Cappadocia – peisaje unice şi oraşe săpate în stâncă
O zonă, de 800 km2, unică în lume, se află în centrul Anatoliei, la doar 4 ore de capitala turcă Ankara.
Cappadocia a fost locuită încă din epoca bronzului, iar mărturii au fost gasite de arheologul britanic James Mellaart care a descoperit în timpul excavaţiilor de la Çatalhöyük, în sudul Anatoliei, ruinele unei aşezări neolitice bine organizate şi foarte extinse, veche de 8-9 mii de ani. Artefactele găsite şi marea frescă murală, cea mai veche lucrare peisagistică descoperită vreodată, atestă că Anatolia era atunci un centru cultural avansat.
Cappadocia a fost apoi patria Imperiului Hitit, a devenit parte a Imperiului Persan, în timpul marilor regi Darius I și Xerxes, iar în perioada romană, aşa cum menţionează vestitul istoric și geograf antic grec Strabo, se numea Cilicia şi avea capitala la Cezareea, oraşul Kayseri de acum.
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
În antichitate Cappadocia era faimoasă pentru caii crescuţi aici şi legendele numesc de accea regiunea „ţara cailor frumoşi”, iar în secolul XX a ajuns celebră când vizitatorii occidentalii au descoperit peisajele sale unice din zona situată în preajma localităţilor Urgup şi Göreme şi oraşele subterane realizate datorită condiţiilor geologice nemaiîntâlnite altundeva pe glob.
Forme şi culori variate, de la gălbui, roz sau roşu, până la albastru deschis şi cenuşiu. Straniile formaţiuni de piatră sunt pe un platou, dominat de vulcanul stins Erciyas Dagi, de aproape 4000 de metri, şi s-au format în urma erupţiilor, rocile fiind apoi modelate de vânt şi de ploi, iar eroziunea continua şi acum. Cele mai importante destinaţii din zonă sunt Urgup, Göreme, Guzelyurt şi Uchisar, unde sunt cel mai bine conservate case istorice şi peşteri locuite încă din secolul IV.
De la castelul Uchisar, situat pe cea mai mare înşlţime din Cappadocia, se poate vedea cea mai frumoasă panorama asupra văii pline de formaţiuni vulcanice de felurite forme şi culori.
În pereţii colinelor conice de tuf vulcanic oamenii au săpat uşi şi ferestre şi au locuit, încă de milenii, în grotele naturale ramificate pe mai multe niveluri.
La Derinkuyu, Kaymakli, Gaziemir şi Ozkanak sunt oraşe subterane extinse.
Oraşul subteran Kaymakli a fost locuit de primii creştini, refugiaţi aici înainte de acceptarea creștinismului ca religie.
Avea vaste rețele de apărare, cu capcane ingenioase de-a lungul a mai multor nivele, pietre rotunde mari pentru a bloca ușile, găuri în tavan prin care se puteau arunca săgeţi împotriva invadatorilor şi tunele şi coridoarele înguste pentru a împiedica lupătorii romani să pătrundă în grupuri compacte.
Cel mai mare oraş subteran, Derinkuyu, puteau adăpost şi 20 de mii de oameni.
Avea 20 de niveluri subterane cu încăperi de locuit, bucătării, pivniţe, grajdiuri, biserică sau chiar cimitir. Canalele de ventilaţie menţineau aerul curat şi temperatura constantă, vara şi iarna, exisatu puţuri şi rezervoare pentru păstrarea apei proaspete, iar lunminarea se făcea cu lămpi de ulei.
În caz de pericol uşile erau blocate cu discuri de piatră, blocând intrarea în oraşul subtera.
În valea Göreme este Parcul Naţional Göreme, adăugat de UNESCO în 1985 pe lista Patrimoniului Istoric, este cel mai vizitat şi mai faimos sit dintre toate comunităţile monastice din Cappadocia, cu peste 30 de mănăstiri şi capele în formă de cruce şi decorate cu fresce, datând din secolele IX–XI, şi sute de locuinţe, toate săpate în stâncă, unde şi-au găsit adăpost primii creştini.
Mii de turişti vin aici zilnic, atraşi de frumuseţea ineditului peisajului şi pentru a vedrea cele mai vechi biserici din lume.
Biserica Karanlik, Biserica Neagră, are doar o singură mică fereastră şi păstrează încă vechi fresce cu scene din Vechiul şi Noul Testament, sau Biserica Carikli, Biserica cu Sandale, este numită astfel pentru că sub fresca care reprezintă Înălţarea lui Iisus Hristos, se găsesc două urme de tălpi. Biserica Tokali, este cea mai mare dintre bisericile săpate în stâncă, Biserica Elmali, este cea mai mică, iar Biserica Yilanli are fresce cu reprezentări ale celor alungaţi în iad.
