Candva, in viitor, stiinta va fi capabila sa creeze realitati pe care nici macar nu putem sa ni le imaginam. Pe masura ce evoluam, vom putea sa construim alte sisteme informationale ce corespund altor realitati, universuri bazate pe o logica cu totul diferita de a noastra si nebazate pe spatiu si timp.
Immanuel Kant a declarat in 1781 ca spatiul si timpul sunt reale, insa numai ca proprietati ale mintii. Acesti algoritmi nu sunt doar chei catre constiinta, insa spatiul si timpul – adica proprietatile materiei in sine – sunt relative la observator. O noua teorie numita biocentrism sugereaza ca spatiul si timpul ar putea fi sa nu fie singurele unelte pe care le putem folosi pentru a crea realitatea.
In prezent, destinul nostru este sa traim si sa murim in lumea de zi cu zi, cu bine si cu rau. Insa ce se intampla, de exemplu, daca schimbam algoritmii in asa fel incat in loc de timpul liniar, ar fi vorba de ceva tridimensional precum spatiul? Constiinta s-ar misca atunci prin multivers. Am fi capabili sa ne plimbam prin timp la fel cum o facem in spatiu. Si dupa ce am haladui pentru 4 milioane de ani, viata si-ar gasi calea de evadare din cusca sa corporala. Destinul nostru ar exista atunci in realitati ce exista in afara universului fizic cunoscut.
Chiar si literatura Science Fiction se lupta cu implicatiile acestui fapt. In filmul Avatar, constiinta umana este infuzata in niste extraterestrii albastri ce traiesc pe o lume extraordinara. Totusi, conform biocenrismului, replicarea inteligentei umane si a constiintei va necesita acelasi tip de algoritmi pentru implicarea timpului si a spatiului de care noi ne bucuram. Tot ceea ce experimentam este un vartej de informatii care are loc in capul nostru.
Timpul este pur si simplu suma tuturor starilor spatiale – cam la fel cu cadrele unui film – ce au loc in mintea noastra. Este modul nostru prin care intelegem lucrurile. Exista de asemenea o intangibilitate deosebita a spatiului. Nu il putem lua si aduce in laborator. La fel ca in cazul timpului, spatiul nu este un obiect exten. El este parte din software-ul mental ce modeleaza informatia in obiecte multidimensionale.
Noi luam ca atare modul in care mintea noastra pune totul la un loc. Cand m-am trezit de dimineata, eram in mijlocul unui vis ce parea la fel de real precum viata de zi cu zi. Mi-am amintit ca priveam un port aglomerat cu oameni in prim plan. Mai departe, erau nave ce erau implicate intr-o lupta. Si mai departe, pe mare, era o nava de razboi cu o antena radar ce se rotea continuu. Mintea mea a creat cumva aceasta experienta spatio-temporala din informatia electrochimica.
Puteam chiar sa simt pietrisul sub talpile mele, impletind aceasta lume 3D cu senzatiile mele “interioare”. Viata, asa cum o stim noi, este definita de o logica spatio-temporala, care ne inchide in universul cu care suntem familiarizati. La fel ca in visul meu, rezultatele experientelor teoriei cuantice confirma ca proprietatile particulelor din lumea “reala” sunt in acelasi timp observate-determinate.
Loren Eiseley scria: “In timp ce stateam intr-o seara cu un prieten poet urmarind o mare opera ce se tinea intr-un cort sub luminile scenei, poetul mi-a luat mana si a indreptat-o undeva intr-o parte. Undeva sus, nascuta din noapte, o imensa molie Cercopia trecea de la reflector la reflector pe deasupra actorilor de pe scena. Ea nu stie, a soptit prietenul meu entuziasmat. Trece printr-un univers extraterestru extrem de luminos, insa invizibil pentru ea. Ea joaca intr-o alta piesa, nu ne vede. Nu stie. Poate acelasi lucru ni se intampla si noua acum.”
La fel ca in cazul moliei, noi nu putem vedea dincolo de luminile scenei. Universul este pur si simplu rampa de lansare a vietii. Doar ca nu exista rachete care sa ne conduca pe urmatoarea treapta. Atat de mult cautata Teorie a Unificarii, a fost doar o componenta ce lipsea, prea aproape de noi ca sa o bagam in seama.
Mare parte din entuziasmul care a insotit anuntul in legatura cu faptul ca genomul uman a fost cartografiat, sau ideea ca Big Bangul se afla inscriptionat in dorinta oamenilor pentru implinire si totalitate. Insa, multe dintre aceste teorii atotcuprinzatoare, uita sa ia in vedere un factor crucial: noi le creem. Este fiinta biologica cea care scrie povestile, face observatiile si da nume lucrurilor. Iar in interior, se intampla marea extidere a perspectivei, pe care, pana acum, stiinta nu a putut-o confirma desi este cea mai apropiata de noi si cea mai familiara – constiinta.
Realitatea este pur si simplu un sistem informational ce implica constiinta proprie. Pana nu ne intelegem pe noi insine, vom continua sa zburam de la reflector la reflector, incapabili sa discernem marea piesa ce are loc sub acoperisul cortului unde este scena.