Misterul de pe Luna ar putea dezvălui mari secrete ale Universului
Sonda Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE), care s-a desprins de racheta purtătoare Minotaur V la 20 de minute după lansarea de la Centrul spaţial Wallops (Virginia, SUA), ar urma să atingă orbita lunară într-o lună.
Misiunea NASA, care a lansat vineri noaptea o sondă pentru a studia atmosfera întunecată a Lunii şi existenţa prafului în suspensie, ar urma să ajute la o mai bună înţelegere a celorlalte obiecte din sistemul solar, precum marii asteroizi sau planeta Marte, transmite AFP.
Sonda Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE), care s-a desprins de racheta purtătoare Minotaur V la 20 de minute după lansarea de la Centrul spaţial Wallops (Virginia, SUA), ar urma să atingă orbita lunară într-o lună.
Dotată cu trei instrumente ştiinţifice dintre care două spectrometre, LADEE, care cântăreşte 383 de kilograme din care 134 kilograme carburant, trebuie să culeagă date detaliate despre structura şi compoziţia chimică a atmosferei lunare şi să studieze dacă există praf în suspensie. Particulele de praf ar putea explica misterul sclipirilor observate de astronauţii de pe Apollo, între 1969 şi 1972, în orizontul lunar chiar înainte de răsăritul soarelui, a precizat NASA.
O mai bună înţelegere a caracteristicilor atmosferei celui mai apropiat astru ceresc de planeta noastră ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă alte obiecte din sistemul nostru solar precum marii asteroizi sau alte luni care se învârt în jurul altor planete, apreciază responsabilii acestei misiuni de 280 milioane de dolar lansată în 2008.
Misiunea NASA, care a lansat vineri noaptea o sondă pentru a studia atmosfera întunecată a Lunii şi existenţa prafului în suspensie, ar urma să ajute la o mai bună înţelegere a celorlalte obiecte din sistemul solar, precum marii asteroizi sau planeta Marte, transmite AFP.
Sonda Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer (LADEE), care s-a desprins de racheta purtătoare Minotaur V la 20 de minute după lansarea de la Centrul spaţial Wallops (Virginia, SUA), ar urma să atingă orbita lunară într-o lună.
Dotată cu trei instrumente ştiinţifice dintre care două spectrometre, LADEE, care cântăreşte 383 de kilograme din care 134 kilograme carburant, trebuie să culeagă date detaliate despre structura şi compoziţia chimică a atmosferei lunare şi să studieze dacă există praf în suspensie. Particulele de praf ar putea explica misterul sclipirilor observate de astronauţii de pe Apollo, între 1969 şi 1972, în orizontul lunar chiar înainte de răsăritul soarelui, a precizat NASA.
O mai bună înţelegere a caracteristicilor atmosferei celui mai apropiat astru ceresc de planeta noastră ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă alte obiecte din sistemul nostru solar precum marii asteroizi sau alte luni care se învârt în jurul altor planete, apreciază responsabilii acestei misiuni de 280 milioane de dolar lansată în 2008.
Europa privită din viitor
Hrana vie
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Studierea atmosferei lunare trebuie făcută fără întârziere, înainte ca misiuni de explorare să vină să perturbe acest mediu fragil, a opinat Sarah Noble, cercetător în cadrul programului LADEE. Atmosfera Lunii este atât de fină şi de fragilă, încât aterizarea unui aparat ar putea să o afecteze, spune ea.
'Cred că atmosfera Lunii nu este prima prioritate a misiunii, ci mai degrabă praful care s-ar putea afla în suspensie deasupra solului şi poate să ridice probleme pentru echipamente în misiunile locuite pe Lună pe termen lung', a declarat pentru AFP John Logsdon, fost director al 'Space Policy Institute' din Washington.
LADEE va rămâne mai întâi 40 de zile deasupra suprafeţei Lunii pentru a efectua o serie de teste. Ea va folosi în special noua tehnologie laser de transmisie la fel de puternică ca şi cea a reţelelor de fibră optică terestre. Apoi sonda va efectua o misiune de studiere a atmosferei lunare timp de 100 de zile.