În locuinţele săpate în stâncă sunt acum hoteluri şi pensiuni care respectă tradiţiile şi obiceiurile locului.
Întrarea în locuinţă se face prin avlu, curtea interioară, prin holul numitcardak şi abia apoi se ajunge înodalar, camerele de locuit.
Şi, la fel ca în orice casă din Turcia, turiştii nu trebuie să uitate să îşi scoată încălţămăntea la intrare.
Zona este foarte atractivă turistic şi pentru condiţiile excelente de zbor cu baloane cu aer cald, pentru o plimbare pe deasupra oraşelor săpate în stâncă, sau pentru drumeţii, excursii cu biccleta, scutere sau călare.
Terasele Pamukkale – Castelul de bumbac
Pe coasta unui deal din provincia Denizli, din sud-vestul Turciei, lângă ruinele unui vechi oraş, este o mare întindere de terase albe peste care curg ape, iar în spatele lor sunt munţi cu păduri de pin care scot în evidenţă strălucirea imaculată. Acoperă o suprafaţă lungă de 2.5 km şi lată de 500 de metri.
Numele Pamukale înseamna Castelul de Bumbac şi provine de la aspectul pufos al zidurilor, teraselor şi stalagtitele albe, deşi legendele spun că aici îşi uscau uriaşii recolta de bumbac.
Terasele albe de la Pamukkale au fost descoperite în 1765 de călătorul englez Richard Chandler, care a rămas uimit de frumuseţea ireală a locului şi l-a asemuit cu o uriaşă cascadă de zăpadă imaculată.
Turiştii de acum sunt la fel de uimiţi de peisajul cu bazine şi cascade pietrificate. Terasele dantelate care se înalţă unele peste altele sunt de fapt de travertin, o rocă din calcar poros rezultatul activităţii numeroaselor izvoare vulcanice fierbinţi, care ies la suprafaţa pe platoul de sus.
Apa conţine var, şi alte minerale cu proprietăţi curative, şi tot ce stă în apa mai mult de câteva zile se transformă în piatră. Scurgându-se peste terase, apa depune varul, iar în decursul miilor de ani s-au format ziduri de stalagtite albe şi terase acoperite de bazine.
Altădată vizitatorii puteau să se caţere pe cascada de travertin, acum accesul la travertinul natural este în parte restrictionat din cauza degradării pantelor. Este însă vizibil , de la 30 -450 de metri departare şi, contra unei taxe, se poate înota în apa caldă a Piscinei Cleopatrei.
Apele termale sunt apreciate încă din timpul grecilor şi romanilor, se spune că vindecă sau ameliorează reumatismul, hipertensiunea sau bolile de inimă sau de ochi.
Prin secolul II î. Hr., Eumenes al II-lea, regele cetăţii greceşti Pergam a fondat, pe platoul de deasupra teraselor albe, oraşul Hierapolis, inclus apoi în Imperiul Roman şi devenit o adevărată staţiune balneară.
Aici au venit şi împăraţii Nero sau Hadrian să bea ape sau să se îmbăieze în apele termale. Hierapolis a fost distrus de un mare cutremur, în anul 60, dar a fost reconstruit şi mai impunător, cu un amfiteatru, străzi largi, bai publice şi case alimentate cu apa izvoarelor calde.
Se mai păstrează astăzi o zonă a băilor, unde este un muzeu cu statui, artefacte şi bijuterii, sanctuarul lui Hades şi alături, templul lui Apollo care, potrivit credinţei anticilor, ar fi anihilat spiritul malefic al acestuia, asociat cu aburii fierbinţi ai izvoarelor.
Alături, rămăşiţele unei necropole romane cu mai mult de o mie de morminte ale celor înstătiţi care veniţi aici pentru a-şi îngriji sănătatea. Sursa : http://stiri.tvr.ro/
Se mai păstrează astăzi o zonă a băilor, unde este un muzeu cu statui, artefacte şi bijuterii, sanctuarul lui Hades şi alături, templul lui Apollo care, potrivit credinţei anticilor, ar fi anihilat spiritul malefic al acestuia, asociat cu aburii fierbinţi ai izvoarelor.
Alături, rămăşiţele unei necropole romane cu mai mult de o mie de morminte ale celor înstătiţi care veniţi aici pentru a-şi îngriji sănătatea. Sursa : http://stiri.tvr.ro/
Meteora - Locașul Sfînt
Exista un loc in care forta naturii a modelat muntii facandu-i sa arate aidoma unor stalpi ce sustin insusi cerul. Exista un loc pe care oamenii l-au intarit prin credinta si puterea lor launtrica. Un loc in care Dumnezeu le-a zambit oamenilor, oferindu-le adapost acolo unde nimeni nu se astepta... Meteora... lacasul ingerilor
Meteora – cu un pas mai aproape de ingeri
In secolul al IX-lea, un grup de ermiti greci si-a cautat adapostul in grotele greu accesibile ale Meteorei. Ei au fost primii locuitori din aceste tinuturi neprimitoare in aparenta si au continuat sa traiasca aici timp de trei secole, pana la ridicarea primelor asezaminte monastice. La inaltimi care ajung uneori si la 550 de metri, ermitii traiau in solitudine, intalnindu-se doar in zilele de duminica si in zilele de sarbatori, atunci cand se rugau impreuna intr-o capela construita la baza stancii Dhoupiani.
Sursa : http://travel.descopera.ro/
Dosare secrete - ORASELE SUBTERANE
La treizeci de metri adancime, dedesubtul colinelor batute de vant din Corsham, in comitatul Wiltshire din Anglia, este ingropat un complex subteran dotat cu toate facilitatile unui oras. Numita Burlington, asezarea a fost construita in anii '60, in timpul Razboiului Rece. Conceputa drept adapost antiatomic pentru demnitarii englezi, ea dispune de apartamente, un spital, o brutarie, ba chiar si de cinematograf si bar. Daca s-ar fi declansat un bombardament atomic asupra Angliei, in acest adapost s-ar fi putut refugia 5000 de persoane, timp de un an intreg.
Pana in anii '80, Burlington a fost postul secret de comanda al britanicilor in caz de razboi. Din incinta sa, conducatorii Angliei ar fi regizat operatiunile militare in cazul unui atac nuclear. Dupa ce a fost redus la un statut "semioperational" de catre guvernul Thatcher, in anii '80, acest complex a continuat, totusi, sa fie inconjurat de mister pana intr-o perioada recenta. In ianuarie 1999, el si-a deschis portile in fata camerelor de filmat ale canalului de televiziune Chanel 4, primul post care a fost autorizat sa filmeze in acest loc. Tim MacDonald, fost ofiter al marinei regale, le-a declarat jurnalistilor: "Orasul se intinde sub pamant pe o suprafata de 14,6 hectare (...) si numeroase tunele se ramifica in toate directiile". Acum cativa ani, o astfel de declaratie ar fi fost de neconceput. Se pare ca, in prezent, autoritatile sunt dispuse sa discute despre existenta unor astfel de baze.
Burlington nu este singurul oras de acest fel din Marea Britanie. Multe alte constructii, a caror amplasare ramane confidentiala, sunt presarate pe intregul ei teritoriu. In cartea sa, intitulata "Secret Underground Cities" ("Orase Subterane Secrete"), Nick McCamley descrie constructia primelor buncare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste edificii aveau drept functie adapostirea materialului militar, a atelierelor de constructie mecanica si a operelor de arta din calea bombelor germane devastatoare.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.
Dar acesta situatie nu are loc doar in Anglia. Cu cateva rare exceptii, printre care Elvetia, guvernele din intreaga lume si-au asigurat propria securitate in cazul unui holocaust nuclear (inclusiv Romania, prin buncarele lui Ceausescu).
Conform unor cercetatori reputati, printre care Richard Sauder, ufolog si autor al mai multor lucrari despre orasele subterane, anumite servicii ale guvernului american au planuit si supravegheat cu cea mai mare discretie construirea unor baze subterane pe intreg teritoriul S.U.A., imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Prima dintre aceste instalatii secrete se afla in adancurile lui Mount Weather, in campia Virginiei. Intinzandu-se pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii "sapate in granitul cel mai dur din estul Americii" se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor '50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.In schimb, nimeni nu s-a gandit la bietii oameni de rand lasati - chiar si in cele mai sumbre scenarii - in voia sortii. In Statele Unite, de exemplu, lucru confirmat de mai multe surse, exista mai mult de zece astfel de adaposturi subterane. Unii pretind ca ar fi chiar mai multe sute, intinzandu-se din Arizona, California, Colorado, Nevada, Utah, Texas, Nebraska pana in Georgia. Toate aceste cons tructii ar fi fortificate, in ciuda faptului ca sunt asa de bine ascunse, incat poti sa treci chiar pe deasupra lor, fara macar sa banuiesti ca ar putea exista.
Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.
Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul "The Washington Post" a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: "Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate. Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise". Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?
In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia "Progressive", a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri.
Baza mai avea si un mic lac, alimentat de la o sursa. Ea dispunea de propriul sau sistem de transport colectiv, niste masini electrice mici, dotate cu baterii reincarcabile, care se plimbau pe strazile orasului subteran. Conform unui dosar furat de un fost muncitor de la Mount Weather, in cazul unui razboi nuclear, presedintele Americii s-ar imbarca la bordul unui Boeing 747 special, care poate fi alimentat cu carburant in timpul zborului; astfel, ar putea sa stea in aer timp de trei zile incontinuu. La aterizarea la Mount Weather, presedintele s-ar fi instalat in una dintre aripile bazei, numita bine inteles Casa Alba. Din acest loc, el ar putea guverna fortele militare ale tarii, lovite de un razboi nuclear.
Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului
prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.
Hotarata sa-si duca pana la capat investigatia, presa americana considera ca ce se stie pana in prezent despre baza de la Mount Weather e doar partea vizibila a aisbergului. Pentru a descoperi intreg adevarul, cercetatorii problemei au colectat o biblioteca intreaga de informatii despre baze de acelasi tip, situate in intreaga lume. Surpriza! Desi Razboiul Rece nu mai este decat o amintire, multe dintre ele sunt inca 100% operationale.
Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit. Sa fie, oare, teama de un razboi nuclear mai puternica decat isi permit sa recunoasca guvernele lumii?
Bazele subterane exista in multe tari ale lumii. La Moscova, de exemplu, se presupune ca exista un vechi cartier general sapat sub Kremlin, prevazut cu tunele dotate cu linii de cale ferata care duc la zeci de kilometri distanta in afara orasului. Locul, numit de rusi Ramenki, adaposteste un imens buncar subteran, conceput pentru conducatorii tarii si familiile lor. Se spune ca e vorba de un veritabil oras care poate sa adaposteasca 150.000 de persoane. Constructii asemanatoare exista si in alte locuri din lume. Cu rare exceptii, e vorba aproape intotdeauna de instalatii secrete, ascunse de public si nerecunoscute de autoritati. Tarile scandinave sunt singurele din lume care s-au ingrijit de securitatea populatiei lor in caz de razboi nuclear. Suedia a amenajat un astfel de adapost subteran, care poate sa adaposteasca un milion de persoane!
In cartea sa devenita bestseller, "Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?" ("Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?"), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara. Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.
Buncarele din S.U.A.
Conform unor cercetatori reputati, printre care Richard Sauder, ufolog si autor al mai multor lucrari despre orasele subterane, anumite servicii ale guvernului american au planuit si supravegheat cu cea mai mare discretie construirea unor baze subterane pe intreg teritoriul S.U.A., imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Prima dintre aceste instalatii secrete se afla in adancurile lui Mount Weather, in campia Virginiei. Intinzandu-se pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii "sapate in granitul cel mai dur din estul Americii" se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor '50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.In schimb, nimeni nu s-a gandit la bietii oameni de rand lasati - chiar si in cele mai sumbre scenarii - in voia sortii. In Statele Unite, de exemplu, lucru confirmat de mai multe surse, exista mai mult de zece astfel de adaposturi subterane. Unii pretind ca ar fi chiar mai multe sute, intinzandu-se din Arizona, California, Colorado, Nevada, Utah, Texas, Nebraska pana in Georgia. Toate aceste cons tructii ar fi fortificate, in ciuda faptului ca sunt asa de bine ascunse, incat poti sa treci chiar pe deasupra lor, fara macar sa banuiesti ca ar putea exista.
Un accident cu surprize
Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.
Dupa unele surse, noul sediu al Comandamentului Armatei Britanice se afla intr-un buncar subteran...
Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul "The Washington Post" a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: "Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate. Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise". Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?
In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia "Progressive", a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri.
... aproape de baza Royal Air Force din Rudloe Manor - Wiltshire
Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului
prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.
Acest amplasament, foarte atent supravegheat, nu a fost recunoscut de guvernul britanic
Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit. Sa fie, oare, teama de un razboi nuclear mai puternica decat isi permit sa recunoasca guvernele lumii?
Bravo, Suedia!
Bazele subterane exista in multe tari ale lumii. La Moscova, de exemplu, se presupune ca exista un vechi cartier general sapat sub Kremlin, prevazut cu tunele dotate cu linii de cale ferata care duc la zeci de kilometri distanta in afara orasului. Locul, numit de rusi Ramenki, adaposteste un imens buncar subteran, conceput pentru conducatorii tarii si familiile lor. Se spune ca e vorba de un veritabil oras care poate sa adaposteasca 150.000 de persoane. Constructii asemanatoare exista si in alte locuri din lume. Cu rare exceptii, e vorba aproape intotdeauna de instalatii secrete, ascunse de public si nerecunoscute de autoritati. Tarile scandinave sunt singurele din lume care s-au ingrijit de securitatea populatiei lor in caz de razboi nuclear. Suedia a amenajat un astfel de adapost subteran, care poate sa adaposteasca un milion de persoane!
Ce ne ascunde guvernul?
In cartea sa devenita bestseller, "Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?" ("Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?"), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara. Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.
Orase subterane, Buncare antiatomice, Francmasoneria secreta, Noul Guvern Mondial, Noua Ordine Mondiala, Apocalipsa, Norvegia, Planeta X, Asteroid, Baze subterane, Bunkere, Project Camelot, Svalbard, Razboiul Economic, Criza Mondiala, Al III-a razboi....
Buncarele secrete din Iasi
• Un urias depozit subteran secret, intins pe o suprafata de 12 hectare, ascuns sub Padurea Chicerea, din comuna Erbiceni • La 8 metri sub pamant se ascundeau 8 buncare din beton, cu suprafete de mii de metri patrati fiecare • Deasupra buncarelor pline cu armament, soldati si carburanti era plantata padure, astfel incat intreaga baza militara secreta sa fie perfect camuflata • Aprovizionarea se facea cu trenul, care intra si iesea din depozit prin niste tuneluri si galerii ascunse de padurile de salcami • "Nici nu-ti dadeai seama ca trenul intra intr-o baza militara. Totul fusese gandit sa se creada ca trenul intra, pur si simplu, in padure. De altfel, toata baza militara era acoperita de padure", a povestit Stefan Lupu, unul dintre muncitorii care au lucrat la construirea buncarelor • Amanta unui general rus era o spioana, care a aflat totul si, de aceea, intreg proiectul a fost abandonat in 1953 • Cititi mai jos un reportaj despre una dintre cele mai mari operatiuni secrete desfasurate vreodata de Armata Romana in judetul Iasi
Un urias depozit subteran secret, intins pe 12 hectare, ascuns in valea dintre dealurile impadurite dincomuna Erbiceni, la Spinoasa. La 8 metri sub pamant se construiau opt buncare cu suprafete de mii de metri patrati, fiecare cu ziduri groase de beton. Buncarele comunicau unele cu altele prin niste galerii puternic armate in beton. Deasupra totul era acoperit de pamant si erau plantati salcami, astfel incat nimic sa nu dea de banuit ca in Padurea Chicerea, cum era cunoscut locul, se ascunde unul dintre cele mai mari depozite subterane ale Armatei Romane. Buncarele se umpleau cu armament, carburanti si soldati. Comunicarea cu exteriorul se facea numai pe calea ferata, construita special pentru unitatea militara secreta. Trenul intra si iesea din depozit prin niste tuneluri galerii subterane, camuflate, de asemenea, de padurea de salcami.
Am stat de vorba cu doi dintre muncitorii care au lucrat la una dintre cele mai mari operatiuni secrete desfasurate vreodata de Armata Romana in judetul Iasi, operatiune denumita "Santierul 229 - Spinoasa". Acestia au vorbit pentru prima data cu niste jurnalisti despre povestea buncarelor subterane din Padurea Chicerea, la Spinoasa, acum abandonate si lasate prada hotilor de fier vechi.
Inainte de intrarea in orasul Podu Iloaiei, dinspre Iasi, faci dreapta spre drumul judetean care duce spre Erbiceni. Din masina, daca te uiti atent, vezi in departare ruinele unor poduri din beton. Mergi mai departe, tii drumul spre Belcesti si treci prin satul Spinoasa. Cum se termina satul, o iei pe camp, spre Padurea Chicerea. Daca te apropii putin, poti sa zaresti ruinele unei cai ferate suspendate, ale unor galerii din beton si ramasitele catorva buncare cu ziduri groase de beton. Putini stiu ca aici se afla ruinele celui mai mare santier militar, demarat de Armata Romana in judetul Iasi...
Era inceputul Razboiului Rece. La inceputul anului 1951, puterile occidentale si URSS isi masurau deja muschii in Razboiul din Coreea. In acest timp, Armata Romana a dat dovada de o mobilizare fara precedent pentru a construi in Padurea Chicerea o unitate militara secreta.
