în acest caz, o rezoluţie adecvată pentru a "vedea" atât de adânc în trecutul Universului. Pe de altă parte, în cazul cosmologiei cuantice, instrumentele teoretice par să poată depăşi această neputinţă. Gravitaţia cuantică pare să obţină unele "construcţii" matematice potrivite pentru cuprinderea "momentului" Big Bang şi pentru o descriere bună a stării iniţiale. Însă aceste construcţii se lovesc de alt zid. Datele concrete despre starea iniţială nu sunt însă accesibile, chiar dacă au lăsat urme în Universul actual. Nu e vorba aşadar, în acest caz, de incapacitatea teoriei de "a vedea până la începutul Big Bang-ului", ci de faptul că "urmele" începutului sunt inaccesibile.

Aceste situaţii-limită prezente în cosmologia actuală pot fi semnificative, întrucât ele sugerează, aşa cum afirmă un alt fizician, Alexei Nesteruk, că explorarea ştiinţifică a cosmosului nu poate ieşi din hăţişul reprezentărilor teoretice şi nu reuşeşte să atingă, în mod desăvârşit, ţinta ei ultimă. Cu alte cuvinte, ea nu poate să ajungă să "vadă" Universul ca şi cum l-ar privi din afară, cu început şi sfârşit. Faptul că există un prag pe care fizica pare să nu-l poată trece, şi care priveşte condiţiile iniţiale din momentul Big Bang-ului, poate sugera într-un mod edificator că întrebările cosmologiei, ca expresii ale dorinţei noastre de a cuprinde şi înţelege lumea, depăşesc, în mod inevitabil, câmpul strict al ştiinţelor şi se deschid spre un alt plan, de data aceasta spiritual.

http://ziarullumina.ro/piatra-de-incercare-a-cosmologiei-16525.html

A fost descoperită „veriga lipsă”! Această creatură bizară este strămoşul comun al peştilor şi al animalelor terestre

Descoperirea fosilelor unei specii care a făcut tranziţia de la peşti la animalele terestre, vechi de 375 de milioane de ani, a dezvăluit faptul că apariţia membrelor în procesul evoluţiei vieţuitoarelor de pe uscat a început odată cu transformarea înotătoarelor unei specii care era încă acvatică.
Descoperirea acestor fosile bine conservate de Tiktaalik roseae pune sub semnul întrebării teoria actuală potrivit căreia primele membre inferioare s-au dezvoltat abia după ce vertebratele au făcut tranziţia de la ocean la uscat, spun oamenii de ştiinţă americani al căror studiu a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
“Până acum, paleontologii credeau că tranziţia s-a produs de la o locomoţie cu cele două înotătoare superioare la peşti la o locomoţie «cu patru apendice» la tetrapode”, a explicat Neil Shubin, profesor de anatomie la Universitatea din Chicago, principalul autor al studiului.
După părerea sa, “s-ar părea că această tranziţie s-ar fi produs mai întâi la peşti, nu la animalele terestre patrupede” aşa cum se credea.
Primele tetrapode erau într-adevăr animale exclusiv acvatice, încă slab diferenţiate de peşti. Urmaşii lor actuali sunt amfibienii, păsările, reptilele şi mamiferele.
Animalele din specia Tiktaalik roseae, în prezent dispărută, aveau capul aplatizat al unui crocodil şi dinţii ascuţiţi ai unui prădător. Aveau o lungime de 2,7 metri şi o morfologie foarte apropiată de aceea a peştilor, dar articulaţia înotătoarelor pectorale pare să indice că acest animal putea să îşi susţină greutatea corpului. Umerii şi coatele erau suple, spre deosebire de peşti.
Tiktaalik roseae reprezintă cea mai cunoscută specie de tranziţie între peşti şi tetrapodele terestre, afirmă autorii studiului.
Primele analize asupra Tiktaalik roseae au fost realizate pe fosilele descoperite în 2004 în zona arctică canadiană, pe Insula Ellesmere.
Înotătoarele sale erau fără îndoială folosite ca nişte pagaie pentru a înota, dar puteau folosi şi pe post de labe în anumite ocazii, explică autorii.   Surse: Mediafax, University of Chicago

Misterioasa Agartha

“Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii. Teoria Pamintului gol este lansata la sfirsitul secolului trecut. Potrivit acesteia in interiorul Terrei exista de fapt o concavitate, ce aresapte puncte de contact cu suprafata exterioara, doua fiind cei doi poli. Datorita imaginilor luate de NASA, cu ajutorul satelitilor spatiali ESSA, pot fi vazute deschiderile polare: – nordica, cu un diametru de 1400 de mile; – sudica, cu un diametru de 1300 de mile.

