Se afișează postările cu eticheta Yellowstone. Afișați toate postările

duminică, 24 iulie 2016

Dincolo de Univers

Exista ceva dincolo de Univers ?

O noua teorie ne schimba destinul

CREDEM CA DESTINUL NOSTRU ESTE SA CALATORIM PANA PE MARTE SI POATE SI MAI DEPARTE. INSA PE MASURA CE CONSTRUIM NAVETE SPATIALE, SUNTEM PE CALE SA FIM ABATUTI DIN DRUM – DINTR-O CU TOTUL SI CU TOTUL ALTA DIRECTIE – DE CATRE CEL MAI EXPLOZIV EVENIMENT DIN ISTORIE .

Candva, in viitor, stiinta va fi capabila sa creeze realitati pe care nici macar nu putem sa ni le imaginam. Pe masura ce evoluam, vom putea sa construim alte sisteme informationale ce corespund altor realitati, universuri bazate pe o logica cu totul diferita de a noastra si nebazate pe spatiu si timp.

Immanuel Kant a declarat in 1781 ca spatiul si timpul sunt reale, insa numai ca proprietati ale mintii. Acesti algoritmi nu sunt doar chei catre constiinta, insa spatiul si timpul – adica proprietatile materiei in sine – sunt relative la observator. O noua teorie numita biocentrism sugereaza ca spatiul si timpul ar putea fi sa nu fie singurele unelte pe care le putem folosi pentru a crea realitatea.

Vezi și

In prezent, destinul nostru este sa traim si sa murim in lumea de zi cu zi, cu bine si cu rau. Insa ce se intampla, de exemplu, daca schimbam algoritmii in asa fel incat in loc de timpul liniar, ar fi vorba de ceva tridimensional precum spatiul? Constiinta s-ar misca atunci prin multivers. Am fi capabili sa ne plimbam prin timp la fel cum o facem in spatiu. Si dupa ce am haladui pentru 4 milioane de ani, viata si-ar gasi calea de evadare din cusca sa corporala. Destinul nostru ar exista atunci in realitati ce exista in afara universului fizic cunoscut.

Chiar si literatura Science Fiction se lupta cu implicatiile acestui fapt. In filmul Avatar, constiinta umana este infuzata in niste extraterestrii albastri ce traiesc pe o lume extraordinara. Totusi, conform biocenrismului, replicarea inteligentei umane si a constiintei va necesita acelasi tip de algoritmi pentru implicarea timpului si a spatiului de care noi ne bucuram. Tot ceea ce experimentam este un vartej de informatii care are loc in capul nostru.

Timpul este pur si simplu suma tuturor starilor spatiale – cam la fel cu cadrele unui film – ce au loc in mintea noastra. Este modul nostru prin care intelegem lucrurile. Exista de asemenea o intangibilitate deosebita a spatiului. Nu il putem lua si aduce in laborator. La fel ca in cazul timpului, spatiul nu este un obiect exten. El este parte din software-ul mental ce modeleaza informatia in obiecte multidimensionale.

Noi luam ca atare modul in care mintea noastra pune totul la un loc. Cand m-am trezit de dimineata, eram in mijlocul unui vis ce parea la fel de real precum viata de zi cu zi. Mi-am amintit ca priveam un port aglomerat cu oameni in prim plan. Mai departe, erau nave ce erau implicate intr-o lupta. Si mai departe, pe mare, era o nava de razboi cu o antena radar ce se rotea continuu. Mintea mea a creat cumva aceasta experienta spatio-temporala din informatia electrochimica.

Puteam chiar sa simt pietrisul sub talpile mele, impletind aceasta lume 3D cu senzatiile mele “interioare”. Viata, asa cum o stim noi, este definita de o logica spatio-temporala, care ne inchide in universul cu care suntem familiarizati. La fel ca in visul meu, rezultatele experientelor teoriei cuantice confirma ca proprietatile particulelor din lumea “reala” sunt in acelasi timp observate-determinate.

Loren Eiseley scria: “In timp ce stateam intr-o seara cu un prieten poet urmarind o mare opera ce se tinea intr-un cort sub luminile scenei, poetul mi-a luat mana si a indreptat-o undeva intr-o parte. Undeva sus, nascuta din noapte, o imensa molie Cercopia trecea de la reflector la reflector pe deasupra actorilor de pe scena. Ea nu stie, a soptit prietenul meu entuziasmat. Trece printr-un univers extraterestru extrem de luminos, insa invizibil pentru ea. Ea joaca intr-o alta piesa, nu ne vede. Nu stie. Poate acelasi lucru ni se intampla si noua acum.”

La fel ca in cazul moliei, noi nu putem vedea dincolo de luminile scenei. Universul este pur si simplu rampa de lansare a vietii. Doar ca nu exista rachete care sa ne conduca pe urmatoarea treapta. Atat de mult cautata Teorie a Unificarii, a fost doar o componenta ce lipsea, prea aproape de noi ca sa o bagam in seama.