Trecusera deja cativa ani de cand Stefan Lupu, din Spinoasa, revenise de pe front. Luptase in cel de-al Doilea Raboi Mondial. La un moment dat, Securitatea i-a cerut sa lucreze la santierul de la Spinoasa. "La inceput eram la lucru vreo 1.300 de soldati si civili. Eu eram un bun dulgher si aveau nevoie de mine. M-au avertizat ca, daca voi povesti cuiva ceea ce lucram acolo, ma impusca. Si nu am povestit nimanui. Eu eram platit pentru ca eram civil, dar s-a lucrat si cu mii de soldati. Era un santier mare", isi aminteste Stefan Lupu, acum in varsta de 84 de ani.
Si Neculai Beraru a muncit la Santierul 229 Spinoasa. A lucrat, insa, ca soldat, era militar in termen si nu primea salariu. "Prin 1952 au adus inca vreo 500 de oameni de la Canalul Dunare - Marea Neagra sa continue lucrarile la Spinoasa. Trebuia sa construim o unitate militara secreta sub pamant. Am sapat la 8 metri sub pamant si am facut buncarele subterane cu ziduri groase de beton. Munceam de dimineata pana seara. Eram istoviti. Nu aveam utilaje, totul era manual. Dar eram bine organizati, astfel incat sa nu fim nevoiti sa iesim in exterior pentru a procura hrana, apa etc. Aveam abator, sala de mese, tot. Am tras si apa de la Timisesti", a spus Neculai Beraru.
La santier lucrau numai romani, desi "proiectul" se derula in colaborare cu rusii.
Munca era atat de grea, incat soldatii spuneau ca se afla intr-un lagar de concentrare. De aceea, trei dintre soldati nu au mai rezistat si s-au sinucis. "Unul a fost taiat de tren, unul s-a spanzurat si altul l-a taiat trenul. Era greu, nu au mai rezistat", a marturisit Stefan Lupu.
Se ridicau o baza militara si un depozit de armament. Pe cele 12 hectare se construiau doar buncare, care comunicau unele cu altele prin niste galerii. Pentru a sustine calea ferata, s-au amenajat special cateva poduri si podete. Trenul intra in unitatea militara prin niste galerii camuflate de padurea de salcami. "Nici nu-ti dadeai seama ca trenul intra intr-o baza militara. Totul fusese gandit sa se creada ca trenul intra, pur si simplu, si se pierdea in padure. De altfel, toata baza militara era acoperita de padure. Sa nu dea nimic de banuit ca acolo era un buncar. Daca te uitai din departare, vedeai doar o padure", a povestit Stefan Lupu.
Santierul era organizat in colaborare cu Armata Rusa. Din partea rusilor, operatiunea era coordonata de doi generali. Armata Romana il desemnase sa se ocupe de operatiune pe generalul Rab, de origine maghiara. "Din cate auzeam eu, aceasta baza militara secreta deservea toate fortele militare din zona Moldovei. De aici se facea aprovizionarea cu combustibil si armament. Totul fusese calculat", si-a mai amintit Stefan Lupu.
Aprovizionarea celorlalte unitati militare nu se realiza cu trenul pentru ca nu putea fi eficienta. Dupa ce se finalizau lucrarile la unitatea militara, putin mai incolo, pe sesul Bahluiului, intre Erbiceni si Belcesti, pe o suprafata de 300 de hectare, trebuia sa se amenajeze un aeroport militar. "Ni se spunea ca, dupa ce terminam de construit buncarele si unitatea militara, ne muta mai incolo, unde trebuie sa construim aeroportul militar. Ofiterii vorbeau ca aeroportul trebuia sa aiba mai multe piste lungi, sa poata opera sute de avioane", a adaugat Neculai Beraru.
S-a lucrat intens cu mii de soldati si civili din 1951 pana 1953. Cele opt buncare, calea ferata, podurile si galeriile erau gata. Ceea ce era mai dificil fusese finalizat. Nu mai era mare lucru de facut. Trebuia pus pamant deasupra constructiilor si replantati copacii, pentru a camufla totul. Dupa aceea, depozitul era perfect functional. Cu toate acestea, dintr-odata, in mod straniu, totul s-a oprit. Care era explicatia? Ani de zile de munca titanica, mii de oameni mobilizati, cheltuieli financiare considerabile. Si, intr-o zi, totul a fost lasat balta si abandonat. Supravietuitorii nu stiu mare lucru despre ceea ce a determinat abandonarea proiectului. "Noi ne-am gandit ca, intre timp, a murit Stalin si colaborarea dintre armata rusa si cea romana nu mai era ca inainte si, de aceea, s-a abandonat totul. S-a auzit, insa, ca planurile secrete ale unitatii militare au ajuns pe mana Occidentului si, de aceea, a fost abandonat totul. Se vorbea ca unul dintre generalii care raspundeau de proiect se incurcase cu o spioanca", a adaugat Stefan Lupu.
Primarul comunei Erbiceni, Constantin Ivan, si-a amintit, de asemenea, ca a auzit povestea generalului tradat de amanta de la bunicii sai. Acestia la randul lor au auzit-o de la unii dintre ofiterii care s-au aflat pe santierul 229 - Spinoasa. "Era vorba despre un general rus care avea o amanta nemtoaica. Aceasta femeie era, de fapt, o spioana care a sustras planurile secrete ale unitatii de la Spinoasa si le-a dat americanilor", a spus primarul Constantin Ivan.
Dupa ce au fost retrasi soldatii, constructiile finalizate nici macar nu au mai fost pazite. Dupa 50 de ani, a ramas doar ce era din beton: buncarele, care acum sunt pline de aluviunile aduse de ploi de pe dealuri, platforma de sustinere a caii ferate, structurile din beton ale podurilor etc. Hotii au inceput sa sparga si betonul pentru a scoate fierul si a-l vinde.
Un urias depozit subteran secret, intins pe 12 hectare, ascuns in valea dintre dealurile impadurite dincomuna Erbiceni, la Spinoasa. La 8 metri sub pamant se construiau opt buncare cu suprafete de mii de metri patrati, fiecare cu ziduri groase de beton. Buncarele comunicau unele cu altele prin niste galerii puternic armate in beton. Deasupra totul era acoperit de pamant si erau plantati salcami, astfel incat nimic sa nu dea de banuit ca in Padurea Chicerea, cum era cunoscut locul, se ascunde unul dintre cele mai mari depozite subterane ale Armatei Romane. Buncarele se umpleau cu armament, carburanti si soldati. Comunicarea cu exteriorul se facea numai pe calea ferata, construita special pentru unitatea militara secreta. Trenul intra si iesea din depozit prin niste tuneluri galerii subterane, camuflate, de asemenea, de padurea de salcami.
Am stat de vorba cu doi dintre muncitorii care au lucrat la una dintre cele mai mari operatiuni secrete desfasurate vreodata de Armata Romana in judetul Iasi, operatiune denumita "Santierul 229 - Spinoasa". Acestia au vorbit pentru prima data cu niste jurnalisti despre povestea buncarelor subterane din Padurea Chicerea, la Spinoasa, acum abandonate si lasate prada hotilor de fier vechi.
Mobilizare ca la Canal
Inainte de intrarea in orasul Podu Iloaiei, dinspre Iasi, faci dreapta spre drumul judetean care duce spre Erbiceni. Din masina, daca te uiti atent, vezi in departare ruinele unor poduri din beton. Mergi mai departe, tii drumul spre Belcesti si treci prin satul Spinoasa. Cum se termina satul, o iei pe camp, spre Padurea Chicerea. Daca te apropii putin, poti sa zaresti ruinele unei cai ferate suspendate, ale unor galerii din beton si ramasitele catorva buncare cu ziduri groase de beton. Putini stiu ca aici se afla ruinele celui mai mare santier militar, demarat de Armata Romana in judetul Iasi...
Era inceputul Razboiului Rece. La inceputul anului 1951, puterile occidentale si URSS isi masurau deja muschii in Razboiul din Coreea. In acest timp, Armata Romana a dat dovada de o mobilizare fara precedent pentru a construi in Padurea Chicerea o unitate militara secreta.
Trecusera deja cativa ani de cand Stefan Lupu, din Spinoasa, revenise de pe front. Luptase in cel de-al Doilea Raboi Mondial. La un moment dat, Securitatea i-a cerut sa lucreze la santierul de la Spinoasa. "La inceput eram la lucru vreo 1.300 de soldati si civili. Eu eram un bun dulgher si aveau nevoie de mine. M-au avertizat ca, daca voi povesti cuiva ceea ce lucram acolo, ma impusca. Si nu am povestit nimanui. Eu eram platit pentru ca eram civil, dar s-a lucrat si cu mii de soldati. Era un santier mare", isi aminteste Stefan Lupu, acum in varsta de 84 de ani.
Si Neculai Beraru a muncit la Santierul 229 Spinoasa. A lucrat, insa, ca soldat, era militar in termen si nu primea salariu. "Prin 1952 au adus inca vreo 500 de oameni de la Canalul Dunare - Marea Neagra sa continue lucrarile la Spinoasa. Trebuia sa construim o unitate militara secreta sub pamant. Am sapat la 8 metri sub pamant si am facut buncarele subterane cu ziduri groase de beton. Munceam de dimineata pana seara. Eram istoviti. Nu aveam utilaje, totul era manual. Dar eram bine organizati, astfel incat sa nu fim nevoiti sa iesim in exterior pentru a procura hrana, apa etc. Aveam abator, sala de mese, tot. Am tras si apa de la Timisesti", a spus Neculai Beraru.