Un ocean urias descoperit in interiorul Pamantului…

Acesta exista sub Asia de est si e de marimea Oceanului Arctic…Descoperirea a fost facuta de Michael Wysessian, seismolog la Washington State University, din St. Louis si Jesse Lawrence de la University of California, San Diego – unexplained mysteries.com. Încă din anul 1950, in timp ce cartografiau zona, echipele de cercetare a topografiei submarine din SUA au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sunt atât de mari încât un submarin poate naviga prin ele. După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau până sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut.

Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie: cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe ocean, sprijinindu-se de
câţiva “stâlpi” naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stâlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele în zonă – banatulsarbesc.wordpress.com.

Generalul de brigada dr. Emil Strainu, directorul centrului de studii Psihotronice si Ufologice, consilier al Parlamentului României în probleme neconventionale si asimetrice, afirma (in Adevar/Fictiune- January 7, 2010 ) urmatoarele:

“- Una din cele mai mari descoperiri care s-au realizat anul acesta sicare deocamdata este vehiculata numai în cercurile stiintifice esteaceea ca sub continentul american se gasesc de la 3 la 5 tuneluri (ca un fel de pesteri subterane inundate) care strabat continentulsud-american de la est la vest si de la vest la est. Gânditi-va ca pleci cu un submarin din Los Angeles si iesi cu el la Florida fara sa mai ocolesti Canalul Panama. Nu se cunoaste exact în acest moment natura lor. Aceste canale sunt foarte mari. Numai pe un singur canal poate merge linistit un submarin Trident si, mai mult decât atât, sa se poata întâlni si cu un altul. Trebuie stiut ca în prezent si în perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extra-Terra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe lânga UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decât sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se v-a produce într-o perioada de timp foarte scurta.

În ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai “spectaculoase” decât cele care au fost date public, dar care nu sunt date în circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intråndul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrând care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese.  În primul rând se vorbeste de o asa-zisa lume interioara – atestata ca exista! Sa-i zicem un tarâm interior.  Este locuit acest tarâm interior?  Aici vin semnele de întrebare.

Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut în urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamânt care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze.”

Nikolai Roerich – Himalayas Abode of Light

Rus de origine, indian prin adoptie, pictor mistic si vizionar, la sfirsitul anilor 1920 Nikolai Roerich (1874-1947) a intreprins o lunga expeditie in Asia Centrala, cautand un anumit punct din partea de nord a Tibetului, unde spera sa gaseasca intrarea in Agartha si Regatul Shambalei- Teritoriul de sub Karakorum.

In cartea sa Himalayas Abode of Light (1947), el povesteste: “Imi amintesc ca, in timp de traversam Karakorum, un servitor ladackh mi-a spus ca sub noi se afla numeroase cavitati subterane, unde se gasesc tot felul de comori si unde locuieste un popor minunat, ce ignora pacatele lumii. Apropiindu-ne de Hotan, sub copitele cailor se simtea golul, iar ghidul continua sa ne povesteasca despre torentii care pazesc intrarea in Agartha si despre faptul ca cei impuri, care se apropiau de intrarea in Agartha, mureau otraviti de emanatiile de gaze toxice.”
Dar ce legatura ar putea exista intre Roerich si Agartha?
In cartea sa Sfidarea Timpului, Sorin Stefanescu isi exprima opinia ca Roerich ar fi intrat in legatura cu invatatii din stravechile locasuri de cultura asiatice, devenind un fel de purtator de cuvint al acestora pe linga guvernele marilor puteri. Asa se explica faptul ca, la un moment dat, revenind dintr-un periplu solitar, calare pe un ponei, Roerich a pronuntat o ciudata profetie:
“Stelele manifesta o noua evolutie, iar Focul Cosmic se va apropia din nou de Pamint. Umanitatea va fi supusa unor noi incercari. Dar asa cum Lumina devoreaza intunericul, operele Raului vor fi distruse, iar Stapinul erei noi se va manifesta in toata splendoarea Sa”.
Roerich si-a mai adus si o contributie insemnata la constituirea Ligii Natiunilor, conceptind Flamura Pacii, un steag alb cu trei puncte rosii amplasate intr-un cerc si care a capatat numele de Crucea Rosie a Culturii, steag destinat sa apere monumentele culturale. Nu se poate să nu ne amintim de celebra poveste a lui Jules Verne intitulată “O călătorie spre centrul Pământului” scrisă în 1864. Acolo este descris atât de clar acest lucru, încat parcă autorul cunoştea în detaliu acele realităţi.