Cea mai recentă misiune a NASA pe Lună datează din 2012, odată cu lansarea a două sonde gemene GRAIL care au vizat cunoaşterea interiorului lunar şi măsurarea câmpului de gravitaţie.
De la misiunea Apollo, din cele 40 de misiuni americane spre Lună, LADEE este a doua sondă care nu a fost lansată de la Cap Canaveral din Florida. Prima, Clementine, a fost lansată în 1994 din California.
Mai multe ţări între care China şi-au anunţat intenţia de a lansa misiuni pe Lună. Beijingul a anunţat în urmă cu o săptămână lansarea unei misiuni până la sfârşitul anului 2014.AGERPRES http://www.realitatea.net/
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Studierea atmosferei lunare trebuie făcută fără întârziere, înainte ca misiuni de explorare să vină să perturbe acest mediu fragil, a opinat Sarah Noble, cercetător în cadrul programului LADEE. Atmosfera Lunii este atât de fină şi de fragilă, încât aterizarea unui aparat ar putea să o afecteze, spune ea.
'Cred că atmosfera Lunii nu este prima prioritate a misiunii, ci mai degrabă praful care s-ar putea afla în suspensie deasupra solului şi poate să ridice probleme pentru echipamente în misiunile locuite pe Lună pe termen lung', a declarat pentru AFP John Logsdon, fost director al 'Space Policy Institute' din Washington.
LADEE va rămâne mai întâi 40 de zile deasupra suprafeţei Lunii pentru a efectua o serie de teste. Ea va folosi în special noua tehnologie laser de transmisie la fel de puternică ca şi cea a reţelelor de fibră optică terestre. Apoi sonda va efectua o misiune de studiere a atmosferei lunare timp de 100 de zile.
Cea mai recentă misiune a NASA pe Lună datează din 2012, odată cu lansarea a două sonde gemene GRAIL care au vizat cunoaşterea interiorului lunar şi măsurarea câmpului de gravitaţie.
De la misiunea Apollo, din cele 40 de misiuni americane spre Lună, LADEE este a doua sondă care nu a fost lansată de la Cap Canaveral din Florida. Prima, Clementine, a fost lansată în 1994 din California.
Mai multe ţări între care China şi-au anunţat intenţia de a lansa misiuni pe Lună. Beijingul a anunţat în urmă cu o săptămână lansarea unei misiuni până la sfârşitul anului 2014.AGERPRES http://www.realitatea.net/
Luna – satelit natural, artificial sau nava spatiala ?
Cand vine vorba despre Luna exista intotdeauna o doza de mister. Ea a fascinat dintotdeauna toate civilizatiile Globului si astfel de-a lungul timpului s-au adunat o serie de legende, superstitii si credinte. De fapt se spune ca daca n-ar fi existat Luna, viata pe planeta noastra ar fi avut alta directie. Imaginati-va lumea noastra ravasita de vanturi de forta unui uragan, cu temperaturi variind de la caldura inabusitoare la inghet. Imaginati-va ca ziua ar dura numai sase ore, intr-o lume in care ar putea evolua doar forme de viata primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastra, daca Luna nu ar fi existat… Oare ?
Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Exista cel puţin 135 de sateliti în sistemul nostru solar. Saturn ii are pe cei mai multi, 46, iar in jurul Pamantului orbiteaza cel puţin 10 corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi, retinuti temporar de campul gravitational, iar patru sunt probabil ramasite ale rachetei Apollo 13. Al zecelea si cel mai mare este Luna.Ce este atat de special si misterios la Luna?
Luna este singurul satelit natural al Pamantului si al cincilea ca marime din Sistemul Solar. Este, totodata, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la marimile dintre acesta si planeta Pamant.Luna este al doilea satelit ca densitate dupa Io, unul dintre satelitii lui Jupiter. In rotatia sa sincrona in jurul Pamantului, Luna prezinta aceeasi fata a sa, cu mici schimbari. Distanta maxima pana la Pamant: 406 720 kilometri; distanta minima pana la Pamant: 336 375 kilometri; distanta medie pana la Pamant: 384 400 kilometri; diametru mediu: 3476 kilometri; temperatura la suprafata: variabila de la 117 grade C (in plina zi) pana la -173 grade C (in plina noapte).Atmosfera: inexistenta.