La santier lucrau numai romani, desi "proiectul" se derula in colaborare cu rusii.
Munca era atat de grea, incat soldatii spuneau ca se afla intr-un lagar de concentrare. De aceea, trei dintre soldati nu au mai rezistat si s-au sinucis. "Unul a fost taiat de tren, unul s-a spanzurat si altul l-a taiat trenul. Era greu, nu au mai rezistat", a marturisit Stefan Lupu.
Camuflare perfecta
Se ridicau o baza militara si un depozit de armament. Pe cele 12 hectare se construiau doar buncare, care comunicau unele cu altele prin niste galerii. Pentru a sustine calea ferata, s-au amenajat special cateva poduri si podete. Trenul intra in unitatea militara prin niste galerii camuflate de padurea de salcami. "Nici nu-ti dadeai seama ca trenul intra intr-o baza militara. Totul fusese gandit sa se creada ca trenul intra, pur si simplu, si se pierdea in padure. De altfel, toata baza militara era acoperita de padure. Sa nu dea nimic de banuit ca acolo era un buncar. Daca te uitai din departare, vedeai doar o padure", a povestit Stefan Lupu.
Santierul era organizat in colaborare cu Armata Rusa. Din partea rusilor, operatiunea era coordonata de doi generali. Armata Romana il desemnase sa se ocupe de operatiune pe generalul Rab, de origine maghiara. "Din cate auzeam eu, aceasta baza militara secreta deservea toate fortele militare din zona Moldovei. De aici se facea aprovizionarea cu combustibil si armament. Totul fusese calculat", si-a mai amintit Stefan Lupu.
Un mare aeroport militar
Aprovizionarea celorlalte unitati militare nu se realiza cu trenul pentru ca nu putea fi eficienta. Dupa ce se finalizau lucrarile la unitatea militara, putin mai incolo, pe sesul Bahluiului, intre Erbiceni si Belcesti, pe o suprafata de 300 de hectare, trebuia sa se amenajeze un aeroport militar. "Ni se spunea ca, dupa ce terminam de construit buncarele si unitatea militara, ne muta mai incolo, unde trebuie sa construim aeroportul militar. Ofiterii vorbeau ca aeroportul trebuia sa aiba mai multe piste lungi, sa poata opera sute de avioane", a adaugat Neculai Beraru.
Secret tradat de amanta?
S-a lucrat intens cu mii de soldati si civili din 1951 pana 1953. Cele opt buncare, calea ferata, podurile si galeriile erau gata. Ceea ce era mai dificil fusese finalizat. Nu mai era mare lucru de facut. Trebuia pus pamant deasupra constructiilor si replantati copacii, pentru a camufla totul. Dupa aceea, depozitul era perfect functional. Cu toate acestea, dintr-odata, in mod straniu, totul s-a oprit. Care era explicatia? Ani de zile de munca titanica, mii de oameni mobilizati, cheltuieli financiare considerabile. Si, intr-o zi, totul a fost lasat balta si abandonat. Supravietuitorii nu stiu mare lucru despre ceea ce a determinat abandonarea proiectului. "Noi ne-am gandit ca, intre timp, a murit Stalin si colaborarea dintre armata rusa si cea romana nu mai era ca inainte si, de aceea, s-a abandonat totul. S-a auzit, insa, ca planurile secrete ale unitatii militare au ajuns pe mana Occidentului si, de aceea, a fost abandonat totul. Se vorbea ca unul dintre generalii care raspundeau de proiect se incurcase cu o spioanca", a adaugat Stefan Lupu.
Primarul comunei Erbiceni, Constantin Ivan, si-a amintit, de asemenea, ca a auzit povestea generalului tradat de amanta de la bunicii sai. Acestia la randul lor au auzit-o de la unii dintre ofiterii care s-au aflat pe santierul 229 - Spinoasa. "Era vorba despre un general rus care avea o amanta nemtoaica. Aceasta femeie era, de fapt, o spioana care a sustras planurile secrete ale unitatii de la Spinoasa si le-a dat americanilor", a spus primarul Constantin Ivan.
Dupa ce au fost retrasi soldatii, constructiile finalizate nici macar nu au mai fost pazite. Dupa 50 de ani, a ramas doar ce era din beton: buncarele, care acum sunt pline de aluviunile aduse de ploi de pe dealuri, platforma de sustinere a caii ferate, structurile din beton ale podurilor etc. Hotii au inceput sa sparga si betonul pentru a scoate fierul si a-l vinde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu