Se afișează postările cu eticheta Fluviul. Afișați toate postările

duminică, 24 iulie 2016

Porţi către lumea Shambaleiei

În România există porţi către lumea cea tainică a Shambalei

Shambala supranumită Centrul Spiritual al planetei

DE CE SĂ MERGEŢI PÂNĂ ÎN TIBET PENTRU A CĂUTA CEEA CE DEJA ACOLO NU MAI EXISTĂ? OCCIDENTUL A PROIECTAT VREO TREI SECOLE ASUPRA TIBETULUI TOATE NĂZUINŢELE SALE CĂTRE O LUME SPIRITUALĂ TAINICĂ ŞI ASCUNSĂ, FERITĂ DE GRIJI ŞI PERICOLE.

Pentru yoghinii occidentali, Tibetul exercită o fascinaţie greu de egalat. Realitatea Tibetului este cu totul alta. Acum, cel puţin, Tibetul este o ţară complet devastată din punct de vedere spiritual. În schimb, în întreaga lume există nenumărate focare spirituale, unele latente, altele încă vii, unele chiar foarte intense, care ne pot pune în legătură cu tărâmul cel tainic al înţelepţilor, Shambala.

În România există multe astfel de focare active, care sunt veritabile porţi permanent deschise, care ne permit să translatăm în lumea Shambalei şi să intrăm în stare de comuniune profundă cu această lume.

Vezi și

Comuniunea noastră cu lumea Shambalei se poate realiza în diferite forme. Într-o stare de comuniune spirituală telepatică, preponderent afectivă sau mentală, vom simţi apariţia unor stări speciale sau a unor idei inspirate de tărâmul cel tainic al Shambalei; este posibil să nu se manifeste percepţii astrale clare (imagini, sunete etc), dar intensitatea trăirilor profund pozitive care apar atunci, precum şi remanenţa lor, ne vor convinge în timp că este vorba de fenomene autentice. Putem reuşi de asemenea proiecţii astrale în care să ne proiectăm cu toate simţurile sau măcar o parte dintre ele, astfel încât să percepem şi imagini, sunete, mirosuri, arome sau atingeri din Shambala. Trebuie să fim foarte lucizi şi să urmărim în timp să ne obiectivăm şi să ne confirmăm aceste percepţii, conform informaţiilor spirituale pe care le avem.

Proiecţia în timp (în trecut, în acest caz) este de fapt o proiecţie în memoria magnetică universală, AKASHA, acolo unde sunt înregistrate fidel absolut toate evenimentele care au avut loc vreodată pe planeta noastră (şi în întreg universul). Vă puteţi imagina AKASHA ca pe nişte imense arhive celeste. Pentru a avea acces în AKASHA este esenţială dinamizarea centrului de forţă vishuddha chakra. Ne ajută de asemenea foarte mult, pentru a selecta cu precizie destinaţia proiecţiilor noastre în timp, dinamizarea foarte intensă a lui ajna chakra. Atunci când ne aflăm într-un anumit loc cu o încărcătură spirituală specială, ne ajută foarte mult faptul de a atinge cu mâna stângă vestigiile istorice care există acolo (o piatră, o coloană, o statuie).

SARMISEGETUZA

În complexul de la Sarmisegetuza, cel mai încărcat loc din punctul de vedere al rezonanţei cu Shambala este chiar „Soarele de andezit” sau discul solar. În zonă se remarcă o încărcare vitală cu totul şi cu totul excepţională, evidenţiată şi de dimensiunea mult peste medie a arborilor şi a vegetaţiei din jurul sanctuarului dacic. Acesta este un loc extraordinar pentru a realiza proiecţii în timp, mai ales dacă nu avem idei preconcepute în ceea ce priveşte tradiţia spirituală dacică – pentru că adevărata tradiţie care a înflorit pe aceste meleaguri este cu mult mai veche decât datele vehiculate de istoria convenţională.