Varianta acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in legatura cu originea Lunii este ca Pamantul, de-abia format, ar fi intrat in coliziune cu un alt corp, avand aproape dimensiunea lui Marte. Se considera ca planeta noastra n-ar fi fost lovita frontal ci tangential, fiind, cum s-ar spune doar „scalpata”. Ramasitele smulse din Terra s-ar fi imprasiat in forma de inel in jurul Pamantului, inainte de a se reaglomera, dand nastere Lunii. Insa aceasta este doar o teorie si desi pare logica la prima vedere, există anumite voci in randul oamenilor de stiinta, care sustin ca anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu aceasta prezumtie.
Luna – Statie spatiala
În 1970, Mihail Vasin şi Alexander Shcherbakov, doi cercetători ruşi de la Academia Sovietica de Stiinte au propus teoria Lunii precum o navă extraterestră. Cei doi au presupus că Luna este o navă extraterestră gigant, care a fost acoperită cu rocă ca să pară un satelit natural. Extratereştrii, având o tehnologie superioară nouă, au fost capabili să-şi deghizeze nava într-un corp ceresc şi au lansat-o pe orbită. Ei au postulat că luna cuprinde un strat stâncos exterior gros de câțiva kilometri care acoperă o cocă tare, probabil, cu o grosime de 45 km și sub care există un vid, care conține, eventual, o atmosferă.În 1975, Donald Wilson a publicat “Our Mysterious Spaceship Moon” în care a adus dovezi in sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard publicat “Altcineva este pe Lună” , în care a retipărit mai multe fotografii NASA ale suprafeței lunare sustinand teoria de mai sus.
Fie ca cei mentionati mai susu au avut dreptate sau nu sa vedem unele din misterele ce inconjoara acest satelit natural sau artificial al Pamantului.
Misterele Lunii
1. Luna e prea mare. Christopher Knight și Alan Butler explica in cartea lor “Cine a construit Luna ?” ca satelitul nostru este mai mare decat ar trebui sa fie, aparent mai batran decat ar trebui să fie si mult mai usor în masa decat ar trebui să fie iar orbita nu este potrivita pentru un corp de asemenea marime. Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie si scriitor de carti de popularizare a stiintei, a declarat ca “Luna, care nu are nici atmosfera si nici camp magnetic, este de fapt o ciudatenie a naturii. Fiind mai mare decat planeta Pluto, unii oameni de stiinta chiar l-au numit un sistem planetar geaman. In general, cand o planeta are sateliti in jurul lor acestia sunt mult mai mici decat planeta insasi. Prin urmare Pamantul ar trebuii sa aiba un satelit nu mai mare, sau in jurul valorii de 100 de kilometrii… Insa nu este asa.” Privind in jur la celelalte planete si la satelitii lor si coreland tot ceea ce stim despre cosmografie si despre legile cosmice, Luna nu ar trebui sa existe pe orbita Pamantului.
2. Vechimea Lunii. Cand a avut loc primele aselenizari, au fost aduse pe Pamant mai multe roci de pe Lună. Intre 1969 și 1972 sase misiuni Apollo au adus pe Pamant 382 kg de roci lunare, mostre, pietricele, nisip și praf de pe suprafata Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong are o vechime de 4,6 miliarde ani. De fapt, cam atat estimau savantii nostri vechimea Pamantului, si a intregului sistem solar. Dar la conferinţa asupra rezultatelor misiunilor Apollo, tinuta în 1974, oameni de stiinta de la NASA au comunicat aducerea pe Pamant a unor roci vechi de 5,3 miliarde ani. Cu 700 milioane ani mai vechi decat sistemul nostru solar!
3. Luna este goala. Există nenumărate indicii ca Luna este goala.Iată câteva din studiile stiintifice care arata ca Luna pare a fi goala in interior:
- Misiunea Apollo12 a instalat seismografe si apoi a prabusit in mod intentionat modulul lunar provocand un impact echivalent cu o tona de TNT. Undele au rasunat timp de opt minute iar la sfarsit Maurice Ewing, o co-director al experimentului seismice, a declarat la o conferință de presa “a rasunat ca un clopot”. La fel s-a intamplat si în cazul Apollo 13, cand una dintre etapele rachetei a produs vibratii timp de trei ore.
- O echipa de la Universitatea din Arizona au declarat ca crezut ca Luna are un nucleu, dar ca acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a declarat: “Am știut că nucleul Lunii e mic, dar nu am știut e asa mic … Acest lucru chiar adauga greutate ideii că originea Lunii este unica, spre deosebire de orice alt organism terestru – Pamant, Venus, Marte sau Mercur “Da, e artificial.”
- Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA, arată într-un articol apărut în revista „Astronautics” din numărul pe iulie 1962, că prin analiza datelor referitoare la diferenţa observată între mişcările reale ale Lunii pe orbită, şi mişcările calculate, se poate trage concluzia că satelitul natural al Pămîntului este mai degrabă gol în interior.
- În cartea sa intitulată “Luna noastră”, astronomul britanic dr. H. P. Wilkins declară: „Toate datele converg spre ipoteza că dincolo de adîncimea de 30-50 km Luna prezintă, mai mult sau mai puţin, spaţii libere – cavităţi mari, tunele sublunare, crăpături – legate de suprafaţă prin fisuri… Volumul aproximativ ai acestor goluri este probabil de 36 milioane km cubi.”
- Dr. Harold Urey consideră că sub scoarţa Lunii sunt zone cu densitate mai mică, eventual goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a declarat că din rezultatele obţinute de la diferitele cercetări efectuate în cadrul programului Apollo a reieşit şi posibilitatea ca Luna să fie goală în interior.
4. Campul magnetic. Luna nu are un camp magnetic si totusi foarte multe roci lunare sunt magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de “mascons” (concentrații de masă), care sunt zone mari circulare de densitate neobișnuit de mare și o atractie gravitationala mai mare. . Acestea se găsesc în câmpiile de pe Lună cunoscute sub numele de “Maria”, care au fost odată considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafata Lunii care o vedem de pe Pământul este alcătuit din acestea Maria în timp ce există puține pe “partea întunecată”, și nimeni nu poate explica de ce cele două părți sunt atât de diferite. Luna este de asemenea suspecta de a avea mai multe câmpuri magnetice. Din datele obtinute de la satelitul lunar Prospector a reiesit ca cele mai puternice concentrații de anomalii magnetice lunare sunt situate in partea opusa a celor mai mari cratere. Cu toate acestea, în absența unui câmp magnetic global (magnetosfera), nimeni nu poate determina cum s-ar putea întâmpla acest lucru.
5. Cutremurele Lunare. Se stie ca misiunile Apollo au instalat seismografe pe Luna, cu toate astea exista o mare tacere din partea NASA in legatura cu datele primite de la aceste aparate. Sute de “moonquakes” (cutremure lunare) sunt inregistrate anual. Oficial, majoritatea dintre ele sunt atribuite meteoritilor ce lovesc astrul vecin; altele, numite cutremure termice, se datoreaza, conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze de soare dupa doua saptamani de intuneric. In noiembrie 1958 astronomul rus Nikolay Kozyrev de la observatorul din crimeea a fotografiat o eruptie de gaz langa craterul Alphonsus impreuna cu o stralucire rosiatica care a durat aproximativ o ora. In 1963 astronomii de la observatorul din Lowell au observat în noaptea de 29 octombrie, două pete de lumină de un roşu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea de 27 noiembrie, cele două pete roşii au reapărut pe marginea sudică a craterului Aristarh. În iunie 1965 a fost observată o rază de lumină de un alb scânteietor, ţâşnind din craterul Aristarh, aflat atunci în zona obscură. Stiindu-se ca Luna nu are activitate vulcanica aceste fenomene nu sunt naturale.
6. Craterele lunare. De ce craterele lunare sunt atât de întinse şi de puţin adânci? Craterele lunare produse de căderea meteoriţilor sunt de asemenea stranii – foarte întinse, şi atât de puţin adânci faţă de suprafaţa lor! Ca şi cum meteoriţii ar întâlni, în drumul lor prin scoarţa Lunii, o crustă foarte dură. Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin şi A. Scerbakov, acest lucru se datoreşte faptului că meteoriţii se opresc în „coaja blindată” cu care constructorii din neştiut au întărit Luna, la 20-40 km sub scoarţă. Imensele circuri lunare, departe de a fi vechi cratere vulcanice deschise dureros pe suprafaţa Selenei, constituie în realitate locurile în care cei ce au amenajat interiorul Lunii, au pompat în exterior roci şi metale lichefiate, pentru a produce golurile interioare necesare şi a blinda suprafaţa nemaipomenitei nave interstelare, intergalactice. În zona circurilor, gradientul gravitaţional este mai mare; cei doi savanţi sovietici consideră că faptul se datorează echipamentului, combustibilului şi materialelor de tot felul aflate sub scoarţă, în golurile create. Procentul mare de metale conţinut de rocile lunare şi considerat „straniu” de savanţii sovietici şi americani, s-ar datora folosirii metalelor pentru întărirea rezistenţei scoarţei lunare la impactul cu meteoriţii – în lungul ei voiaj spaţial.
La începuturile omenirii, Luna nu exista deloc
Se pare ca in istoria omenirii a existat o perioada in care nu era Luna pe cer! Acest lucru ne este precizat de scriitorii antici Democritus si Anaxagoras. Aristotel ne scrie ca zona Arcadiei (Grecia), inainte de a fi locuita de greci, a fost populata de pelasgi, ce au ocupat aceste teritorii inainte ca pe cer sa existe Luna! Din acest motiv, pelasgii mai erau numiti şi “pro-selenes”, adica “inainte de Luna”. Apollonius din Rhodes ne scrie faptul că a existat o perioadă în care “nu toate corpurile cereşti se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai şi Deukalion să fi existat, atunci când trăiau doar arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer”. Plutarh afirmă şi el în opera “Întrebări romane” următoarele: “Erau vorba de arcadieni, aşa numiţii oameni pre-lunari”. La fel, şi poetul Ovidiu a scris că “Arcadienii îşi posedă pământurile înainte de naşterea lui Jupiter, pentru că naţiunea e mai veche decât Luna”. Hippolytus afirmă şi el că “Arcadia e mult mai veche decât Luna”. Şi Lucian ne spune în a sa Astrologie că “arcadienii sunt mai vechi decât Luna”. Mai putem să-l amintim pe Censorinus care şi el afirmă că “în trecut nu exista Lună pe cer”.
Făcând comparaţia între patru calendare rituale – cel egiptean, asirian, indian şi mayas, omul de cultură român Victor Kernbach demonstrează că punctul de plecare al acestor sisteme cronologice este comun, situându-se cam în jurul anului 11.500 î.Hr. şi, departe de a fi ales arbitrar, el marchează nu „un început cronologic propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în sistemul nostru solar cunoscute sub termenul generic de potop”. O cauză probabilă a acestor catastrofe ar putea fi exact captarea Lunii de către Pământ, mai bine zis sosirea Lunii în jurul Pământului, cu toate consecinţele şi modificările la scară cosmică şi planetară pe care le presupune instalarea unui asemenea vecin în imediata apropiere. Inclusiv apariţia unor mişcări de flux-reflux foarte puternice, atât la suprafaţa planetei noastre (valuri de maree oceanică), cât şi în interiorul acesteia (valuri de maree magmatică), fenomene resimţite prin inundaţii, erupţii vulcanice şi mişcări seismice catastrofale. Una din consecinţe: scufundarea Atlantidei. Platon situează dispariţia uriaşei insule atlantice la 10.000-12.000 de ani înaintea epocii sale. Altă urmare posibilă a captării satelitului nostru – de fapt a adoptării Pământului de către Lună, spun unii savanţi – este renunţarea la calendarul venusian – cel mai strălucitor astru pe cerul nopţii înainte de apariţia Selenei — şi înlocuirea lui firească cu cel lunar.
Aceste fapte descoperite de-a lungul timpului sunt cele mai importante aspecte care învăluie Luna într-un mister incredibil. Probabil că în viitorul îndepărtat o să aflăm care este adevărul despre “satelitul natural” al Pământului.
NASA ştie de 40 de ani că Luna e plină de extratereştri
În acest articol mai vechi discutam o ipoteză privind motivul pentru care NASA nu s-a mai dus pe Lună: de frica extratereştrilor. În articolul de faţă, detaliem această ipoteză bazându-ne pe un mic film documentar intitulat: “Motivul adevărat pentru care NASA nu s-a mai întors pe Lună”.
În ciuda succesului misiunilor Apollo de la sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, NASA nu a putut răspunde niciodată la întrebarea: “De ce nu a mai ajuns de atunci omul pe Lună?” Dar unii din foştii angajaţi ai NASA cunosc răspunsul. Ş acesta este: Luna este plină de extratereştri. Şi NASA ştie acest lucru încă din anii 70 şi a fost avertizată de extratereştri să nu se mai întoarcă pe Lună.
Se pare că activitatea ufologică de pe Lună nu era nicio noutate pentru fostul nazist, Wernher von Braun, cel care s-a ocupat de proiectele Apollo pentru NASA. De secole întregi, astronomi din toată lumea, inclusiv germanii nazişti, au raportat OZN-uri care zburau pe suprafaţa lunară.
Raportul NASA privind anomaliile lunare
Raportul privind anomaliile lunare a fost realizat de NASA cu 1 an înainte de faimoasa aselenizare din august 1969. Pentru mai mult de trei ani, NASA a finanţat un studiu realizat de mai mulţi cercetători, care a catalogat toate anomaliile luminoase ce au fost semnalate de oameni de ştiinţă şi astronomi, începând din secolul al XVI-lea şi până în anii 60. În iulie 1968, versiunea publică a acestui document a fost publicată sub numele de “Documentul R-277″. Acest raport, conţine aproape 600 de evenimente ufologice ce au avut loc pe suprafaţa lunară între 1540 şi 1967.
Nori şi lumini strălucitoare pe astrul selenar
Acest catalog oficial NASA conţine relatări privind anomalii ufologice de la celebri astronomi, ca de exemplu observaţia astronomului italian Giovanni Cassini (1625-1712), care a raportat “un nor alb pe suprafaţa lunară” în 1671. Un alt raport sugerează faptul că Luna are atmosferă, când doi astronomi au observat fulgere pe suprafaţa Lunii, în 1787. În acelaşi an, cu doar o lună înainte, astronomul care a descoperit planeta Uranus, sir Frederick W. Herschel, susţinea că a observat câteva lumini strălucitoare pe Lună.
Lumini ciudate pe Lună au fost văzute de-a lungul timpului în mai mult de 200 de rapoarte. În februarie 1877, o lumină albă şi puternică a fost observată pentru circa 1 oră. Pe 23 aprilie 1915, o rază de lumină a fost văzută într-unul din craterele Lunii. În jurul craterului Plato de pe astrul selenar au fost observate, de diferiţi astronomi, zeci de lumini anormale.
Umbrele misterioase de pe Lună
În afara acestor lumini anormale de pe suprafaţa Lunii, NASA a raportat existenţa unor umbre misterioase. În 1882, în zona Aristoteles a Lunii au fost raportate câteva umbre întunecate. Pe 13 septembrie 1959, astronomii au fost incapabili să fotografieze suprafaţa lunară, datorită unei mase largi întunecate ce ascundea terenul selenar. Şi, pe 11 septembrie 1967, astronomii canadieni au raportat un nor negru, cu margini violete, ce plutea deasupra “Mării Liniştite” de pe suprafaţa lunară. Exact această zonă a fost aleasă de NASA pentru aselenizarea umană din august 1969.
NASA confirmă: “Există puteri mai mari decât am presupus” http://www.lovendal.ro/
Misterele de pe luna
Odată cu observarea prin instrumente
tehnice care au amplificat tot mai mult imaginea şi detaliile "astrului
nopţii ",întrebările şi
răspunsurile au evoluat rapid , şi apoi la acest început de eră
cosmică,risipind miturile expediţiile lunare au condus la
adevărate culmi
spectaculare ale cunoaşterii şi realizării umane.
1. Originea astrului nopţii a fost întotdeauna un mister.Este oare Luna
desprinsă cândva din masa Pămîntului,poate chiar din marea groapă a oceanului
Pacific_Sau poate este ea o soră mai mică a Terrei,desprinsă în urmă cu peste
4,5 miliarde de ani
-odată cu globul
planetei noastre-din marea nebuloasă a sistemului solar aflat în plină
organizare gravitaţională ameteriei respective?Este oare Luna un corp
cerestru format în altă parte a
sistemului planetar,sau… poate …chiar în altă parte a Galaxiei…,ce a fost prins
ulterior de gravitaţia terestră?
Treptat
,specialiştii noii ştiinţe a
selenologiei au părăsit ideea " ruperii " Lunei din corpul globului pământesc , întrucât
bogata recoltă a monstrelor de sol aduse de expediţiile americane şi sovietice
,a venit să susţină o altă origine a satelitului natural al Terrei.De fapt, s-a
plecat în primul rând de la un
argument teoretic ,specialiştii stabilind că la astfel de ruperi ,masele
corpurilor astrale respective ar trebui să fie în raport de 9 la 1 ; dar
masa Lunei este numai a 18-a parte din masa globului nostru! Mai evidente au
fost însă rezultatele analizelor de
monstre chimice şi compuşii acestora ce
domină în compoziţia solului lunar.Cele câteva sute de kilograme de roci aduse
cu greu din diferite locuri ale suprafeţei selenare au demonstrat faptul că
elementele preponderente sunt : calciul ,siliciul, aluminiul, magneziul
;surpriza a fost constituită însă de
abundenţa titanului , care pe planeta noastră este suficient de rar ;dealtfel chiar şi procentele de
uraniu,thoriu, stronţiu şi bariu s-au demonstrat a fi mai ridicate decât cele întâlnite în materia
terestră.Faptul că luna are mai puţin fier şi plumb decât structura masei
Pământului a contribuit şi el la acceptarea formării separate a Lunii ,în urmă
cu circa 4,6 miliarde de ani…
2. O altă mare întrebare, rămasă în parte neclarificată ,se referă
la viaţa
geologică a globului selenar.În cursul
miliardelor de ani , acesta s-a răcit oare total ,sau mai are poate o inimă fierbinte -un nucleu central topit- , în stare să alimenteze activităţi
vulcanice?Judecând după valoarea
foarte redusă a intensităţii câmpului său magnetic şi după o anumită linişte a
straturilor din profunzime zona centrală a
Lunii ar trebui să fie rece .Dealtfel ,s-a stabilit în principiu şi faptul că ultimul mare val
de lavă bazaltică a fost împins din
adâncimi acum 3-3,3 miliarde de ani .Anumite zone cu lavă răcită
la suprafaţa solului , care ar avea vârste mai recente , sunt puse pe seama
căderii unor corpuri meteoritice grele ,în urma impactelor respective fiind
împinse spre suprafaţă însemnate mase de roci topite instantaneu.Taina căldurii
interioare a globului selenar , care a generat numeroase discuţii contradictorii între diferiţi
cercetători , a condus la determinarea prin diverse metode de studiu .Astfel
măsurîndu-se modificările
câmpului magnetic spaţial generat de Soare ,sub influenţa masei Lunii ,
specialiştii respectivi au putut stabili caracteristicile magnetice ale astrului nopţii ; apoi pe această cale ,s-a dedus treptat temperatura întregului glob selenar
şi in fine temperatura intregului glob selenar şi în fine temperatura
profunzimilor.Concluzia trasă prin intermediul metodei respective a fost aceea
că la mare adâncime ,Luna este cu mult
mai rece decât Pământul (la Lună=327,5 C ; La Pământ
=3600-6000 C ).Determinăriile
respective au permis să se afirme că Luna ar fi fost un corp suficient de rece
încă de la începutul existenţei sale.Măsurătorile directe efectuate de către
diferiţi cosmonauţi ,care au avut şi această sarcină în programul lor,au oferit
date care sprijină ,în continuare ipoteza nucleului rece; astfel ,
termo-metrele plasate de aceştia la
nivelul solului prezentau valori în jur de 67 C ;după introducerea acestoa în foraje mici ,la adâncimi
de 2 metri valoarea măsurată era de numai 15 C.Numai într-un singur loc
la poalele munţiilor Apenini , în
forajul făcut de cosmonauţii David Scott şi James Irvin valoare a fost ceva mai
ridicată totuşi de 3 ori mai mică decât pe Pământ deşi radiaţia solară era cu
mult mai fierbinte.Şi astfel oamenii de ştiinţă au convenit să considere Luna
un ….corp rece.
3. Fenomene ciudate…
Ca urmare a sesizării prin observaţii
telescopice asupra producerii pe Lună a unor lumini stranii "Societatea
astronomică regală" din
Anglia a organizat începând din anul
1867, peste 2000 de observaţii sistematice care au avut scopul de a elucida
taina jocurilor luminoase semnalate .Problema a rămas însă fără
explicaţii…Dar în anul 1950 cunoscutul
selenolog H P Wilkins comunică în mod public că pe Lună au reapărut fenomene
luminoase de scurtă durată.Peste câteva săptămâni existenţa fenomenelor era să
fie confirmată fiind atribuite erupţiilor vulcanului Aristarchus ;Din
1963 până în iulie 1969 au fost apoi
semnalate fenomene luminoase unele având culoare roşie (craterele Herodot şi Gassendi) iar altele
de un alb strălucitor (Tycho).
Dar după două
luni ,astronomii cât şi corpul tehnic al
NASA erau din nou în alertă ziarele relatând "Unul dintre astronauţi umblând pe Lună.În fund se vedea
pâlpâirea unei lumini , a cărei provenienţă nu este încă explicată "
Dar fenoomenele luminoase de pe satelitul
natural al Terrei par a fii cu mult mai
stranii decât ar rezulta din
simpla citire a presei .Misterul lor a devenit evident cînd unii astronomi au relatat în mod deschis
despre observaţiile lor asupra unor deplasări şi respectiv a unor survolări ale
solului lunar de către anumite surse luminoase ,ca şi cum acestea ar fi fost ,
de fapt, nişte obiecte luminoase….În cadrul observaţiei sale din 30 martie 1950
Wilkins sesizează efectul respectiv ca fiind o formă luminoasă ovală ce se află
în deplasare.Revista de specialitate ştiinţifica Sky and Telescope a publicat un ciudat document fotografic
obţinut de astronomul Curtis; aceasta prezenta o neobişnuită formă de cruce luminoasă surprinsă în
apropierea craterului Parry ,ale cărei braţe măsurau câteva mile.
Ar putea să existe vreo legătură între
straniile fenomene luminoase observate de-alungul deceniilor în interiorul unor cratere
lunare şi respectiv luminile sau mai bine zis -formele luminoase-remarcate ca survolând solul
selenar?NASA a facut public un comunicat de la bordul navei Apollo
14."Rossa a anunţat centrul de
urmărire a zborului că noaptea trecută a văzut în interiorul navei licăriri luminoase neobişnuite; am văzut ceva ca două stele sclipitoare ,sau
ca doi meteoriţi separaţi printr-un unghi de aproximativ 3
grade.".Doi ani mai târziu se
face public un alt comunicat de la bordul navei Apollo 17:"Cei trei astronauţi americani aflaţi în
drum spre Lună au anunţat că pe tabloul de bord nr.2 al cabinei spaţiale s-a observat un
semnal luminos însoţit de un semnal sonor.Câteva secunde mai târziu ,ele au
dispărut fără ca astronauţii să fi putut
să discearnă natura lor."
De sigur că astfel de prezenţe ale unori "meteori
luminoşi" în spaţiul restrâns al unei cabine spaţiale ,care produceau în plus
şi efecte sonore ,au impresionat la timpul respectiv pe acei oameni temerari
care făureau epopeea cosmică terestră;dar imposibi- litatea reală a acestora de a determina structura şi cauza
apariţiei lor într-o navă
total etanşată şi puternic ecranată pentru multiplele radiaţii din spaţiu
extraatmosferic prin pereţii metalici masivi ,a fost completată şi de olistă de
posibilităţi , la fel de reală , de interpretarea din partea specialiştilor de
la sol; în fond ,cu toţii se
aflau în faţa unor fenomene cu totul neobişnuite ,imposibil de studiat în
rapida şi îndepărata lor manifestare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu