Se afișează postările cu eticheta dispartia. Afișați toate postările

luni, 8 februarie 2021

Insula Dispăruților

În Asia Centrală, între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care odată adăpostea 1500 de insulițe. Cea mai mare dintre ele era Barsa Kelmes dar și cea mai enigmatică. Insula nu mai este locuită de nimeni de foarte mult timp.

În limba kazahă numele ei se traduce prin insula dispăruților, pentru că toți cei care s-au aventurat în inima ei au dispărut. Deasupra ei apare o ceață stranie. Sate întregi au fost înghițite de această pâclă care, ca o umbră a morții, pare să-și pândească victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinși că acolo se găsește o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monştri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.

În secolul al XIII lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din cale acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate, pe această insulă.

Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani. În anii '50 insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate. La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.

Acestea au trimis un avion într-un zbor de recunoaștere. Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.
Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir. Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat. Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia. Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vede până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre țărm și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul au constatat că tanchistul dispăruse.
Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetat și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.

Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereştrilor, iar pâcla este un scut de protecție a acesteia. În prezent insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul.

... acesta este un fragment din traducerea unui articol publicat în 1990 intr-o revistă de ştiinţă rusească numită Tekhnika Molodyozhi. Adevărul este bineînţeles altul, dincolo de toate aceste legende urbane care au apărut la jumătatea secolului 20, întreţinute oarecum şi de autorităţile sovietice.

În primul rând Barsa Kelmes nu mai este o insulă, datorită retragerii apelor aceasta s-a unit cu uscatul printr-un istm încă din anul 1990. Aici se află largi depozite de sare, insula este un platou cu o înălţime maximă de 11m faţă de nivelul mării unde deseori se iscă furtuni, cristalele de sare fiind iritante pentru ochi, astfel că foarte puţine vieţuitoare se găsesc acolo. Totuşi datorită formelor ciudate geologice, zona a fost declarată rezervaţie naturală şi este în prezent o atracţie turistică a Kazahstanului.

Vezi Sursa AICI

În Asia Centrală, între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, care odată adăpostea 1500 de insulițe. Insula cea mai mare este este Barsa Kelmes dar și cea mai enigmatică.

Se spune că prin această poartă apar adesea în plan real, ființe enigmatice care astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinți și cioc ascuțit, monştri ai apelor, creaturi ciudate care seamănă cu dinozaurii erei mezozoice conform efemeride.ro.

Aici, ceasurile nu mai funcționează, o oră transformându-se într-o zi.În secolul al XIII lea, în timpul marilor cuceriri ale imperiului mongol, pe această insulă se retrăgea populația din cale acestor hoarde. Când reveneau în locurile de baștină, constatau că erau mai bătrâni cu ani și nu cu luni de zile, cât stătuseră în realitate, pe această insulă.Insula le înghițise cu lăcomie zeci de ani.

În anii 50 insula a început să fie locuită și datorită faptului că temperaturile pe timpul iernii erau mai ridicate.La sfârșitul iernii, populația care se retrăsese pe insulă nu a mai revenit pe continent. Rudele acestora au pornit în căutarea lor. O echipă a rămas la țărmul insulei, iar cealaltă a pornit în interiorul insulei, în căutarea dispăruților. Neîntorcându-se la țărm cea de-a doua echipă, au fost alertate autoritățile.Acestea au trimis un avion într-un zbor de recunoaștere.

Piloții au văzut ceața groasă care acoperea ostrovul. Deasupra pâclei zburau niște obiecte ovale care intrau și ieșeau din ceață. Acele ceasornicelor au început să se miște haotic iar motoarele avionului s-au oprit, pilotul fiind obligat să aterizeze pe insulă.Discurile luminoase au stat nemișcate, monitorizând echipajul minute în șir.

Autoritățile au trimis în interiorul insulei câini special dresați, pentru a descoperi persoanele dispărute. Aceștia nu s-au mai întors. Autoritățile au luat decizia de a trimite un tanc, închis ermetic, iar pe caroserie au așezat mai multe aparate de măsurat.Tanchistul a fost instruit să nu iasă din tanc și să mențină în permanență legătura radio cu cei rămași la țărm. Mai mult, tancul a fost legat cu un cablu metalic pentru a împiedica dispariția acestuia.

Tancul a înaintat o bucată de vreme, tanchistul raporta ceea ce vede până când transmisia s-a întrerupt. Cei de la țărm au tras tancul spre țărm și au constatat că acesta era acoperit cu un strat gros care semăna cu gheața. Când au deschis tancul au constatat că tanchistul dispăruse.

Mostre din gheață au fost duse la Moscova pentru a fi cercetat și s-a ajuns la concluzia că particulele sunt de origine necunoscută.Vadim Cernobrov, cercetător rus, vorbește despre faptul că pe insulă ar fi amplasată o bază a extratereştrilor, iar pâcla este un scut de protecție a acesteia. În prezent insula este nelocuită, iar autoritățile au interzis accesul.

Vezi Sursa AICI

sâmbătă, 18 mai 2013

Oraşul scufundat

Descoperire extraordinară: un oraş pierdut, despre care se credea că e doar o legendă, îşi dezvăluie secretele

Un străvechi oraş egiptean ce s-a scufundat în mare acum 1.200 de ani începe să dezvăluie amănunte neştiute despre viaţa în legendarul port Thonis-Heracleion.

Timp de secole, oamenii au crezut că acest oraş a existat doar în legende. Homer menţiona acest port şi bogăţiile sale extraordinare, descriind vizitele Elenei din Troia şi ale lui Paris în Thonis-Heracleion, oraşul ce avea să sfârşească sub valurile mării.

Acum un deceniu a ieşit la iveală că oraşul Heracleion a existat cu adevărat, iar la 10 ani distanţă de momentul în care scafandrii au început să descopere comorile acestui oraş, arheologii au reuşit să înţeleagă cum era viaţa în acest oraş în era faraonilor.

Oraşul, ce era cunoscut şi sub numele de Thonis, a dispărut în apele Mediteranei acum aproximativ 1.200 de ani şi a fost redescoperit în timpul unei cercetări efectuate în apropierea ţărmului egiptean la începutul deceniului trecut.

Vezi și

Acum, cercetătorii înţeleg rolul crucial pe care acest oraş îl juca în comerţ acum mai bine de un mileniu. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzie că Heracleion era principala vamă prin care toate vasele comerciale din Grecia şi din alte zone ale Mării Mediterane intrau în Egipt.

Arheologii au descoperit rămăşiţele a peste 64 de vase. De asemenea, au fost găsite monede de aur şi greutăţi din bronz şi din piatră, ce oferă indicii preţioase despre comerţul efectuat aici.

De asemenea, cercetătorii au descoperit statui uriaşe, ce înfăţişau diferiţi zei, şi câteva sute de statui mai mici ale unor zei mai puţin importanţi.

Arheologii au mai descoperit dale de piatră inscripţionate în greaca antică şi în egipteană. Scafandrii au identificat zeci de sarcofage mici, despre care se crede că au conţinut cândva animale mumificate ce au fost sacrificate pentru a-i îmbuna pe zei.

Faraonul, regina şi zeul Hapi, înfăţişaţi de statui de peste 5 metri înălţime / © Franck Goddio/Hilti Foundation/Christoph Gerigk

„Excavăm un oraş major, iar situl prezintă condiţii extraordinare de conservare. Acum începem să studiem zonele mai interesante, ce ne permit să înţelegem cum arăta viaţa în această metropolă. Descoperirile ne permit să avem o imagine bogată a comerţului care era desfăşurat aici şi despre natura economiei maritime în Perioada Târzie a Egiptului. Am descoperit mărfuri aduse din Grecia şi de către fenicieni. De asemenea, am găsit câteva sute de statuete ale zeilor, iar acum încercăm să identificăm templele acestor zei în oraş. Vasele descoperite sunt foarte interesante, fiind vorba despre cel mai mare număr de vase antice descoperite într-un singur loc. Până acum am găsit peste 700 de ancore”, explică dr. Damian Robinson, directorul Oxford Centre for Maritime Archaeology din cadrul Universităţii Oxford.

Cercetătorii au lucrat alături de realizatorii unui documentar pentru a crea o reconstrucţie tridimensională a oraşului.

În centrul său se găsea un templu uriaş dedicat zeului Amun-Gereb, zeul suprem al egiptenilor în acea perioadă.

Franck Goddio şi scafandrii din echipa inspectează statuia unui faraon. Gigantica structură măsoară peste 5 metri, fiind descoperită în apropiere de templul principal din Heracleion / ©Franck Goddio/Hilti Foundation, photo: Christoph Gerigk

De aici pornea o reţea vastă de canale, aceasta permiţând oraşului să devină cel mai important port din Marea Mediterană în acea vreme.

Luna trecută mai mulţi arheologi din întreaga lume s-au reunit la Universitatea Oxford pentru a discuta pe tema descoperirilor făcute în Heracleion, oraş ce purta numele lui Hercule, despre care se spunea că a fost în acest port. De asemenea, oraşul a fost menţionat şi în textele antice.

„Era cel mai important port comercial al Egiptului în acea perioadă. Aici se aplicau taxele pe importuri şi pe exporturi, acest aspect fiind gestionat de templul principal”, a explicat doctorul Robinson.

Scufundat sub 50 de metri de apă, situl se găseşte acum în Golful Aboukir. În secolul al VIII-lea î.e.n., atunci când se crede a fost construit acest oraş, el s-ar fi aflat la gura de vărsare a Nilului în Marea Mediterană.

Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă motivele care au făcut ca oraşul să dispară în apă 1.000 de ani mai târziu, dar se crede că o creştere treptată a nivelului mării şi prăbuşirea subită a sedimentului instabil pe care era construit oraşul au făcut ca zona să se scufunde cu aproximativ 4 metri.

Cu timpul, oraşul a dispărut din amintiri, iar existenţa sa a rămas menţionată doar în câteva texte antice.

Franck Goddio alături de stela Heracleion (1.90 m), realizată la comanda lui Nectanebo I (378-362 î.e.n.) / ©Franck Goddio/Hilti Foundation, photo: Christoph Gerigk

Arheologul francez dr. Franck Goddio a fost prima persoană care a redescoperit oraşul în timp ce efectua cercetări în zonă, încercând să identifice vasele franceze scufundate acolo în timpul secolului al XVIII-lea.

Atunci când scafandrii au început să cearnă straturile groase de nisip şi nămol, nu au putut să creadă ceea ce văd cu ochii.

„Dovezile arheologice sunt pur şi simplu copleşitoare”, a comentat profesorul Barry Cunliffe, arheolog la Universitatea Oxford. „Pentru că au fost neatinse şi protejate de nisip timp de secole, sunt extraordinar de bine conservate”, a explicat specialistul. Cercetătorii speră să descopere şi câteva sarcofage folosite pentru a îngropa oameni.

„Descoperirile subliniază importanţa acestui oraş. Suntem abia la începuturile cercetărilor. Probabil că va fi nevoie să muncim încă 200 de ani astfel încât Thonis-Heracleion să fie pe deplin descoperit şi înţeles”, a concluzionat Goddio.

Pe 11 mai, la ora 21:45, televiziunea Arte va difuza un film documentar ce spune povestea acestui fascinant oraş şi arată descoperirile făcute de arheologi.

sursa: descopera.ro http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/descoperire-extraordinara-un-oras-pierdut-care-se-credea-e-doar-o-l

duminică, 28 octombrie 2012

Rîul subacvatic de pe fundul Mării Negre

DESCOPERIRE uluitoare pe fundul Mării Negre: un rîu subacvatic, cu copaci, frunze şi cascade

- Râurile sub apă există cu adevărat! Mările şi oceanele Pământului au multe secrete, iar acesta este unul dintre ele.
Oamenii de ştiinţă au descoperit un masiv râu subacvatic curgând pe fundul Mării Negre. Acest râu fascinant, cu copaci şi frunze ce cad pe fundul mării, are chiar şi cascade!
S-a estimat că dacă ar fi pe pământ, râul subacvatic ar fi în top 6 în ceea ce priveşte volumul de apă care curge prin el. Este de aproape 350 de ori mai mare decât Thames şi de 10 ori decât cel mai mare râu din Europa, Rinul, relatează Setyoufreenews.com.
Descoperirea poate ajuta oamenii de ştiinţă să facă mai multă lumină asupra modului în care viaţa reuşeşte să supravieţuiască în adâncul oceanului, departe de apele bogate în nutrienţi din apropierea ţărmului.
Râul subacvatic, care atinge şi adâncimi de 30 de metri în unele zone, are şi cascade asemănătoare celor terestre.

Cercetătorii de la Universitatea din Leeds au folosit un robot submarin pentru a studia canalul adânc ce a fost descoperit sub apă şi aşa au dat peste un râu cu apă foarte sărată, care curge de-a lungul canalului de pe fundul Mării Negre şi crează maluri şi lunci asemănătoare cu cele ale unui râu terestru.
Dr. Dan Parsons, a spus: “Apa din aceste canale este mai densă decât apele din jur pentru că salinitatea mai ridicată poartă multe sedimente”. Curge de-a lungul platoului continental şi în afara platoului abisal, la fel ca şi un râu terestru.
Platourile abisale din oceanele noastre sunt precum deşertul, dar aceste canale pot distribui nutriente şi ingrediente necesare pentru supravieţuirea într-un asemenea mediu. Asta înseamnă că pot fi vitale, la fel ca şi arterele care aduc viaţa în adâncimea oceanului”.

Vezi și

Nu este prima descoperire a unui râu subacvatic. În adâncul Mării Mexicului există un râu numit Cenote Angelita, descoperit de către Anatoly Beloshchin şi echipa lui de scafandrii.
“Eram la 30 de metri adâncime, apă dulce, şi apoi 60 de metri adâncime, apă sărată, şi văd un râu sub mine, o insulă şi frunze care cădeau. De fapt, râul este o albie de hidrogen sulfurat”, a declarat Anatoly Beloshchin.
Acest râu subacvatic este la fel ca şi un râu convenţional. Atinge o adâncime de 35 de metri în unele locuri, cu debit de apă dulce şi apă sărată în funcţie de adâncime.
Oamenii de ştiinţă au bănuit că se pot forma râuri subacvatice, după ce scanările sonare ale fundului oceanului au dezvăluit canale şerpuite în oceanele din întreaga lume.
De când a fost făcută publică existenţa unor asemenea râuri, cercetătorii sunt în căutarea cât mai multor exemple. Multe au fost descoperite, iar numărul lor va creşte probabil în viitorul apropiat.