marți, 22 aprilie 2014

Obiecte Misterioase






Artefacte din lidit descoperite în Columbia. (Projectavalon.)

Poze pe pagina originală a articolului de pe Epoch Times România.

Oopart este un termen ce reprezintă relicve care nu pot fi identificate: zeci de obiecte preistorice descoperite peste tot prin lume, a căror creare implică un nivel avansat al tehnologiei, nepotrivit cu momentul în care se crede că au fost realizate.

Profesorul Jaime Gutierrez a colecţionat o serie de artefacte cu o vechime estimată la cel puţin 6.000 de ani de pe teritoriul Columbiei despre care se crede că au fost create în timpurile preistorice. Relicvele sunt create dintr-un material la fel de dur ca granitul, lidit, însă mult mai greu de prelucrat chiar şi cu tehnologia modernă, conform Project avalon.

Cea mai importantă piesă din colecţia acestuia este aşa numitul Disc Genetic. Este un disc creat din lidit, o piatră cu o duritate foarte mare, care nu se poate găsi decât în cantităţi mici. Crearea instrumentelor cu asemenea precizie ar fi imposibilă în zilele noastre, spune Klaus Dona, un arheolog german.

Discul are un diametru de 27 de centimetri iar pe feţele sale se poate observa un proces natural pe care oamenii din perioada modernă l-au studiat abia recent, prin microscop.

De exemplu, una din feţele ”discului genetic” descrie, începând din partea stângă, un ovul uman fecundat şi unul simplu. În partea dreaptă, discul înfăţişează câţiva spermatozoizi şi câteva reprezentări pe care nu le putem explica prea bine, a adăugat Dona.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici



Pe verso, se pot găsi mai multe reprezentări ale unor fetuşi care evoluează, surprinşi în etape diferite, până la stadiul în care este format fătul. La mijlocul discului se poate vedea un bărbat şi o femeie iar în continuarea ciclului se poate vedea un bărbat, o femeie şi un copil.

Totuşi, discul nu a fost singurul artefact deosebit din liditdescoperit de cercetători. Un cuţit considerat din acelaşi set cu discul, are un design destul de neobişnuit la prima vedere. Mânerul acestuia este modelat în forma unui cap de femeie, cu copil şi conţine desenul unui cordon ombilical înfăşurat pe gâtul copilului.

Asta înseamnă că acest cuţit era folosit pentru a tăia cordonul ombilical, salvând viaţa copilului, a precizat Dona.

Instrumentele au o suprafaţă foarte fină, iar modul acestora de folosire pare mai avansat decât al uneltelor moderne. O altă relicvă deţinută de Gutierrez se crede că ar fi fost folosită pentru a ajuta la naştere în cazul unor complicaţii.

”Poţi folosi instrumentul numai cu degetele - aşa că nu ai de ce să foloseşti forţa. Asta înseamnă că dacă ajuţi un copil să părăsească burta mamei, folosirea acestui instrument este mult mai sigură decât a instrumentelor folosite în zilele noastre - forcepsul modern poate vătăma capul copilului”, a explicat Dona.

Totuşi, multe instrumente din colecţia profesorului Gutierrez nu se ştie la ce folosesc.

Atunci când am făcut cercetările asupra materialului în Viena, unele dintre cele mai experimentate persoane din lume au venit să verifice aceste relicve. În primul rând, fiecare obiect este făcut din lidit, a adăugat Dona.

"Nu poţi spune cum au fost făcute, sau cine le-a făcut. Singurul lucru pe care pot să-l spun cu siguranţă... este că din acelaşi material, în zilele noastre, noi nu putem să facem aceste instrumente" spune Dona citându-i pe experţii care au studiat obiectele în Viena.


Relicve ce nu-şi găsesc locul în timp: un vas ar fi vechi de 500 de milioane de ani


Obiecte care nu-şi găsesc locul în timp: Un disc antic, imposibil de creat în prezent, descrie evoluţia unui ovul fecundat
Oopart este un termen ce reprezintă relicve care nu pot fi identificate: zeci de obiecte preistorice descoperite peste tot prin lume, a căror creare implică un nivel avansat al tehnologiei, nepotrivit cu momentul în care se crede că au fost realizate.
Profesorul Jaime Gutierrez a colecţionat o serie de artefacte cu o vechime estimată la cel puţin 6.000 de ani de pe teritoriul Columbiei despre care se crede că au fost create în timpurile preistorice. Relicvele sunt create dintr-un material la fel de dur ca granitul, lidit, însă mult mai greu de prelucrat chiar şi cu tehnologia modernă, conform Project avalon.
Cea mai importantă piesă din colecţia acestuia este aşa numitul Disc Genetic. Este un disc creat din lidit, o piatră cu o duritate foarte mare, care nu se poate găsi decât în cantităţi mici. Crearea instrumentelor cu asemenea precizie ar fi imposibilă în zilele noastre, spune Klaus Dona, un arheolog german.
Discul are un diametru de 27 de centimetri iar pe feţele sale se poate observa un proces natural pe care oamenii din perioada modernă l-au studiat abia recent, prin microscop.
De exemplu, una din feţele ”discului genetic” descrie, începând din partea stângă, un ovul uman fecundat şi unul simplu. În partea dreaptă, discul înfăţişează câţiva spermatozoizi şi câteva reprezentări pe care nu le putem explica prea bine, a adăugat Dona.
Pe verso, se pot găsi mai multe reprezentări ale unor fetuşi care evoluează, surprinşi în etape diferite, până la stadiul în care este format fătul. La mijlocul discului se poate vedea un bărbat şi o femeie iar în continuarea ciclului se poate vedea un bărbat, o femeie şi un copil.
Totuşi, discul nu a fost singurul artefact deosebit din lidit descoperit de cercetători. Un cuţit considerat din acelaşi set cu discul, are un design destul de neobişnuit la prima vedere. Mânerul acestuia este modelat în forma unui cap de femeie, cu copil şi conţine desenul unui cordon ombilical înfăşurat pe gâtul copilului.
http://epochtimes-romania.com/news/obiecte-care-nu-si-gasesc-locul-in-timp-un-disc-antic-imposibil-de-creat-in-prezent-descrie-evolutia-unui-ovul-fecundat---216188