Insusi Hitler a imbratisat ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica. Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, convinsi fiind ca acesta nu s-a sinucis si ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.

Contra – amiralul R. E. Byrd a efectuat intre anii 1947 si 1956 zboruri la Polul Nord si la Polul Sud.
Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd ( primul om care a zburat deasupra Polului Nord) la 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care populau Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile.

Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri. Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. “Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.”, scria Byrd in jurnalul sau secret.
Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA. Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca “fiindu-ne net superioara noua”. Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda.

Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe
cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, “avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate”.
Amiralul Richard E. Byrd s-a nascut la 25 octombrie 1888 la Winchester, in Virginia. In mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar in noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud. Intre 1928-1955 a facut 11 expeditii geografice la poli. Pe data de 19 februarie 1947 a plecat spre Polul Nord pentru a fotografia aurora boreala. Vazand ca nu se intoarce, cei din baza l-au dat disparut. Byrd a revenit la 11 martie 1947 si a descris “Pamantul de dincolo de Pol-Agartha”. Ca o coincidenta, amiralul Richard E. Byrd avea sa moara exact dupa 10 ani, la 11 martie 1957. A fost ridicat la rangul de amiral in 1950, iar in 1952 a primit Medalia de Onoare din partea Guvernului SUA. De asemenea, unul dintre crucisatoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Asadar, e exclus ca Byrd sa fi fost doar un nebun care sa fi avut halucinatii la Polul Nord.

Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: “Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile. Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri.” Ce mai spune Armstrong: “Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba – maru – care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si
6 femei. Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc.” Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului.

Raymond Bernard – O lume ascunsa (1969)

Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multora. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea “Pamantul Gol”, dupa care a initiat constructia
unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul. Referindu-se la discretia absoluta in legatura cu misiunile lui Byrd, cunoscutul geofizician american Raymond Bernard arata in cartea sa O lume ascunsa (1969): “Descoperirea amiralului Byrd constituie astazi un secret international de prim rang. Dupa ce Byrd a anuntat prin radio descoperirea facuta si dupa scurte notite aparute in presa, toate stirile ulterioare in legatura cu subiectul respectiv au fost indepartate cu grija de agentiile guvernamentale”.

Bazindu-se pe o serie de documente ale lui William Reed, Marshall B. Gardner, Huguenin sau Ray Palmer, precum si pe revelatia amiralului Byrd, Bernard a enuntat citeva concluzii, care la data respectiva au generat un mare scandal:
a) In realitate, nu exista nici un Pol Nord sau Sud, ci numai deschideri largi, care conduc spre interiorul gol al Pamintului;
b) OZN-urile provin din acest interior gol;
c) Interiorul Pamintului este incalzit de un soare central, care este sursa aurorelor boreale. Aici este un climat subtropical, nici rece, nici cald;
d) Exploratorii polari au vazut cu ochii lor ca animalele se deplasau spre nord in cautarea hranei. Ei au vazut aici pasari tropicale si animale, ce in mod obisnuit au nevoie de caldura, au vazut fluturi, ba chiar si tintari. Polul Nord magnetic – o linie lunga de 1.500 km.

Exista legende, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha. Astfel, se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha. Lumea subterana este cunoscuta si ca Shamballa si Agarha. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul. Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor. Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit.

Cele mai puternice orase subterane:
POSID – primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori;

SHONSHE – refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori;

RAMA – langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori;

SHINGWA – la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori;

TELOS – langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra.

Atat scrierile sumeriene cat si Biblia vorbesc despre un ”Adanc al apelor”, o ”Lume inferioara”, o ”Lume subterana” etc. Textele mesopotamiene
vorbesc despre Tinutul Minelor declarand ca acesta era un tinut muntos, cu platouri vaste acoperite cu iarba si stepa (de aici nefilimii si uriasii – odraslele lor- extrageau metale, in special aur, necesar pe planeta Eris/Nibiru – n.a), cu o vegetatie luxurianta… era, deci, un tinut luminos, toate textele declarau acest lucru, scaldat in permanenta de razele soarelui.