Mare parte din entuziasmul care a insotit anuntul in legatura cu faptul ca genomul uman a fost cartografiat, sau ideea ca Big Bangul se afla inscriptionat in dorinta oamenilor pentru implinire si totalitate. Insa, multe dintre aceste teorii atotcuprinzatoare, uita sa ia in vedere un factor crucial: noi le creem. Este fiinta biologica cea care scrie povestile, face observatiile si da nume lucrurilor. Iar in interior, se intampla marea extidere a perspectivei, pe care, pana acum, stiinta nu a putut-o confirma desi este cea mai apropiata de noi si cea mai familiara – constiinta.

CENTRUL-UNIVERSULUI-EXISTENȚIAL Exista ceva dincolo de Univers? O noua teorie ne schimba destinul

Realitatea este pur si simplu un sistem informational ce implica constiinta proprie. Pana nu ne intelegem pe noi insine, vom continua sa zburam de la reflector la reflector, incapabili sa discernem marea piesa ce are loc sub acoperisul cortului unde este scena.

noulpamant.ro

Sursa : http://www.efemeride.ro/

marți, 22 aprilie 2014

Obiecte Misterioase

Obiecte care nu-şi găsesc locul în timp: Un disc antic, imposibil de creat în prezent, descrie evoluţia unui ovul fecundat

Artefacte din lidit descoperite în Columbia. (Projectavalon.)

Poze pe pagina originală a articolului de pe Epoch Times România.

Vezi și

Pe verso, se pot găsi mai multe reprezentări ale unor fetuşi care evoluează, surprinşi în etape diferite, până la stadiul în care este format fătul. La mijlocul discului se poate vedea un bărbat şi o femeie iar în continuarea ciclului se poate vedea un bărbat, o femeie şi un copil.

Totuşi, discul nu a fost singurul artefact deosebit din liditdescoperit de cercetători. Un cuţit considerat din acelaşi set cu discul, are un design destul de neobişnuit la prima vedere. Mânerul acestuia este modelat în forma unui cap de femeie, cu copil şi conţine desenul unui cordon ombilical înfăşurat pe gâtul copilului.

Asta înseamnă că acest cuţit era folosit pentru a tăia cordonul ombilical, salvând viaţa copilului, a precizat Dona.

Instrumentele au o suprafaţă foarte fină, iar modul acestora de folosire pare mai avansat decât al uneltelor moderne. O altă relicvă deţinută de Gutierrez se crede că ar fi fost folosită pentru a ajuta la naştere în cazul unor complicaţii.

”Poţi folosi instrumentul numai cu degetele - aşa că nu ai de ce să foloseşti forţa. Asta înseamnă că dacă ajuţi un copil să părăsească burta mamei, folosirea acestui instrument este mult mai sigură decât a instrumentelor folosite în zilele noastre - forcepsul modern poate vătăma capul copilului”, a explicat Dona.

Totuşi, multe instrumente din colecţia profesorului Gutierrez nu se ştie la ce folosesc.

Atunci când am făcut cercetările asupra materialului în Viena, unele dintre cele mai experimentate persoane din lume au venit să verifice aceste relicve. În primul rând, fiecare obiect este făcut din lidit, a adăugat Dona.

"Nu poţi spune cum au fost făcute, sau cine le-a făcut. Singurul lucru pe care pot să-l spun cu siguranţă... este că din acelaşi material, în zilele noastre, noi nu putem să facem aceste instrumente" spune Dona citându-i pe experţii care au studiat obiectele în Viena.

Relicve ce nu-şi găsesc locul în timp: un vas ar fi vechi de 500 de milioane de ani

Obiecte care nu-şi găsesc locul în timp: Un disc antic, imposibil de creat în prezent, descrie evoluţia unui ovul fecundat

Oopart este un termen ce reprezintă relicve care nu pot fi identificate: zeci de obiecte preistorice descoperite peste tot prin lume, a căror creare implică un nivel avansat al tehnologiei, nepotrivit cu momentul în care se crede că au fost realizate.
Profesorul Jaime Gutierrez a colecţionat o serie de artefacte cu o vechime estimată la cel puţin 6.000 de ani de pe teritoriul Columbiei despre care se crede că au fost create în timpurile preistorice. Relicvele sunt create dintr-un material la fel de dur ca granitul, lidit, însă mult mai greu de prelucrat chiar şi cu tehnologia modernă, conform Project avalon.
Cea mai importantă piesă din colecţia acestuia este aşa numitul Disc Genetic. Este un disc creat din lidit, o piatră cu o duritate foarte mare, care nu se poate găsi decât în cantităţi mici. Crearea instrumentelor cu asemenea precizie ar fi imposibilă în zilele noastre, spune Klaus Dona, un arheolog german.
Discul are un diametru de 27 de centimetri iar pe feţele sale se poate observa un proces natural pe care oamenii din perioada modernă l-au studiat abia recent, prin microscop.
De exemplu, una din feţele ”discului genetic” descrie, începând din partea stângă, un ovul uman fecundat şi unul simplu. În partea dreaptă, discul înfăţişează câţiva spermatozoizi şi câteva reprezentări pe care nu le putem explica prea bine, a adăugat Dona.
Pe verso, se pot găsi mai multe reprezentări ale unor fetuşi care evoluează, surprinşi în etape diferite, până la stadiul în care este format fătul. La mijlocul discului se poate vedea un bărbat şi o femeie iar în continuarea ciclului se poate vedea un bărbat, o femeie şi un copil.
Totuşi, discul nu a fost singurul artefact deosebit din lidit descoperit de cercetători. Un cuţit considerat din acelaşi set cu discul, are un design destul de neobişnuit la prima vedere. Mânerul acestuia este modelat în forma unui cap de femeie, cu copil şi conţine desenul unui cordon ombilical înfăşurat pe gâtul copilului.
http://epochtimes-romania.com/news/obiecte-care-nu-si-gasesc-locul-in-timp-un-disc-antic-imposibil-de-creat-in-prezent-descrie-evolutia-unui-ovul-fecundat---216188

duminică, 2 septembrie 2012

Miracolul de la Yellowstone

Minunea geologică care ar putea şterge SUA de pe hartă. „Distrugerile ar fi totale”

Foto: waterencyclopedia.com/ CNN
Este greu să nu ai un sentiment de veneraţie atunci când te afli în mijlocul Parcului Yellowstone din SUA. Cel mai cunoscut gheizer din Yellowstone, Old Faithful, îşi aruncă apa către cer. Albastrul şi verdele apelor geotermale par să aparţină unei lumi extraterestre. Munţii falnici care îmbrăţişează parcul le oferă adăpost animalelor sălbatice.

Însă sub frumuseţea parcului Yellowstone se află un vulcan imens, suficient de puternic pentru a distruge întreg teritoriul Statelor Unite şi care ar putea schimba întreaga lume.

" Yellowstone este un supervulcan. Este pur şi simplu mare”, spune geologul Hank Hessler. Erupţia unui supervulcan nu suportă comparaţie cu cea a unui vulcan obişnuit.

Pe 18 mai 1980, vulcanul St. Helen din nord-vestul Statelor Unite a erupt ucigând 57 de oameni şi eliberând un kilometru cub de cenuşă. Potrivit geologilor, prima erupţie a supervulcanului din Yellowstone ar fi avut loc în urmă cu 2,1 milioane de ani şi ar fi avut o putere de 25.000 de ori mai mare decât erupţia vulcanului St. Helen.

Caracteristicile unui supervulcan nu sunt unele tipice. Supervulcanii au caldere, depresiuni vaste de dimensiuni kilometrice. Aceste depresiuni s-au format în urma unor erupţii de proporţii.

Vezi și

Geofizicianul Bob Smith, şeful Observatorului Yellowstone de la Universitatea Utah, a denumit zona „o calderă care respiră”. El consideră că Yellowstone este mai mult decât un supervulcan. „Prefer să folosesc termenul de „hotspot” (loc fierbinte) pentru că desemnează o zonă activă din punct de vedere seismic”, explică Smith, citat de CNN.

Echipa condusă de Bob Smith a instalat senzori în jurul parcului pentru a detecta şi înregistra toate mişcările telurice. Senzorii l-au ajutat pe Smith să-şi dea seama cu ce are exact de-a face. La numai opt kilometri de scoarţa terestră, există un rezervor de piatră şi magmă. Sub acest rezervor, se află o pătură imensă (57.000 de kilometri cubi) de materie fierbinte, „combustibilul” care alimentează toate gheizerele din Yellowstone.

Ce s-ar întâmpla dacă toate aceste elemente ar exploda? Dacă vulcanul ar erupe? Atât Smith, cât şi alţi oameni de ştiinţă au formulat diverse teorii pe această temă.

„Distrugerile ar fi totale şi nu ar putea fi măsurate” spune cercetătorul. Înaintea supererupţiei, cutremure extrem de puternice ar zgudui zonele apropiate, până când o explozie uriaşă ar şterge pur şi simplu Yellowstone de pe hartă.

După erupţiile iniţiale, nori de gaz şi piatră ar arde tot ce le-ar sta în cale, cu temperaturi care ar putea atinge sute de grade Celsius. Cenuşa ar acoperi vestul Statele Unite, ar paraliza complet traficul aerian şi ar afecta aprovizionarea cu alimente la nivel mondial. 87.000 de suflete ar muri instantaneu.

Cu o asemenea catastrofă în minte, toţi oamenii îşi pun o singură întrebare:“ Când va avea loc următoare supererupţie?” Cele trei erupţii aleYellowstone-ului au avut loc la distanţe de aproximativ 800.000 de ani, aşa că oamenii au început să speculeze că o astfel de catastrofă ar fi iminentă.

În 2004, Smith a observat că pământul a început să se ridice, coborând apoi în 2010. Era ca şi cum supervulcanul ar fi respirat.

Cu toate acestea, omul de ştiinţă precizează că nu există absolut nici un motiv de panică. „Noi creăm scenarii. Nu avem suficiente informaţii încât să stabilim un tipar în acest sens”, explică Smith.