„Am simţit foarte clar că deasupra discului de piatră era un tub ascendent luminos pe care eu l-am perceput atunci precum o poartă care se deschide. Şi acolo, în interiorul acelui tub, erau valabile cu totul alt fel de legi ale timpului şi ale spaţiului, totul era complet diferit de tot ceea ce ştiam sau am simţit eu vreodată. Mi se părea atunci evident faptul că pot să ajung oricând doresc, imediat, în Shambala, mi se părea că pot întinde mâna şi să ating acea lume, că pot vorbi cu fiinţele care trăiesc acolo. Mă simţeam invincibil şi nemuritor, una cu pământul şi cu stelele”. (Horia, 45 ani)

„De câte ori ajung la sanctuarul de la Sarmisegetuza am sentimentul că aş vrea să rămân acolo pentru totdeauna şi că aş putea rămâne mereu acolo, căci acolo este tot ceea ce îmi doresc. Ceea ce simt mai ales este o nevoie organică de-a dreptul covârşitoare de a atinge discul solar, de a mă lipi de el, de a mă întinde de exemplu pe acest disc. Atunci am certitudinea că sunt pe de o parte în deplină siguranţă şi pe de altă parte că sunt conectată la un fel de baterie vitală care mă încarcă cu forţa vieţii. De asemenea, atunci eu vorbesc în inima mea în mod tainic cu Regele Shambalei şi pentru mine acest dialog este dincolo de orice îndoială. De oricâte ori vreau să intru în stare de comuniune tainică cu Regele Lumii din Shambala, pentru mine este suficient să evoc foarte intens momentele în care ating piatra acelui disc de la Sarmisegetuza”. (Andreia, 26 ani)

SFINXUL DIN BUCEGI

Un alt focar tainic de putere care ne permite să intrăm în rezonanţă cu Shambala este Sfinxul din Bucegi, chiar corpul de piatră al Sfinxului şi mai ales „capul” său. Deşi se consideră în general că acesta este numai o stâncă modelată într-un mod mai special de ploaie, zăpezi şi vânt de-a lungul a milioane de ani, Sfinxul din Bucegi este totuşi învăluit în mister. Roca din vârful Sfinxului este foarte diferită de rocile existente în zonă şi, se spune, este similară cu cea din care este făcut Sfinxul din Egipt. Dacă vom realiza în această zonă proiecţii în trecutul îndepărtat vom putea pătrunde cu uşurinţă într-o perioadă fascinantă a miturilor, în Vârsta de Aur a umanităţii, de unde răzbat până la noi ecourile unei sacralităţi dincolo de cuvinte. Pe atunci oamenii erau asemenea zeilor şi nu erau deloc limitaţi la existenţa în această lume fizică.

Totul părea să vină către mine precum o cascadă luminoasă care pornea de undeva din negura timpului. Mă simţeam eu însumi precum un fel de stea, o fiinţă gigantică dilatată în cosmos, trăind undeva în sfera marilor adevăruri universale (în planul cauzal, n.n.). Şi Sfinxul era precum un Mare Spirit aflat undeva în inima lumii. Aveam sentimentul foarte clar al lucrurilor măreţe care s-au petrecut acolo, al fiinţelor de lumină care au trăit pe aceste meleaguri. Totul era sub semnul luminii, sub semnul Soarelui şi al înţelepciunii. Acest Mare Spirit al Sfinxului din Bucegi părea în mod covârşitor pentru mine a fi undeva înafara timpului şi mult deasupra noastră. Părea a fi protectorul nostru al tuturor şi părintele nostru.” (Mihai, 35 ani)

Era ger şi se stârnise o furtună de zăpadă; ne-am aşezat într-un fel de cerc, eram patru prieteni pe care un imbold dincolo de puterea noastră de înţelegere ne îndemnase să mergem atunci la Sfinx să medităm. Imediat s-a creat între noi un fel de vortex de energie foarte puternic care parcă radia căldură, şi acea energie ne-a propulsat cu forţă într-o lume a liniştii şi armoniei, într-o lume unde era foarte multă lumină şi frumuseţe, aveam senzaţia unei bunătăţi şi bucurii divine care pluteau în aer şi am ştiut fără nici un dubiu că suntem în Shambala. Interesant a fost faptul că eram împreună cu toţii şi acolo, în Shambala, şi ne-am îndreptat împreună către un fel de templu minunat şi fastuos unde ne-a întâmpinat Regele Lumii şi ne-a numit „Cavaleri” ai lui. Nu am reuşit să îi vedem chipul, dar eram siguri că este chiar el, Regele Shambalei, şi că el era cel care ne-a chemat acolo la Sfinx pentru a putea mai uşor să intrăm în legătură cu el.” (Daniel, 30 ani)

VÂRFUL OMU

Conexiunea acestui loc special cu lumea Shambalei este directă, prin simbolismul de centru, axă a lumii sau buric al pământului care este asociat în tradiţia românească acestui loc cu totul extraordinar.

„Vedeam parcă în faţa mea, în ceaţă, un şir de oameni tineri şi frumoşi îmbrăcaţi în alb. Ei păreau a aparţine unei tradiţii imemoriale, sau poate unei alte lumi. I-am urmat cu toată fiinţa mea şi am simţit că păşesc în miracol, undeva într-o lume a ritualurilor şi spiritualităţii, într-o lume a Soarelui şi a Luminii. Apăruse de undeva de nicăieri Soarele şi era foarte aproape de mine; încercând să îl privesc am realizat că de fapt acolo între Soare şi mine era de fapt o prezenţă plină de putere şi orbitor de luminoasă. Poate că de fapt era acea prezenţă cea pe care eu o asociam cu Soarele. Fiinţa aceea mi-a spus că este Regele Shambalei. Mi-a spus că va veni curând o vreme când şi Pământul va deveni un loc sacru, va deveni un tărâm al luminii. Ceea ce am simţit atunci şi mi-a rămas apoi cel mai intens în amintire este senzaţia de purificare intensă a inimii şi a minţii. Parcă aveam un fel de cristal în cap şi un fel de foc în inimă.” (Maria, 32 ani)

PEŞTERA IALOMIŢEI

Un alt loc sacru al tradiţiei sprirituale dacice străvechi. Legendele asociază mari mistere cu această peşteră, se spune că aici aveau loc iniţierile dacice şi unii cred că aceasta era peştera lui Zamolxe. Chiar şi printre călugării care locuiesc acolo la schit în ultimii ani circulă poveşti despre pasaje tainice prin care se poate trece direct în Shambala, lumea nevăzută a înţelepţilor…

„Eram un grup destul de mare şi am meditat în întuneric perfect. La început acest lucru era inconfortabil, dar cu timpul am început să percep întunericul ca pe ceva viu, cald şi chiar uşor luminos. Am început să mă simt din ce în ce mai sigur pe mine şi protejat. Sinţeam că acel întuneric este un fel de barieră din ce în ce mai fragilă între mine şi alte lumi. Mi-am dorit atunci foarte intens, din tot sufletul, să translatez în lumea Shambalei. Lăuntric, a fost ca un fel de aruncare, ca şi cum m-am aruncat cu pieptul înainte pentru a sparge acea barieră subtilă. Am simţit imediat cum ea s-a rupt şi apoi instantaneu am fost catapultat într-o lume plină de lumină şi culoare. Am certitudinea că aceasta a fost o proiecţie autentică în lumea Shambalei, pentru că ulterior am avut posibilitatea să experimentez foarte mult în diferite circumstanţe proiecţii astrale în Shambala.” (Bogdan, 25 ani)

Lângă Peştera Ialomiţei mai există o mică peşteră unde mai mulţi yoghini au mers să realizeze meditaţii, în special urmărind comuniunea cu lumea Shambalei.

„Am fost să medităm în această peşteră împreună cu un grup de prieteni, trei dintre noi eram înăuntru şi meditam, iar ceilalţi doi erau la intrarea peşterii şi se odihneau. La un moment dat am început să auzim voci – toţi cei trei care eram în peşteră şi meditam am avut aceleaşi percepţii cu o acureteţe şi similitudine uluitoare pentru noi. Se auzeau deci tot felul de voci în special bărbăteşti, ca şi cum erau mai mulţi oameni ştrânşi la o adunare. Vocile se auzeau din ce în ce mai aproape, noi la început am crezut chiar că era cineva la intrarea peşterii şi apoi că au intrat în peşteră, dar colegii noştri de afară ne-au asigurat de faptul că nu fusese nimeni şi că ei au menţinut o linişte perfectă. Ne-am dat seama apoi că nu înţelegem limba în care vorbesc acei oameni, deşi ne părea foarte familiară. Apoi s-a făcut brusc linişte şi apoi la un moment dat a început un fel de ritual însoţit de incantaţii care practic ne-au indus la toţi o stare de transă pentru câteva ore. Eram siguri, nu ştiam de ce, că e vorba de un ritual pentru pacea pe Pământ(…) În noaptea aceea am dormit cu toţii la gura peşterii şi am avut vise extraordinar de frumoase, în care se făcea că hoinăream prin lumea Shambalei.” (Cristina, 30 ani)

INSULA ŞERPILOR

Este un loc privilegiat unde, se spune, a existat un templu închinat lui Apollo pe care însă ruşii l-au demontat piatră cu piatră şi au transportat bucăţile la Moscova în secolul XIX şi astfel vestigiile au dispărut complet. Insula Şerpilor sau Insula Albă este strâns legată de tradiţia Shambalei şi, din acest punct de vedere, faptul că administraţia Constantinescu a cedat în mod absurd această insulă Ucrainei este cel puţin bizar. Deşi acum acolo nu mai este nimic, probabil memoria vremurilor trecute ne va descoperi multe taine atunci când va fi din nou permis să se viziteze această insulă

Mesajul esenţial al Shambalei este acela că realizarea spirituală supremă, eliberarea spirituală ultimă, nu este un scop abstract, de neatins, ci poate fi obţinut prin aspiraţie sinceră şi efort spiritual susţinut chiar aici şi acum. Aceasta este învăţătura Shambalei. Shambala este precum un Soare spiritual în jurul căruia gravitează întreaga înţelepciune planetară: toate marile religii, toate marile tradiţii iniţiatice, curentele esoterice divin inspirate, toate şcolile şi căile spirituale autentice sunt inspirate de Shambala. De aceea, Shambala este supranumită Centrul Spiritual al planetei noastre.

Acest centru spiritual nu este totuşi localizat în planul fizic, deci propriu-zis pe Pământ, ci într-o dimensiune subtilă paralelă, mai precis în planul eteric, care coexistă în simultaneitate cu universul fizic. Acest aşa-numit plan eteric este dimensiunea subtilă cea mai apropiată, ca frecvenţă de vibraţie, de planul fizic, şi astfel se explică faptul că fiinţele din Shambala pot acţiona instantaneu, cu o mare putere şi un foarte mare impact, în planul fizic. Planul eteric poate fi considerat ca aflându-se la limita inferioară (ca frecvenţă de vibraţie) a universului astral, şi este acea dimensiune intermediară care face legătura dintre planul fizic şi universul astral.Comunicarea dintre lumea Shambalei şi lumea fizică a planetei noastre este permanentă şi vie, chiar dacă foarte puţini dintre locuitorii planetei noastre sunt conştienţi de aceasta. Există, desigur, şi perioade mai „întunecate” ale istoriei, şi atunci lumea Shambalei este ocultată, ascunsă, prea puţin cunoscută de oameni. Tradiţional însă se afirmă că, în perioadele de înflorire spirituală a umanităţii, existenţa Shambalei este deplin revelată oamenilor. Aşa va fi în viitorul apropiat.

Sursa: www.yogaesoteric.net http://www.efemeride.ro/

Vezi și :

Miracolul de la Yellowstone

SHAMBALA - înţelepciune şi spiritualitate

luni, 20 mai 2013

Fluviul subteran din Dobrogea

"Dunarea subterana", fluviul de sub municipiul Constanta

Putina lume stie ca atestarea documentara a Constantei dateaza din anul 657 i.Hr., cand se confirma existenta unei colonii grecesti, cu numele Tomis. Legenda spune ca aici ar fi poposit Iason si argonautii sai, dupa ce furasera "Lana de Aur", in Caucaz.
Urmarit de flota regelui Colhidei, capetenia Aietes l-ar fi taiat in bucati pe fiul acestuia, pentru a-l obliga pe rege sa caute resturile, in vederea ceremoniei funerare, oferind astfel argonautilor ragazul necesar pentru a se refugia spre Bosfor.

De la greci la romani, de la romani la turci, de la turci la noi

Herodot, preocupat de originile denumirii Tomis, considera ca acesta se trage de la numele reginei Tomiris, conducatarea unei grupari scititce din zona Marii Negre.

Totusi traditia leaga toponimicul de lexicul grecesc, cu care se aseamana mai mult, sau mai putin, fara ca cineva sa poata documnta sub aspect istoric.

Cucerit de romani in anul 71 i.Hr (dupa unii, anul 46 i.Hr.), orasul a fost redenumit Constantiana, dupa numele sorei imparatului Constantin cel Mare. Aici si-a petrecut ultimii opt ani de viata poetul roman Publius Ovidius Naso (Ovidiu), expulzat de imparatul roman.

Dupa o anumita inflorire, cunoscuta in seclul XIII, datorita negotului desfasurat de genovezi, localitatea a intrat in incidenta dominatiei turcesti, ajungand un simplu sat, locuit de pescari si crescatori de oi si cai.

Importanta Constantei a inceput sa renasca abia la construirea caii ferate Cernavoda-Constanta si a celor doua porturi - unul la Dunare, altul la mare - in anul 1865, cu un deceniu si ceva inainte ca Dobrogea sa revina Romaniei.