Vechile scrieri ale chinezilor, egiptenilor, indienilor sau ale altor popoare, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre marea deschidere din nord si despre un popor avansat, care traieste intr-o tara misterioasa numita Agartha. Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile.

Unii sustin ca Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet este capitala acestei lumi. Tara Apelor Albe din legendele rusesti, localizata pe undeva in Asia Centrala, in apropierea Lacului Lobnor, a atras atentia cneazului Vladimir al Kievului. In anul 987, acesta a organizat o adevarata expeditie sub conducerea parintelui Sergius, care auzise despre fascinanta tara la o manastire de pe Muntele Athos. Au trecut insa anii,
si expeditia si membrii ei au fost dati uitarii. In anul 1043, la Kiev si-a facut aparitia un batrin, care declara ca este parintele Sergius, care revenise din expeditia de mult uitata.

“Mitologia romana” de Romulus Vulcanescu

Referiri similare se regasesc in traditiile romanilor. In cartea “Mitologia romana” Romulus Vulcanescu in capitolul “Pamantul muma” vorbeste despre lumea alba (in care traiesc oameni), din care fac parte si Ostroavele albe. “Acesti urici locuiau la marginea lumii intr-un Ostrov alb sau in mai multe Ostroave albe din albia Apei Sambetei. Ostroavele romanilor sau blajinilor s-au ridicat din Apa Sambetei in conditiile cosmogonice ale

ridicarii pamantului din apele primordiale. Ceea ce inseamna ca in conceptia mitica ostroavele simbolizeaza pamanturi neintinate, iesite in stare pura din Apa Sambetei, care la randul ei este o apa sacra, numai ca gradul ei de sacralitate tine de impuritatea ei progresiva in directia Iad. Dupao legenda straveche, Apa Sambetei izvoraste dintre radacinile bradului cosmic si inconjoara pamantul de 7 sau 9 ori si se varsa in Iad. La izvoarele ei este pura si sus pe pamant e un panaceu universal. Pe masura ce inconjoara pamantul, gradul ei de puritate scade, iar cand intra in Iad clocoteste in flacari. De Pastele blajinilor, in unele sate, pe malurile apelor curgatoare se puneau in blide de lemn coji de oua, faramituri de cozonac si lumanarele carora li se dadea drumul pe apa, ca sa ajunga pe Apa Sambetei in Ostroavele Albe la romani sau blajini, ca sa serbeze si ei Pastele.. …..Uricii albi tineau multe posturi albe si se imbracau in alb, semn al puritatii lor sufletesti. ….La romani doliul alb pentru batrani (codalbi) s-a mentinut pana in vremea noastra in unele sate din Baragan si Carpatii estici.”

Maura Anghel despre Paştele Blajinilor

Paştele Blajinilor, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor este o sărbătoare populară cu dată mobilă, dedicată spiritelor strămoşilor. Rădăcinile
acestei sărbători vin din timpurile precreştine, când strămoşii noştri erau păgâni. Despre aceasta ne mărturisesc şi o mulţime de legende din
tezaurul folcloristic al neamului nostru.

Blajinii (Rohmanii sau Rugmanii) sînt reprezentări mitice ale primilor oameni de pe pămînt. Se spune că Blajinii trăiesc sub pămînt, pe Tărîmul Celălalt, dincolo de Apa Sîmbetei. Se spune că ei au luat parte la facerea lumii şi că susţin stîlpii de sprijin ai pămîntului. Imaginaţi ca oameni blonzi şi socotiţi urmaşii lui Set (al treilea fiu al lui Adam şi al Evei), Blajinii duc o viaţă cuvioasă şi lipsită de griji, întemeiată pe virtute şi pe incapacitatea de a face rău. Bărbaţii se întîlnesc cu femeile o dată pe an, la Paştele Blajinilor, pentru a procrea. Băieţii sînt crescuţi de mame pînă merg în picioare şi pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare, împreună cu bărbaţii. Blajinii sînt credincioşi, buni la suflet, blînzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe.