Misterul Lunii

Lucruri șocante pe care NASA le-a descoperit despre Lună și a încercat să le țină secret


Luna este satelitul natural al Pământului și datorită ei viața așa cum o cunoaștem în prezent este posibilă. De-a lungul generațiilor, Luna a născut diverse opinii și controverse. Chiar dacă au existat speranțe ca misterul Lunii să fie elucidat, din 1969, moment în care Neil Armstrong a atins cu picioarele solul satelitului nostru, și până în prezent numeroase teorii contradictorii despre Lună au luat naștere.
Cele mai importante informații sunt șocante și au fost pentru mult timp ascunse de către specialiștii NASA din motive subiective. Pentru a înțelege mai bine misterul Lunii, vă prezentăm cele mai stranii descoperiri:
1. Inițial s-a crezut că Luna s-a născut din același nor de praf ca și Terra în urmă cu 4,6 miliarde de ani. O altă teorie spune că Luna este “copilul” Pământului. În clipa în care au fost colectate primele pietre de pe Lună, aceste teorii au fost zdruncinate. Cea mai veche piatră datează de acum 5,3 miliarde de ani. Acest fapt este straniu, pentru că Luna s-a născut cu mult timp înaintea planetei noastre. În momentul acestei descoperiri, Dr. Robin Brett, specialist NASA, declara că: “este mai ușor să explici inexistența Lunii, decât existența sa”.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


2. Rocile colectate în timpul misiunii Apollo 11 au fost extrase dintr-o zonă numită sugestiv Marea Liniștii. Tot în acel moment au fost prelevate numeroase mostre de sol. În urma analizelor de laborator s-a constat că rocile sunt mult mai vechi decât solul din care au fost prelevate. Diferența este de ordinul miliardelor de ani. Acest fapt pare impresionant mai ales în condițiile în care s-a demonstrat că respectivele pietre nu au fost aduse de meteoriți.
3. Luna este goală pe dinăuntru? Se pare că da, ar spune cei mai mulți dintre oamenii de știință. În timpul misiunilor care au vizat satelitul natural al Terrei, atunci când modulele aselenizau se auzea un zgomot prelungit ca și cum un ciocan ar fi lovit un clopot gol.
4. Zona întunecată a lunii reprezintă un alt mister șocant. Atunci când s-a încercat cartografierea sa, nu doar că nu s-a reușit pe deplin, dar au fost găsite și urme de titan , zirconiu , ytriu , și beriliu. Aceste metale au nevoie de temperaturi de peste 4500 de grade celsius pentru a fuziona și a exista în forma în care s-au găsit pe Lună. Știm cu toții că asemenea temperaturi sunt imposibile nu doar pe Lună, ci pe orice planetă din sistemul nostru solar.
5. Sonda spațială rusească Zond 20 a adus pe Terra mai multe mostre de fier pur prelevate de pe Lună. Fierul pur sau care nu oxidează niciodată reprezintă un mister pentru lumea științifică din prezent. Cum este posibil ca un asemenea material să existe pe Lună?
6. Astronauții misiunii Apollo 15 au descoperit urme imense de radioactivitate pe Lună. Nimeni nu poate explica această descoperire, fapt pentru care a fost dată uitării.
7. Anomaliile de pe Lună au fost observate din cele mai vechi timpuri. În trecut, oamenii care foloseau telescoape rudimentare pentru a privi Luna, susțineau că au văzut de mai multe ori nori denși. Acest fapt este imposibil pentru că atmosfera sa nu poate susține nori. Mai mult de atât, astronauții misiunilor NASA au declarat în rapoartele de zbor că de mai multe ori au fost descoperit nori imenși de vapori de apă. Singurul loc din care puteau să provină este interiorul Lunii.
8. Cea mai mare parte a lunii este compusă dintr-o glazură sticloasă. Acest fapt demonstrează că Luna a fost expusă temperaturilor extrem de ridicate. Oamenii de știință au observat că această glazură nu este născută în urma exploziilor nucleare.
9. Un alt fapt interesant descoperit pe Lună este că nu are câmp magnetic. Chiar și așa, rocile analizate sunt foarte puternic magnetizate și nimeni nu își poate explica acest fapt.       sursa: www.efemeride.ro