Vezi și

Fluviul subteran - o realitate ignorata de multi

Integrarea Dobrogei la Regatul Romaniei, urmare razboiului ruso-turc, la care tara noastra a avut o importanta contributie, a insemnat o noua refigurare a intregii zone, inclusiv a portului, care a ajuns, in zilele noastre, cel mai important port din bazinul Marii Negre si unul din porturile mari ale Eurpei.

Multi turisti au observat ca orasul Constanta este unul din putinele localitati mari europene (310.471 locuitori si 276 loc./km²) care nu este asezata pe o sursa proprie de apa curgatoare. Orasul dispune de apa potabila suficienta, datorita unui fluviu subteran, care curge cu viteza foarte mica dinspre sud-vest spre nord-est, avand un debit comparabil cu cel al Dunarii.

Toata cantitatea de apa livrata populatiei este extrasa prin foraje din acest fluviu domol, care, de altfel, este cel mai important zacamant subteran de apa potabila din Romania.

Din acest motiv municipiul nu s-a aflat niciodata in situatia de a restrictiona consumul de apa potabila, chiar si in sezonul turistic, pe canicula sau seceta prelungita.

Se mai stie despre orasul Constanta ca este unul dintre putinele care trateaza apa potabila destinata populatiei, fara adaos de clor, numai prin efectul razelor ultraviolete. In tara noastre, este singurul oras care foloseste acest procedeu.

Podul care a legat tara cu marea

Evolutia demografica a Constantei se face remarcata prin caracterul ei exploziv, la scurt timp dupa preluarea administrativa a zonei de la autoritatile turcesti.

Aflat in atentia directa a regelui Carol I, dar si a guvernelor din acea vreme, portul a capatat o noua dimensiune prin prelungirea caii ferate Cnstanta-Cernavoda cu linia Cernavoda-Bucuresti, dupa realizarea podului de peste Dunare - de fapt, un complex de trei tronsoane - realizare a inginerului roman Anghel Salingny.

A fost o lucrare de mare indrazneala inginereasca, fiind considerat, in acea vreme, cel mai lung pod din Europa.

O impresionanta expansiune demografica

In noile conditii, orasul si implicit portul, au cunoscut o expansiune rareori intalnita in alta parte. Merita citate datele demografice, asa cum au rezultat din recensamanturi:

* Anul 1912 - 27.201 locuitori.
* Anul 1930 - 59.164 locuitori.
* Anul 1948 - 78.586 locuitori.
* Anul 1956 - 99.676 locuitori.
* Anul 1966 - 150.276 locuitori.
* Anul 1977- 256.978 locuitori.
* Anul 1992 - 350.581 locuitori.

Cifrele de mai sus nu includ zona metropolitana, cu o populatia fluctuanta, specifica litoralului si nici localitatile limitrofe, constituite in zona noului canal Dunarea-Marea Neagra.

Daca nu ne cauta turistii, de ce sa nu-i cautam noi pe ei?

Dar adevarata revigorare a zonei este de asteptat numai dupa o mai buna punere in valoare a potentialului turistic (Cazinoul, monumentul de la Adam Clisi, mozaicul roman, unic in Europa, cetatea Histria din apropiere, vinul de Murfatlar, muzeul de antichitati cu exponatele sale, Farul Genovez construit in anul 1860, statiunile Mamaia sau Neptun, tratamentele cu namol de la Techirghiol si multe altele)

Asta se poate intampla in anii urmatori, in deceniile urmatoare sau in secolele urmatoare. Depinde de noi, de alesii lor si bunele lor intentii, pe care sondajele le cam pun la indoiala.

Fluviul subteran din Dobrogea: Comoara din adâncuri ar putea fi al patrulea braţ al Dunării

Dobrogea ascunde în adâncurile ei un rezervor enorm de apă, vechi de 90 de milioane, cercetat de hidrologii români şi bulgari. Se vorbeşte despre el ca despre un fluviu subteran care traversează judeţul Constanţa cu un debit care l-ar depăşi cu mult pe cel al Dunării.

Potrivit unui reportaj Sitirileprotv.ro, câţiva localnici au vrut să se convingă că nu-i doar un basm şi au început să foreze.

Ceea ce a ţâşnit din pământ ar putea fi al patrulea braţ al Dunării, pierdut în nisipul Dobrogei, aşa cum spunea Herodot.

Încă din anii '60, hidrologii au încercat să lămurească, prin foraje experimentale, care sunt calitatea şi cantitatea apelor subterane.

Dobrogea are nu unul, ci două rezervoare imense de apă subterană. Unul în nord, care merge până la 100 de metri în adancime, iar altul în sud, format în Jurassic.

O parte din apa formată la 600-700 de metri sub sol curge spre vest, în zona Giurgiu, alta se disipă treptat spre Mare.

Depozitul vechi de 90 de milioane de ani alimenteaza 48 de localitaţi din judetul Constanţa. Apă neclorinată, fără nitriti, cu un echilibru perfect de calciu, magneziu şi fier.

În astfel de perioade de secetă, apa de adâncime ar putea fi varianta salvatoare. Doar că cercetatorii spun că ar fi o mişcare strategică total greşită.

"Trebuie prezervate pentru generaţiile viitoare. Nu se evaporă, sunt ape legate de componenţa rocilor", spune Rodica Macale, cercetator ştiinţific. Adică, odată începută extracţia, echilibrul se rupe.

Pozitia tarilor europene

Misterul apelor pierdute din Dobrogea

Dobrogea Centrala este cel mai batran teritoriu al Romaniei, pentru ca e alcatuita din asa-numitele sisturi

Calcarele din Valea Cheii ascund apele subterane ale Dobrogei Centrale. Pestera Piatra este singura cavitate carstica din Romania cu stalagmite submerse. Acestea s-au format cand nivelul Marii Negre era coborat, iar Dobrogea avea o clima ploioasa. Foto: Mihai Baciu

Dobrogea Centrala este cel mai batran teritoriu al Romaniei, pentru ca e alcatuita din asa-numitele sisturi verzi, roci cristaline vechi de peste un miliard de ani. Peste aceasta temelie s-au depus calcare cu atoli de corali, care se mai recunosc inca in relief, imprimand peisajului o nota spectaculoasa, originala. Dar si mai remarcabil este ce nu se vede.

Text: Cristian Lascu

Terenul stancos fiind arid si brazdat de crapaturi, este evident ca apele circula undeva in adanc, in lungul unui sinclinal (o structura geologica in forma de copaie) si ajung intr-un loc. Dar unde? Aceasta intrebare i-a framantat mult pe geologi si pe geografi. Un raspuns a venit in chip neasteptat. In timp ce faceau o cale ferata la Sitorman, langa comuna Piatra, constructorii au fost nevoiti sa dinamiteze o colina calcaroasa.

Mare le-a fost mirarea cand, dupa explozie, au vazut cascandu-se un crater, in fundul caruia, cativa metri mai jos, lucea o apa. Zeci de bascule cu piatra au fost turnate acolo, dar in zadar: golul parea capabil sa ingurgiteze orice cantitate de balast. Inginerii au proiectat o deviere. Dar o noua bubuitura a avut ca rezultat deschiderea unei noi caverne cu apa. S-a facut un ocol si mai mare si astfel calea ferata a fost finalizata.

Dar, dupa cativa ani, terasamentul a inceput sa se taseze. Noi, speologii, stiam de ce: intre timp, patrunseseram cu echipament de scufundare in misterioasa cavitate. Nu uit plutirea prin bezna lichida, intr-o apa de cristal, survoland stanci pravalite si stalagmite. O pulbere argintie acoperea podeaua si peretii – praful timpului asternut de milenii in aceasta ruina netulburata.

M-au intrigat si numeroasele stalagmite si alte formatiuni rupte si imprastiate pe podea, de ca si cum vizitatori preistorici cu apucaturi de turisti contemporani ar fi trecut pe aici. Desi lunga doar de 100 m, cavitatea are un gabarit generos, o inaltime maxima de 8 m, o topografie complicata de existentaunor puturi ce coboara spre un nivel necunoscut si e in mod evident parte a unui sistem carstic mult mai amplu, inca neexplorat.

Un coridor ajunge la numai 4 m sub calea ferata, deci, exagerand putin, nu ar fi fost exclus ca o locomotiva ghinionista sa viziteze galeria. Pe baza topografiei exacte pe care am facut-o, terasamentul a fost consolidat.

Intre timp, localnicii, care, din cauza vecinatatii cu Lacul Tasaul, aveau in fantani apa salcie, au descoperit ca in cele doua gavane era una rece si placuta ca un izvor de munte si veneau deseori sa-si umple canistrele si butoaiele. Afland despre misteriosul rezervor natural situat la numai cativa metri sub aridul sol dobrogean, o firma specializata in irigatii a inceput lucrari de captare a ceea ce credeau a fi un mare rau subteran.

Pe marginea celor doua vagauni a aparut o statie de pompare si s-a plantat o conducta de 3,5 km. Firma dorea sa exploateze 1.600 de metri cubi pe zi, un obiectiv foarte ambitios. Pentru a fundamenta regimul de exploatare, era nevoie de un studiu.

Si iata-ne din nou destramand intunericul cu farurile subacvatice. In punctul presupus a reprezenta amontele, am injectat o fiola cu fluoresceina. O „meduza“ verde-fluorescent si-a defasurat lenes tentaculele. Am revenit a doua zi si colorantul era tot acolo. Semn rau: inseamna ca apa nu se prea misca, deci nici vorba de rau subteran. Am revenit dupa o saptamana, apoi dupa o luna, dar situatia era neschimbata, indiciu ca nu exista o miscare detectabila, ca rezervorul este absolut static.

Dezolarea inginerilor era imensa, mai ales ca se cheltuisera deja foarte multi bani. Si atunci mi-am amintit de acele ape ce lipsesc din copaia calcaroasa. Exista o sansa ca pestera sa fie de fapt o fereastra deschisa spre misteriosul rezervor al Dobrogei Centrale. Singura metoda de a dovedi asta era un pompaj experimental.

Un grup de pompe Mamuth au extras din adanc 22.000 de metri cubi in cateva ore, adica de 7 ori volumul intregii cavitati explorate, fara ca nivelul din pestera sa scada. Proba a fost facuta. Proiectul a fost astfel finalizat, iar apa captata iriga culturi care, datorita calitatii ei, sunt considerate ecologice.

Apele carstice care strabat trasee subterane lungi sunt de calitate, pentru ca ele depun pe parcurs suspensiile si sarurile de prisos, iar o parte dintre bacterii mor. Daca hidrotehnicienii si-au luat partea, a ramas ceva si pentru speologi. In prezent, fragmentele de stalagmite extrase din galerie sunt studiate prin metoda de datare izotopica, dovedindu-se o buna cronica de informatie climatica. Ele probeaza ca pestera exista cu peste 600.000 de ani in urma, cand Dobrogea era un tinut ploios, iar Marea Neagra se afla la cote mult mai coborate. Dar asta e o alta poveste…

http://www.natgeo.ro/explorari/speologie/9054-misterul-apelor-pierdute-din-dobrogea?showall=1

Inginerie. Începând din 1970, în judeţul Constanţa s-au realizat nu mai puţin de 800 de foraje pentru captarea apei aflate la mare adâncime

Legenda fluviului subteran de sub Dobrogea

O descoperire care acum este uşor argumentată ştiinţific a dat naştere, în urmă cu 50 de ani, unei legende spectaculoase: fluviul subteran de sub Dobrogea, care curge invers decât apele obişnuite, de la vale la deal. După ce a fost lămurită aşa-zisa ciudăţenie, au fost descoperite şi avantajele apei subterane. Astfel, localnicii din Constanţa au acum la robinet o apă fosilă, pură, veche de 23.000 de ani.

Dacă te duci azi în judeţul Constanţa şi întrebi de „fluviul subteran", sigur vei găsi oameni care să-ţi spună că au auzit de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât lumea a văzut apa cum ţâşneşte din pământ, ca o fântână arteziană, de câte ori s-au făcut foraje, şi în apropiere de lacul Siutghiol, lângă staţiunea Mamaia, şi la Medgidia, Lazu, la Eforie sau Mangalia. E cu atât mai ciudat să se întâmple aşa ceva într-un judeţ, precum Constanţa, care dintotdeauna a suferit din cauza lipsei surselor de apă potabilă. Nici pământul dobrogean nu e darnic în râuri sau pâraie, dacă vorbim de cele de suprafaţă, cum nici cerul nu trimite aici prea multe ploi, zona confruntându-se deseori cu seceta. Primele foraje, în căutarea apei din adâncuri, au fost făcute de o firmă belgiană, în 1897, aproape de oraşul Constanţa, în zona Caragea-Dermen. Apa a fost găsită la 35 de metri adâncime. Au mai fost săpate puţuri şi în 1927. Pe atunci, numai centrul oraşului Constanţa avea apă, prin conducte, datorită forajelor. Dar legenda aşa-zisului râu subteran s-a născut abia când autorităţile comuniste au decis construirea canalului Dunăre-Marea Neagră.

Legenda a pornit de la un maistru de sondă

Om de ştiinţă, dar în acelaşi timp constănţean, inginerul Nicolae Pitu este omul ideal pentru a ne prezenta originile fantezistei poveşti. Cartea sa de vizită e completată de faptul că a „bătut ţăruşul", cum se exprimă el, la 90% din puţurile săpate în acest judeţ. Întâmplarea face că interlocutorul nostru absolvea Institutul de Mine şi Geologie din Bucureşti, specialitatea hidrogeologie, în 1957, chiar anul în care s-a născut povestea fluviului subteran. „Noţiunea de fluviu subteran este eronată", spune din capul locului inginerul, care în 1981 şi-a dat teza de doctorat în domeniul apelor subterane din Dobrogea. Nicolae Pitu ne spune că încă de la începutul anilor '50 se lucra la prima variantă a canalului Dunăre-Marea Neagră, care trecea pe lângă lacul Siutghiol. În zona lacului lucra un maistru-şef de sondă, care a văzut, alături de colegii săi, cu toţii uimiţi, cum din pământ a răsărit dintr-odată o arteziană. Maistrul a trimis apoi informaţii la un ziar, despre ceea ce el credea că este un râu subteran. Informaţia s-a tot „rostogolit", până când s-a creat ipoteza că râul ar fi venit pe sub pământ tocmai din Munţii Vrancei. Adică râul curgea de la deal la vale, ca orice apă de suprafaţă. Cu toate că specialiştii ştiu că apele subterane au cu totul alte legi de curgere.

Râul subteran, în atenţia Comitetului Central

Cum era de aşteptat, ştirea despre râul subteran a făcut vâlvă în presa vremii. Unele minţi înfierbântate au vorbit atunci chiar şi de necesitatea construirii unei hidrocentrale care să capteze râul subteran. Hidrocentrala ar fi trebuit amplasată la marginea lacului Siutghiol. Toată tevatura asta a ajuns în final la urechile liderilor Partidului Comunist din România. Subiectul a fost discutat la Comitetul Central. Şefii ţării însă au vrut ca specialiştii în hidrologie şi în geologie să-şi spună punctul de vedere. S-a format imediat o comisie care a plecat la Constanţa. S-au făcut şedinţe cu diverşi experţi, inclusiv cei care lucrau la canalul Dunăre-Marea Neagră. La una din aceste şedinţe a participat şi inginerul Nicolae Pitu. Discuţiile n-au fost prea lungi, pentru că lumea s-a lămurit repede despre ce e vorba cu adevărat.
„S-a lămurit de atunci problema, că nu e vorba de nici un râu subteran, ci de un acvifer", arată inginerul. Cu toate astea, legenda a continuat să curgă prin timp. Cu cât treceau anii şi se făceau alte foraje în Dobrogea, iar apa ţâşnea cu putere în diverse colţuri ale judeţului Constanţa, cu atât oamenii reluau fantezista teorie. Chiar şi în anul 2011 s-a vorbit de râul subteran, când locuitorii comunei Siliştea, aflată în partea de est a judeţului Constanţa, au amintit de apa care a ţâşnit cu putere din pământ, în urma unui foraj mai vechi. Apă bună pentru irigarea culturilor agricole.

Definiţia acviferului

Ce înseamnă, de fapt, acvifer. Ne-am adresat Institutului Geologic al României şi am vorbit cu cercetătorul ştiinţific Diana Perşa. „Acviferul e un complex de rocă permeabilă şi apa pe care o găzduieşte", sună răspunsul specialistului. Dar de unde vine această apă? Am primit răspuns de la Dumitru Neagu, şeful Laboratorului de studii şi cercetări hidrogeologice al Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor. Am aflat astfel că există patru surse de alimentare pentru apele subterane din Dobrogea - din Podişul Prebalcanic, care este pe teritoriul Bulgariei, aceasta fiind sursa principală, apoi mai e o componentă de alimentare din Dunăre, în zona Ostrov-Cernavodă, dar şi din precipitaţii sau irigaţii. Ajunsă în măruntaiele pământului, apa circulă prin rocile permeabile - nisipuri, pietrişuri, calcare, ne-a explicat Diana Perşa. Există şi zone sub pământ, în care apa nu are acces. Acolo sunt rocile impermeabile - argile sau marme, cu textura foarte fină. Iată de ce apa din adâncuri nu urmează o linie continuă. Poţi găsi apă la câteva zeci sau la câteva sute de metri adâncime, într-un anumit perimetru. „Apa se acumulează în rocile neconsolidate - nisipuri şi pietrişuri, şi în calcare, dar numai în fisuri. Acestea sunt rocile acvifere, care permit circulaţia apei", arată Diana Perşa.

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/legenda-fluviului-subteran-de-sub-dobrogea-articol-integral-252520.html

Pericolele fracţionării hidraulice