În popor se crede că locuiesc pe malurile unor rîuri mari sau lîngă ostroave sau la hotarul cu Raiul şi că în ţara lor este mereu cald. Blajinii nu ştiu să calculeze sărbătorile, de a căror sosire sînt anunţaţi de către oameni. Ei ştiu că este Paştele atunci cînd văd că sosesc pe Apa Sîmbetei coji de ou roşu aruncate special de gospodine pe ape în vinerea sau sîmbăta din Săptămîna Patimilor. Cînd văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează Paştele, iar oamenii prăznuiesc Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor. În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, împart pomeni, întind mese în cimitir, lîngă biserică sau în cîmp, la iarbă verde.”  Un material interesant preluat de pe Scoala Lucratorilor cu Lumina

(sursa: http://www.scribd.com/doc/36255230/AGARTHA-Legenda-Sau-Adevar)

Pământul este gol ?

Cum poţi răspunde la o întrebare ca cea din titlul acestui articol?
Pământul este cu siguranţă gol – spun milioane de oameni! Ba nu, aceasta este o aberaţie, ar zice oamenii de ştinţă.

Dar care este adevărul?
În mod cert, credinţa că Pământul este gol, a fost şi încă mai este, extrem de răspândită în multe părţi ale lumii. De-a lungul vremii, mulți scriitori au preluat această idee și au scris romane pe această temă, iar Jules Verne, cu a sa Călătorie în centrul Pământului este cel mai cunoscut.

Ce spune știința actuală?
Pământul are rază de 6400 km. Straturile Pământului sunt: crusta, mantaua și miezul.
Crusta coboară până la 30 km, sub continente și doar la 5 km sub oceane, este subțire, cu o greutate mică și se poate fragmenta cu ușurință.
Mantaua este mult mai flexibilă și coboară până la 2900 km.
Miezul Pământului este alcătuit din două părți, fluidul exterior și miezul de fier solid din interior. Mișcarea fluidului exterior combinată cu relativa stabilitate a miezului solid creează câmpul magnetic al Pământului.

Totuși, trebuie spus că oamenii de știință au stabilit din ce este compus Pământul în urma unor observații indirecte, prin studiul vulcanilor, al materialelor ce compun lava etc. Teoria conform căreia structura miezului este cea prezentată mai sus a rezultat din experiența fizicienilor. Motorul electric produce un câmp electromagnetic, prin urmare, dacă Pământul are un câmp magnetic atunciși el se comportă ca un motor.
Deci, toate informațiile științifice referitoare la interiorul Pământului nu se bazează pe observații directe.
Informații inexplicabile.
De-a lungul timpului teoriile șiințifice s-au adeverit sau nu. Este suficient ca o informație referitoare la un fenomen, care conform teoriei în vigoare este inexplicabil, să poată fi probată și teoria științifică ce intră în contradicție cu acel fenomen să dispară.
Acum știm că s-au raportat mai multe anomalii cum ar fi cele referitoare la oceane subterane.
Cel mai mare ocean subteran este situat sub estul Asiei și are cel puțin volumul Oceanului Arctic. Descoperirea a fost făcută de Michael Wysession, un seismologist la Universitatea Washington din St. Louis, și de studentul său Jesse Lawrence (acum University of California, San Diego), și a fost detaliată într-o monografie publicată de American Geophysical Union.
Pe de altă parte, mai există și Oceanul subteran, sau râurile subterane de sub California (acest subiect merită o atenție deosebită și vom scrie un articol exclusiv despre acest subiect) unde au fost întâlnite, conform localnicilor, diverse creaturi bizare și oameni ce aparțin civilizațiilor dispărute, care acum trăiesc sub pământ.

Generalul de brigada dr. Emil Strainu, directorul centrului de studii Psihotronice si Ufologice, consilier al Parlamentului României în probleme neconventionale si asimetrice, afirma (in Adevar/Fictiune- Ianuarie 7, 2010 ) urmatoarele:
“- Una din cele mai mari descoperiri care s-au realizat anul acesta si care deocamdata este vehiculata numai în cercurile stiintifice este aceea ca sub continentul american se gasesc de la 3 la 5 tuneluri (ca un fel de pesteri subterane inundate) care strabat continentul sud-american de la est la vest si de la vest la est. Gânditi-va ca pleci cu un submarin din Los Angeles si iesi cu el la Florida fara sa mai ocolesti Canalul Panama.

- Nu se cunoaste exact în acest moment natura lor. Aceste canale sunt foarte mari. Numai pe un singur canal poate merge linistit un submarin Trident si, mai mult decât atât, sa se poata întâlni si cu un altul.
- Trebuie stiut ca în prezent si în perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extra-Terra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe lânga UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decât sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se v-a produce într-o perioada de timp foarte scurta. În ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai “specatculoase” decât cele care au fost date public, dar care nu sunt date în circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intråndul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrând care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese.
- În primul rând se vorbeste de o asa-zisa lume interioara – atestata ca exista! Sa-i zicem un tarâm interior.


- Este locuit acest tarâm interior?- Aici vin semnele de întrebare. Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut în urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamânt care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze.”

Contra–amiralul R. E. Byrd a efectuat intre anii 1947 si 1956 zboruri la Polul Nord si la Polul Sud.
Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd ( primul om care a zburat deasupra Polului Nord) la 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care populau Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile.
Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri.
Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. “Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.”, scria Byrd in jurnalul sau secret.
Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca “fiindu-ne net superioara noua”.
Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd, filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda.
Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, “avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate”.
Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: “Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile.

Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri.”
Ce mai spune Armstrong: “Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba – maru – care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si 6 femei. Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc.” Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului.
Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA.
Se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha.
Lumea subterana este cunoscuta si ca Shamballa si Agarha. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul. Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor. Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit.
Atat scrierile sumeriene cat si Biblia vorbesc despre un ”Adanc al apelor”, o ”Lume inferioara”, o ”Lume subterana” etc. Textele mesopotamiene vorbesc despre Tinutul Minelor declarand ca acesta era un tinut muntos, cu platouri vaste acoperite cu iarba si stepa (de aici nefilimii si uriasii – odraslele lor- extrageau metale, in special aur, necesar pe planeta Eris/Nibiru – n.a), cu o vegetatie luxurianta… era, deci, un tinut luminos, toate textele declarau acest lucru, scaldat in permanenta de razele soarelui.

Vechile scrieri ale chinezilor, egiptenilor, indienilor sau ale altor popoare, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre marea deschidere din nord si despre un popor avansat, care traieste intr-o tara misterioasa numita Agartha. Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile. Unii sustin ca Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet este capitala acestei lumi.
Tara Apelor Albe din legendele rusesti, localizata pe undeva in Asia Centrala, in apropierea Lacului Lobnor, a atras atentia cneazului Vladimir al Kievului. In anul 987, acesta a organizat o adevarata expeditie sub conducerea parintelui Sergius, care auzise despre fascinanta tara la o manastire de pe Muntele Athos. Au trecut insa anii, si expeditia si membrii ei au fost dati uitarii. In anul 1043, la Kiev si-a facut aparitia un batrin, care declara ca este parintele Sergius, care revenise din expeditia de mult uitata.
Și în folclorul românesc găsim credințe, obiceiuri și legende legate de oamenii de sub pământ, ei se numesc rohmani sau blajini și sunt incapabili să facă rău.

Documentarul de mai jos este extrem de interesant. Pragmatismul realizatorilor este evident. Acesta este un mare plus, întrucât dovezile strânse de grupul din care fac parte au fost suficient de puternice ca să-i determine să organizeze expediții pentru aflarea adevărului.
Prin urmare, v-am împărtășit aproape tot ce am găsit despre acest subiect și vă întreb pe voi, cititorii: există oameni sub pământ? Pământul este oare gol (poate nu chiar gol, dar conține oare cavități uriașe, în care pot trăi milioane de oameni)?

Misterul giulgiul din torino este din timpul lui Iisus Hristos

Giulgiul din Torino, pastrat la capela regala a Catedralei Sfantul Ioan Botezatorul din Torino este o panza din in, in care se crede ca a fost inmormantat Hristos. Este considerat o relicva religioasa inca din Evul Mediu.Pentru credinciosi, este o dovada divina ca Hristos a inviat, iar pentru sceptici este o dovada a celei mai mari farse din istoria artei.
Giulgiul are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m si este alcatuit din fire de in, tors manual, iar tesatura urzita (tot manual). Pe tesatura apar 2 amprente: partea din fata si cea din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si crucificat.Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, petrecandu-se cealalta jumatate pe deasupra. Materialul prezinta numeroase gauri (in prezent peticite), locurile arse la incendiul din 1532 si mai multe pete de apa de la stingerea acestui incendiu.Nimeni nu a reusit sa dovedeasca faptul ca acesta este adevaratul vesmant al lui Iisus din Nazaret, dar imaginea imprimata, care arata trupul ranit al unui barbat este o dovada suficienta pentru credinciosi.
In 1988 analize amanuntite, printre care testul cu carbon 14, au stabilit ca giulgiul dateaza din 1325, si ca este una dintre numeroasele relicve false din Evul Mediu, desi misterioasa si complexa.Dupa 20 de ani, o trupa de la canalul BBC a putut fotografia Giulgiul in imagini de inalta definitie, imagini din care reies detalii a caror studiere pune in discutie originea medievala a lintoliului, cu forme si trasaturi in continuare greu de explicat si care continua sa pasioneze experti din toata lumea.
Un grup de oameni de stiinta americani si europeni, dintre care unii au participat la analizele efectuate la Oxford, Zurich si Tucson in 1988, afirma ca acele analize ar fi putut da un rezultat distorsionat si solicita o noua analiza definitiva pe cel mai faimos si discutat giulgiu din istorie.
http://www.descopera-mistere.ro

Cartea lui Dzyan

O cronica a Indiei vechi, cunoscuta si sub numele de “Cartea lui Dzyan”, constituie un document unic, ea reprezentand o culegere de legende adunate de invatatii timpului, care le-au pastrat pentru posteritate; este prima relatare cunoscuta despre o nava extraterestra.
Legenda mai circula si azi in anumite zone din Tibet si India; manuscrisele avand o vechime de 2.400 de ani, insa evenimentele s-au derulat dupa unele aproximari, acum 6000 ani.
Experti in lingvististica, istorie, antropologie si cazuistica fenomenelor OZN au analizat atent documentul, gasind cu uimire numeroase similitudini cu exploziile nucleare. Primele cronici relateaza despre un mic grup de fiinte coborate pe Pamant la bordul unei nave care, inainte de a ateriza, a inconjurat planeta noastra de mai multe ori. “aceste fiinte traiau organizate intr-o casta separata si erau venerate. Cu timpul, aceste fiinte s-au divizat, o parte stabilindu-se intr-o asezare omeneasca, unde au fost recunoscute imediat drept carmuitori” – spun traducerile acestei cronici.
Situat, astazi, pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W. Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.
Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact. Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.
Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri. La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost gasite sute de schelete.
Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde, de asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii acestor orase, nu se stie.
In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa. Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.
Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India, unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului Saad.
Cind prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi insa de mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurind 130 de kilometri in lungime. Latimea ajunge pe alocuri la 53 de kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica „New Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.
Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 30 de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In limbaj stiintific, cioburile verzi sint numite tectite. Provenienta lor este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem de veche. Astfel, se stie ca vinatorii preistorici isi confectionau din acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.
Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare ramasa pina astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adincime cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul unui impact atit de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cit de neverosimila pare teoria, pe atit de multe dovezi pun oamenii de stiinta in imposibilitatea de a o combate.
Experimentele atomice din New Mexico, de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste siliconul din nisip si transforma suprafata pamintului in sticla. Fulgerul poate si el transforma citeodata nisipul in sticla, dar formele lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia patrund in adincime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in nici un caz pe seama acestui fenomen natural.
Dezbaterile nascute in sinul comunitatii stiintifice de problema tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe satelitul pamintului a existat cel putin un vulcan care a erupt in ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul articolului.
Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe nucleare ce au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima, cercetatorul J. Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la sapte ani dupa istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.
Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni este veche de zeci de mii de ani. Cu toate acestea, pina in 1920 majoritatea expertilor era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu nici astazi cine sint cei ce au construit aceste orase, dar incercarile de a data ruinele (cunoscute acum drept „Civilizatia Vaii Indusului“) au produs cifre ce se invirt in jurul anului 2500 i.Hr.
Multi oameni de stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras, „Stralucirea lui Kapila“ ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai rezistente forturi.
Expertii in fizica atomica afirma ca evenimentul a reprezentat de fapt prima explozie nucleara de pe suprafata Terrei: “in manuscrisele lui Dzyan, gasim o relatare despre o explozie nucleara. Faptul ca oamenii si extraterestrii au fost arsi, radiatia luminoasa de o intensitate extraordinara, ca si celelalte detalii nu fac decat sa intareasca aceasta teorie. Cred ca nu mai avem nevoie de alte dovezi si trebuie sa acceptam ca cele relatate de aceste manuscrise atat de vechi descriu cu exactitate prima explozie nucleara care a avut loc acum cateva mii de ani” – a declarat expertul in fizica atomica Manfred Thomson de la Universitatea Princeton.   http://www.descopera-mistere.ro/cartea-lui-dzyan/