Se afișează postările cu eticheta Univers. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Univers. Afișați toate postările

vineri, 23 februarie 2018

Hărţile Regilor

Harta care sugerează existența unor civilizații extrem de avansate pe Pământ, 
în urmă cu 6.000 de ani

La 9 octombrie,1929, teologul german Gustav Adolf Deissmann a găsit în biblioteca Palatului Topkapi din Istanbul un pergament extrem de vechi pe care era desenată o hartă, cunoscută astăzi ca harta Piri Reis. Potrivit însemnărilor de pe aceasta, a fost realizată în anul 1513 de către cartograful turc Hagji Ahmed Muhiddin Piri sau Piri Reis. Acesta a fost amiral în marina turcă, care a pretins că pentru desenarea acestei hărți a folosit peste 20 de alte hărţi şi schițe, unele necunoscute, dintre care opt hărţi ale lui Ptolemeu, patru hărţi de origine portugheză și una în arabă.
Ce este însă atât de interesant la harta lui Piri Reis? Ei bine, pe aceasta sunt conturate mai multe zone geografice ce provoacă și astăzi multe dezbateri în lumea științifică. Spre exemplu, există o reprezentare a Antarcticii cu circa 300 de ani înainte ca aceasta să fie descoperită în mod oficial. Mai mult decât atât, reprezentarea ei este ca… pământ fertil, neacoperit cu gheață, lucru ce se crede că ar fi fost posibil doar cu 6000 de ani în urmă.



Potrivit teoriei profesorul Charles Hapgood, publicată în cartea sa „Hărţile Regilor Mării Antice” din 1965, harta Piri Reis a avut la bază documente ce ar data din jurul anului 4.000 î.Hr. În susținerea teoriei acesta vine cu o serie de argumente printre care cea care include Antartica ca pământ neacoperit cu gheață și poziționarea exactă a longitudinilor, lucru pe care geografii nu au fost capabili să îl facă decât de prin 1760, cu mult după ce harta a fost desenată.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici



Astfel, teoria sa sugerează faptul că o civilizație preistorică a avut cel puțin tehnologia necesară de a naviga mările și de a topografia continentele. Dacă e așa, ar putea harta Piri Reis să fie dovada vie a existenței unei civilizații încă nedescoperite, preistorice, una care să fi posedat tehnologia necesară pentru astfel de călătorii? Indiferent de originea reală a surselor, un lucru este sigur: această hartă deschide dezbaterea asupra modului în care privim istoria și ne anunță multitudinea de lucruri și cunoștințe care deabia așteaptă să fie descoperite.

http://www.cunoastelumea.ro/harta-care-sugereaza-existenta-unor-civilizatii-extrem-de-avansate-pe-pamant-in-urma-cu-6-000-de-ani/



Există zeci de obiecte preistorice descoperite peste tot prin lume a căror realizare implică un nivel tehnologic avansat, deşi au fost create cu milioane de ani în urmă. Astfel de obiecte au stârnit dispute printre oamenii de ştiinţă şi curiozitate printre cei care sunt în căutarea adevărului.
Harta folosită de Piri Reis, un amiral al Imperiului Otoman din secolul XVI, conţine o serie de detalii incredibile care au atras atenţia cercetătorilor din Occident abia în secolul XX. În anul 1554, Piri a fost decapitat, iar harta s-a pierdut printre comorile sultanilor otomani până în anul 1927, când un grup de istorici au descoperit în Palatul Topkapî, din Istanbul, o bucată de piele cu desenul hărţii Oceanului Atlantic incluzând părţi din Africa, America şi Antarctica.
Harta începe să fie analizată în detaliu abia în anul 1953, când ajunge în posesia cartografului american Arlington H. Mallery, căpitan în marina SUA. Acesta creează un tipar şi transpune harta pe un glob observând că harta este în totalitate exactă. Totuşi, pentru a realiza o hartă cu o astfel de exactitate, Pământul ar trebui să fie observat din avion.
După o comparaţie atentă, Biroul Hidrografic American s-a folosit de informaţiile prezentate de harta antică pentru a corecta câteva greşeli ale hărţilor actuale.
Profesorul britanic Charles Hapgood, a explicat în cartea sa ”Hărţile Regilor Mării Antice” că harta Piri Reis este împărţită cu ajutorul geometriei plane, conţinând latitudinea şi longitudinea în unghiuri corecte, în conformitate cu modelul tradiţional.
Toate acestea arată că persoanele care au creat harta ştiau că Pământul este rotund şi mai ştiau care este adevărata lui circumferinţă, efectuând măsurători exacte pe o lungime de 80,5 kilometri.
În istoria modernă, precizia necesară pentru determinarea coordonatelor longitudinale a fost dezvoltată de trigonometria sferică abia în secolul XVIII.
Mai mult, harta descrie un teritoriu din Antarctica, teritoriul Reginei Maud, incluzând râurile, munţii, platourile, deşerturile şi golfurile existente. Aceste informaţii au fost confirmate ca fiind veritabile de către expediţiile recente din Antarctica. Cu ajutorul sonarului s-au explorat teritoriile de sub calota de gheaţă, care poate ajunge la o grosime de 5 kilometri.
Hapgood a trimis harta pentru studiu către Forţele Aeriene ale SUA.
“Ideea conform căreia partea inferioară a hărţii ilustrează coasta 'Pământului Reginei Maud' este una rezonabilă. Găsim că aceasta este cea mai logică interpretare a hărţii. Detaliile conturate în partea de jos a hărţii se potrivesc remarcabil cu rezultatele sondărilor făcute în zonă în timpul expediţiei antarctice britanico-suedeze din anul 1949. Aceasta indică faptul că linia de coastă a fost cartografiată înainte să fie acoperită de gheaţă. Calota din regiune este astăzi groasă de aproximativ 1,6 kilometri. Nu avem idee cum pot fi împăcate informaţiile acestei hărţi cu presupusul nivel de cunoaştere geografică din 1513”, au răspuns Forţele Aeriene SUA într-o scrisoare.
Conform ştiinţei moderne, calota de gheaţă care acoperă Antarctica este veche de 52 milioane de ani. Cercetătorii au descoperit recent că în trecut în Antarctica creştea o vegetaţie asemănătoare celei care creşte la tropice în epoca actuală, iar concentraţia bioxidului de carbon era de două ori mai mare decât cea din atmosfera de azi.
„Dacă emisiile curente de CO2 continuă neabătute prin arderea combustibilului fosil, concentraţiile de CO2 din atmosferă, aşa cum existau în trecutul îndepărtat, pot fi atinse în câţiva ani”, spune un studiu publicat în jurnalul Nature.
Conform oamenilor de ştiinţă, ultima eră glaciară de pe Pământ a încetat acum aproximativ 11.000 de ani.
Multe obiecte care nu-şi găsesc locul în timpul civilizaţiei noastre par similare cu invenţiile şi obiectele moderne. Unii susţin că acest lucru se întâmplă din cauză că obiectele sunt, de fapt, făcute în perioada modernă, dar par să arate ca obiectele dintr-o perioadă îndepărtată. Alţi savanţi sunt de părere că civilizaţia umană a trecut prin mai multe cicluri în istoria acestui Pământ, fiecare cultură fiind mai mult sau mai puţin asemănătoare celorlalte.
http://epochtimes-romania.com/news/piri-reis-harta-straveche-care-descrie-antarctica-fara-gheata---217193



Harta folosită de Piri Reis, un amiral al Imperiului Otoman din secolul XVI, conţine o serie de detalii incredibile care au atras atenţia cercetătorilor din Occident abia în secolul XX. În anul 1554, Piri a fost decapitat, iar harta s-a pierdut printre comorile sultanilor otomani până în anul 1927, când un grup de istorici au descoperit în Palatul Topkapî, din Istanbul, o bucată de piele cu desenul hărţii Oceanului Atlantic incluzând părţi din Africa, America şi Antarctica.
Harta începe să fie analizată în detaliu abia în anul 1953, când ajunge în posesia cartografului american Arlington H. Mallery, căpitan în marina SUA. Acesta crează un tipar şi transpune harta pe un glob observând că harta este în totalitate exactă. Totuşi, pentru a realiza o hartă cu o astfel de exactitate, Pământul ar trebui să fie observat din avion.
După o comparaţie atentă, Biroul Hidrografic American s-a folosit de informaţiile prezentate de harta antică pentru a corecta câteva greşeli ale hărţilor actuale.
Profesorul britanic Charles Hapgood, a explicat în cartea sa ”Hărţile Regilor Mării Antice” că harta Piri Reis este împărţită cu ajutorul geometriei plane, conţinând latitudinea şi longitudinea în unghiuri corecte, în conformitate cu modelul tradiţional.
Toate acestea arată că persoanele care au creat harta ştiau că Pământul este rotund şi mai ştiau care este adevărata lui circumferinţă, efectuând măsurători exacte pe o lungime de 80,5 kilometri.
În istoria modernă, precizia necesară pentru determinarea coordonatelor longitudinale a fost dezvoltată de trigonometria sferică abia în secolul XVIII.
Mai mult, harta descrie un teritoriu din Antarctica, teritoriul Reginei Maud, incluzând râurile, munţii, platourile, deşerturile şi golfurile existente. Aceste informaţii au fost confirmate ca fiind veritabile de către expediţiile recente din Antarctica. Cu ajutorul sonar-ului s-au explorat teritoriile de sub calota de gheaţă, care poate ajunge la o grosime de 5 kilometri.
Hapgood a trimis harta pentru studiu către Forţele Aeriene ale SUA.
“Ideea conform căreia partea inferioară a hărţii ilustrează coasta ‘Pământului Reginei Maud’ este una rezonabilă. Găsim că aceasta este cea mai logică interpretare a hărţii. Detaliile conturate în partea de jos a hărţii se potrivesc remarcabil cu rezultatele sondărilor făcute în zonă în timpul expediţiei antarctice britanico-suedeze din anul 1949. Aceasta indică faptul că linia de coastă a fost cartografiată înainte să fie acoperită de gheaţă. Calota din regiune este astăzi groasă de aproximativ 1,6 kilometri. Nu avem idee cum pot fi împăcate informaţiile acestei hărţi cu presupusul nivel de cunoaştere geografică din 1513”, au răspuns Forţele Aeriene SUA într-o scrisoare.
Conform ştiinţei moderne, calota de gheaţă care acoperă Antarctica este veche de 52 milioane de ani. Cercetătorii au descoperit recent că în trecut în Antarctica creştea o vegetaţie asemănătoare celei care creşte la tropice în epoca actuală, iar concentraţia bioxidului de carbon era de două ori mai mare decât cea din atmosfera de azi.
”Dacă emisiile curente de CO2 continuă neabătute prin arderea combustibilului fosil, concentraţiile de CO2 din atmosferă, aşa cum existau în trecutul îndepărtat, pot fi atinse în câţiva ani”, spune un studiu publicat în jurnalul Nature.
Conform oamenilor de ştiinţă, ultima eră glaciară de pe Pământ a încetat acum aproximativ 11.000 de ani.
Multe obiecte care nu-şi găsesc locul în timpul civilizaţiei noastre par similare cu invenţiile şi obiectele moderne. Unii susţin că acest lucru se întâmplă din cauză că obiectele sunt, de fapt, făcute în perioada modernă, dar par să arate ca obiectele dintr-o perioadă îndepărtată. Alţi savanţi sunt de părere că civilizaţia umană a trecut prin mai multe cicluri în istoria acestui Pământ, fiecare cultură fiind mai mult sau mai puţin asemănătoare celorlalte.
Sursa:
Epoch Times România

http://jurnaluldedrajna.ro/piri-reis-harta-straveche-care-descrie-antarctica-fara-gheata/










vineri, 29 iulie 2016

COPILUL NEPAMANTEAN

EXTRATERESTRII L-AU ADUS PE TERRA ! 

EL ESTE COPILUL NEPAMANTEAN FARA INIMA SI FARA PLAMANI !



Doctorul Singh a avut ocazia de a studia intr-o misiune stiintifica din Nepal un copil nepamantean care prin surprindere nu avea inima si nici plamani, in pieptul sau avand un organ mare, despre care doctorul Singh nu a stiut ce sa creada la prima vedere.

Mama copilului era o tanara de 15 ani care a povestit ca tatal copilului este o fiinta ciudata cu pielea palida, tanar si frumos, carea coborat din cer si apoi a urcat la cer. Doctorul Sinfh a incercat sa ia copilul cu el, insa localnicii s-au opus, spunand ca nu vor sa-i supere pe cei din cer.
Ufologul John Coleman sustine ca extraterestrii sunt niste clone ce nu se pot reproduce ca oamenii, unele organe disparand in timp. Ei nu au esofag, gura lor putand dizolvand lichid, fiind de fapt un fel de stomac.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici



In satele rasfirate pe versantii muntilor exista multe povesti conform carora fiinte venite din spatiu au legaturi intime cu fetele din zona, insa rareori ele raman gravide si dau nastere la prunci. Un caz ciudat s-a intamplat si in Italia. Medicii care au asistat la nasterea unui bebelus au constatat ca acesta avea o inima artificiala.
Nimeni nu a putut explica cum se poate naste un copil cu o inima mecanica. Inima artificiala era de marimea unei mingi de ping pong si indeplineste toate functiile unei inimi normale. Doctor Benito de Mita nu poate explica cum functioneaza mecanismul. Tehnologia actuala nu este atat de avansata, incat sa poata realiza un mecanism asemanator.
Medicii si parintii au declarat ca bebelusul este sanatos si se dezvolta normal. Experimentele genetice facute de extraterestrii nu sunt o noutate pentru oameni. Exista marturii si rapoarte despre inseminari artificiale, implanturi, rapiri. Un alt copil care a trait sub supravegherea medicilor a fost Bir, o fetita din Ungaria. Mama ei a povestit sub hipnoza ca tatal fetei este un extraterestru, care arata ca un om pitic. Fetita reusise sa se inteleaga cu pasarile si animalele. Inteligenta fetitei este cu mult peste medie.
Astfel de copii aproape ca nu exista oficial, iar studierea lor se face in secret. Extraterestrii sunt creaturi in nuante cenusii verzui, capete mari alungite, corpuri semi-atrofe cu ochi mari si negri. Cel mai faimos tip de extraterestru este micutul cenusiu care este principalul suspect in cazul rapirilor. Ei sunt priviti ca fiind cercetatori reci si cruzi care fac experimente pe oameni.
Unii cercetatori sustin ca specia lor este puternic atacata genetic, de aici cazurile de experiment, pe care le realizeaza pe pamanteni. O alta specie de extraterestrii este cea a reptilienilor. Unii cercetatori spun ca Pamantul ar fi apartinut acestora, altii sustin ca acestia sunt doar interesati de inseminarile pe care le fac aici, pe Pamant.
Indiferent de teorie, oamenii le sunt inferiori, ei fiind o rasa veche, chiar primordiala. Exista teorii care sustin ca acestia isi pot schimba aspectul si ar fi trait printre noi ca lideri. De fapt, ei nu ar fi parasit niciodata Pamantul. Ei traiesc in sfere subterane, impartind cu noi planeta.
O alta specie celebra in lumea ufologilor este cea a Pleiadienilor, extraterestrii nordici, fiinte spirituale multidimensionale.
Oficiali din Agentia Americana de Aparare au anuntat anul acesta, ca au fost implicati in activitati de securitate extraterestrii. Operatiunea Tango Sierra derulata in 1980, a avut ca scop capturarea unor extraterestrii care traiau printre oameni, cu ajutorul fortelor serviciilor secrete americane.
In 1980, mai multi americani au raportat ca au fost rapiti de extraterestrii cu chip uman, care le-ar fi aratat imagini holografice ale lumii lor. Un extraterestru a fost capturat si dupa ce a fost cercetat, chiar presedintele Carter, ar fi intervenit, pentru a fi eliberat. Locul de bastina al acestuia era sistemul solar Delta Pavonis, situat la 20 de ani lumina, fata de sistemul nostru solar.
Intr-un amplu interviu acordat Russia Today, fostul ministru al apararii din Canada, Paul Helleyer, a facut declaratii senzationale cu privire la vizita extraterestrilor pe Pamant. El a sugerat ca in scurt timp, vor fi oameni precum Edward Snowden, care vor confirma aceste lucruri si vor dezvalui secrete ale guvernelor despre extraterestrii.
Sursa: efemeride.ro